ŞTIRI NAŢIONALE - Viaţa Liberă Galaţi
Și-a dat foc la Spitalul Penitenciar „Poarta Albă”
Scris de Cristinel Luca Marți, 10 Septembrie 2024
Un incendiu a izbucnit, marţi, la Spitalul Penitenciar ”Poarta Albă”, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie Din primele informaţii, o persoană şi-a dat foc în cadrul unităţii respective, scrie News.ro. 34 de persoane au fost evacuate în curte, conform ISU Dobrogea. La faţa locului s-au deplasat cinci echipaje…
Limitator de înălțime, căzut pe șosea
Scris de Ovidiu Amălinei Luni, 09 Septembrie 2024
Două persoane au fost rănite uşor luni, după ce autoturismul în care se aflau s-a izbit de un limitator pentru înălţime căzut pe un drum din oraşul Videle Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Teleorman, la faţa locului au intervenit o maşină de stingere, o autospecială SMURD şi o…
Fragmente de dronă rusească, găsite la Periprava
Scris de Ovidiu Amălinei Luni, 09 Septembrie 2024
Fragmente de dronă rusească au fost găsite de militari în apropierea localităţii tulcene Periprava, au anunţat reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale (MApN) Militarii vor căuta fragmente de dronă şi în apropierea localităţii Caraorman, unde există indicii că ar fi alte resturi de dronă. Reprezentanţii Ministerului Apărării au anunţat, luni, că forţe…
NATO reacționează la încălcarea spațiului aerian al României
Scris de Ovidiu Amălinei Luni, 09 Septembrie 2024
NATO condamnă încălcarea spaţiului aerian românesc de către Rusia, după incidentul cu dronele din noaptea de sâmbătă spre duminică, dar spune că nu sunt informaţii care să indice un atac intenţionat al Moscovei, relatează The Guardian. "Deşi nu avem informaţii care să indice un atac intenţionat al Rusiei împotriva aliaţilor,…
Sistemul centralizat de termoficare vs centrală proprie
Scris de Ovidiu Amălinei Duminică, 08 Septembrie 2024
Aproape două treimi dintre gospodăriile din România erau conectate, anul trecut, la un sistem individual de încălzire, mai mult de una din cinci gospodării la un sistem de încălzire centralizat şi mai mult de una din zece gospodării la o reţea de termoficare, conform unei analize privind condiţiile de viaţă…
Mii de oameni l-au omagiat pe Avram Iancu
Scris de Ovidiu Amălinei Duminică, 08 Septembrie 2024
Peste 3.000 de oameni au fost prezenţi, duminică, la Serbările Naţionale de la Ţebea, desfăşurate în cimitirul din localitate, în memoria eroului naţional Avram Iancu, de la a cărui naştere s-au împlinit anul acesta 200 de ani. Manifestările comemorative au început duminică dimineaţa la biserica din cimitirul de la Ţebea,…
Protest diplomatic după incidentul cu drone rusești
Scris de Ovidiu Amălinei Duminică, 08 Septembrie 2024
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reiterează protestul faţă de violarea, din nou, a spaţiului aerian al ţării, în contextul identificării şi urmăririi de sistemul de supraveghere radar, duminică, în proximitatea frontierei cu România, a unei drone ce a evoluat în spaţiul aerian naţional şi a părăsit teritoriul naţional spre Ucraina, existând…
Avioane F-16, ridicate pentru a monitoriza dronele rusești
Scris de Ovidiu Amălinei Duminică, 08 Septembrie 2024
Ministerul Apărării Naţional (MApN) a anunţat că a fost identificată, duminică, probabilitatea unei zone de impact pe teritoriul naţional, într-o zonă nepopulată de lângă localitatea tulceană Periprava, în urma atacurilor ruseşti cu drone asupra unor obiective din Ucraina. Potrivit unui comunicat transmis de MApN, forţele ruse au reluat seria de…
S-a constituit Biroul Electoral Central pentru alegerile parlamentare
Scris de Ovidiu Amălinei Vineri, 06 Septembrie 2024
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor din anul 2024 a avut şedinţa de constituire. Din BEC fac parte preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, vicepreşedinţii AEP, Zsombor Vajda şi Cosmin-Gabriel Popp, cinci judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi reprezentanţi ai…
Autostrada Sibiu - Pitești, în grafic
Scris de Ovidiu Amălinei Vineri, 06 Septembrie 2024
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, vineri, după ce a verificat stadiul lucrărilor pe secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu - Piteşti (A1), că progresul fizic este de 79 la sută, adică unul "bun". Din cei 30,35 km ai acestei secţiuni, cuprinse între Piteşti şi Curtea de Argeş, cele mai avansate…
Depozitele de gaze naturale, pregătite pentru iarnă
Scris de Ovidiu Amălinei Vineri, 06 Septembrie 2024
Depozitele de gaze naturale sunt aproape pline, ceea ce înseamnă că rezervele necesare pentru a trece iarna care vine sunt asigurate, a anunţat vineri ministrul Energiei, Sebastian Burduja "O nouă veste bună privind pregătirile pentru iarnă! Depozitele de gaze naturale sunt umplute în proporţie de 96,53 la sută, conform datelor…
Sute de cazuri în care a fost semnalată prezența urșilor
Scris de Ovidiu Amălinei Joi, 05 Septembrie 2024
Jandarmii braşoveni au intervenit, în perioada verii, la aproximativ 200 de cazuri în care a fost semnalată prezenţa urşilor, în aproximativ jumătate din acestea - circa 80 - animalul nemaifiind găsit în zonă, a declarat joi şeful IJJ Braşov, col. Cristian-Elly Paliştan. "Intervenţiile Jandarmeriei şi ale echipelor specializate care se…
Alocațiile pentru copii, plătite înainte de începerea școlii
Scris de Ovidiu Amălinei Joi, 05 Septembrie 2024
Alocaţiile şi indemnizaţiile pentru copii vor fi plătite înainte de începerea şcolii, la nivel naţional fiind înregistraţi 3,48 milioane de beneficiari de alocaţie de stat pentru copii, informează Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS), într-o postare pe pagina de Facebook a instituţiei. "Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie…
Parcare închisă la Aeroportul Otopeni
Scris de Ovidiu Amălinei Joi, 05 Septembrie 2024
Parcarea din faţa terminalului Plecări al Aeroportului Internaţional "Henri Coandă" Bucureşti se va închide de luni, 9 septembrie 2024, ora 9.00, ca urmare a demarării lucrărilor de execuţie la viitoarea staţie de metrou "Aeroport Otopeni", anunţă Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB). Drept urmare, CNAB a iniţiat o serie de măsuri…
Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu Benjamin Netanyahu
Scris de Ovidiu Amălinei Joi, 05 Septembrie 2024
România condamnă cu fermitate atacurile teroriste asupra Israelului şi face apel la toate părţile implicate să contribuie la restabilirea securităţii şi încheierea unui acord de încetare a focului, a afirmat, joi, la Ierusalim, premierul Marcel Ciolacu, care a avut o întrevedere cu omologul israelian, Benjamin Netanyahu. "România susţine eforturile SUA…
Tren întârziat din cauza unei locomotive care a luat foc
Scris de Viaţa liberă Joi, 05 Septembrie 2024
Trenul intercity 572 Galaţi - Bucureşti Nord, plecat în cursă joi dimineaţă, la ora 4.35, a ajuns la destinaţie cu o întârziere de trei ore (179 de minute, mai exact), după ce a fost nevoit să staţioneze pe traseu, din cauza unui incendiu la o locomotivă. Incidentul a avut loc …
Marcel Ciolacu a aflat ce note a luat la bacalaureat
Scris de Ovidiu Amălinei Miercuri, 04 Septembrie 2024
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, într-o postare pe TikTok, că și-a căutat diplomele de bacalaureat și de licență, ocazie cu care a aflat și notele de la examenele susținute acum câteva decenii, consemnează HotNews.ro. "Am avut proasta inspirație să dau drumul la televizor (luni seară - n.r.) și să văd…
Ordin pentru comercianții cu „ocaua mică”
Scris de Ovidiu Amălinei Miercuri, 04 Septembrie 2024
Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor de stopare a fenomenului prin care comercianţii scad gramajul produselor, dar lasă preţurile la fel, a fost finalizat şi ar putea fi publicat cel târziu luni în Monitorul Oficial, a anunțat, miercuri, premierul Marcel Ciolacu, la începutul şedinţei Executivului. "Această formă de înşelăciune…
Roxana Mînzatu, posibil comisar pe coeziune
Scris de Ovidiu Amălinei Miercuri, 04 Septembrie 2024
Numele Roxanei Mînzatu, alături de cel al candidaților din Grecia și Bulgaria, este luat în calcul pentru portofoliul politicii de coeziune Coeziunea nu este neapărat cel mai spectaculos portofoliu, scrie Politico, dar este totuși unul dintre cele mai importante, deoarece împarte aproximativ o treime din bugetul UE și gestionează programe…
Mai sunt de trimis 170.000 de decizii de recalculare
Scris de Ovidiu Amălinei Marți, 03 Septembrie 2024
Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) nu a trimis la Poştă deciziile de recalculare a pensiilor, din motive obiective, pentru 170.000 de persoane, acestea urmând să ajungă în luna septembrie, a declarat marţi preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu. "Nu au fost efectiv trimise de către colegii…
Mircea Geoană a demisionat de la NATO
Scris de Ovidiu Amălinei Marți, 03 Septembrie 2024
Mircea Geoană l-a înștiințat, marți, pe secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, că se va retrage din funcția de secretar general adjunct. Mandatul primului român de la vârful NATO ar urma să se încheie pe 10 septembrie, anunță Organizația Tratatului Atlanticului de Nord, într-un comunicat. Geoană declara săptămâna trecută, în…
Aproape 19 milioane de cetățeni cu drept de vot
Scris de Ovidiu Amălinei Marți, 03 Septembrie 2024
Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat, marţi, că 18.974.516 cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi în Registrul electoral la data de 31 august, cu 3.931 mai puţini faţă de luna trecută, când figurau în registru 18.978.447 de alegători români.Potrivit unui comunicat transmis de AEP, diferenţele apar ca urmare a operaţiunilor…
Ministrul Muncii, explicații suplimentare privind legea pensiilor
Scris de Ovidiu Amălinei Marți, 03 Septembrie 2024
Milioane de pensii, aproximativ 82,5 la sută, au crescut la recalculare, iar 13,8 la sută se vor majora peste patru luni, la 1 ianuarie 2025, când va avea loc prima indexare a valorii punctului de referinţă, conform legii, a declarat marţi ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu, în cadrul…
Tichete sociale, medicamente și încălzire pentru pensionari
Scris de Ovidiu Amălinei Luni, 02 Septembrie 2024
Guvernul a adoptat luni ordonanţa de urgenţă în baza căreia pensionarii care primesc tichete sociale pentru alimente sau masă caldă, medicamente compensate şi ajutor pentru încălzire vor beneficia în continuare de aceste măsuri. Executivul a adoptat ordonanţa de urgenţă care ajustează pragurile până la care pensionarii beneficiază de aceste forme…

