Un bărbat, în vârstă de 55 de ani, a ajuns la spital după ce a fost acroșat de o motocicletă, în timp ce traversa strada neregulamentar. Accidentul a avut loc miercuri, 5 iulie, pe strada Tecuci, în zona Pieței Centrale din Galați. "Din verificările efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Galați, s-a stabilit că un bărbat cu vârsta de 38 de ani, în timp ce conducea o motocicletă, pe strada Tecuci, dinspre strada George Coșbuc către strada Traian, în zona Pieței Centrale, ar fi surprins și accidentat un bărbat cu vârsta de 55 de ani, care s-ar fi angajat în traversarea străzii prin loc nepermis", a transmis IPJ Galați. În urma accidentului, pietonul a fost rănit și a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri și efectuării de investigații medicale de specialitate. Motociclistul deține permis de conducere valabil, iar rezultatul la testarea alcoolscopică a fost negativ. A fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.
Pieton rănit după ce a fost lovit de o motocicletă Scris de Beatrice Dumitriu
Beatrice Dumitriu
Articole recente - Beatrice Dumitriu
Mesaje publice de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni: Preşedintele și premierul au subliniat importanța acestei comunități Incendiu puternic la o biserică, în timpul slujbei Proiectul „CITIM!” ajunge la Centrul „Dimitrie Ioan Frigator” SUA ridică temporar restricțiile maritime pentru petrolul rusesc Elevii Colegiului Economic învaţă să conducă afaceri. Firmele de exerciţiu au ieşit la rampă la Universitate
Mai multe din această categorie:

