Un echipaj din cadrul Secției 3 Poliție Galați a oprit pentru control un autoturism care se deplasa sinuos pe strada Brăilei și era condus de un bărbat de 32 de ani.
Conducătorul auto a fost testat pentru consumul de băuturi alcoolice, valoarea indicată de aparatul etilotest fiind de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
"A fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe", a declarat agent șef principal Ciprian Stoica, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Galați.
Prins cu alcool la volan Scris de Raluca Ichim
Etichetat cu
Raluca Ichim
Articole recente - Raluca Ichim
Oprite la frontieră: remorci cu numere false, tractate de autoturisme din Regatul Unit al Marii Britanii „Purul”, ultimul episod din această stagiune, la Daily Pub Unde acționează astăzi Poliția Locală Titularizare la Galaţi. 773 de candidați și doar 89 de posturi didactice pe durată nedeterminată Călăul femeii din Barcea a ajuns, din nou, după gratii
Mai multe din această categorie:

