Anca Spânu

Anca Spânu

Cum se pot face cărţi de identitate astăzi şi mâine

Sâmbătă, 03 Mai 2025 13:03 | Publicat în EVENIMENT
Autorităţile le reamintesc gălăţenilor că, pentru exercitarea dreptului la vot, este necesară prezentarea unui document de identitate aflat în termen de valabilitate. Astfel, pentru a veni în sprijinul cetățenilor români care nu dețin un document valabil, serviciile publice comunitare locale de evidență a persoanelor vor funcționa după următorul program: Serviciile Publice Comunitare Locale de Evidență a Persoanelor Galați, Tecuci, Berești, Târgu Bujor, Ivești și Peche ...

3 mai - Ziua Mondială a Libertăţii Presei. Inteligenţa Artificială ne ajută sau ne încurcă?

Sâmbătă, 03 Mai 2025 11:39 | Publicat în EVENIMENT
Ziua de 3 mai a fost declarată Ziua Mondială a Libertății Presei la 23 decembrie 1993 de către Adunarea Generală a ONU pentru a aduce în atenţia publică importanţa şi necesitatea respectării libertăţii de exprimare, ca o componentă fundamentală a drepturilor omului. Anul acesta, subiectul de reflecţie al zilei este impactul Inteligenţei Artificiale asupra mass media. Mai exact, ''Relatarea într-o lume curajoasă: Impactul Inteligenței Artificiale asupra libertății presei ...

Un plop din curtea Spitalului TBC sufocă toţi vecinii. Cereri succesive de tăiere sau toaletare, încă din 2017 (FOTO)

Sâmbătă, 03 Mai 2025 11:00 | Publicat în EVENIMENT
Situaţia plopilor generatori de puf din municipiul Galaţi este una scăpată de sub control, se plâng cetăţenii. În urma situaţiei prezentate de noi recent, în care intrarea unui bloc din Micro 17 era efectiv sufocată de puful generat de asemenea arbori şi a intervenţiei ulterioare a Gospodărire Urbană, cetăţeni din mai multe zone ale oraşului ni s-au adresat cu plângeri similare. Cazul pe care îl prezentăm astăzi a fost adus în atenţia autorităţilor încă din 2017, dar ...

Actor la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila, distins la Gala Premiilor GOPO

Vineri, 02 Mai 2025 16:30 | Publicat în Regional
Ciprian Chiricheș, actor la Teatrul ”Maria Filotti” din Brăila, a obținut premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar la Premiile Gopo 2025, pentru rolul Gheorghiță din filmul ”Săptămâna Mare”, regizat de Andrei Cohn, scrie probraila.ro. A XIX-a ediţie a evenimentului Gala Premiilor Gopo 2025, care celebrează şi recompensează anual realizările cinematografiei româneşti, a avut loc, marţi seară, la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti.  Ciprian Ch ...

Poza zilei: Cine-a lăsat şanţul în drum?

Vineri, 02 Mai 2025 15:03 | Publicat în EVENIMENT
Fotografia alăturată ne-a fost trimisă de un cititor al ziarului nostru, care locuieşte în cartierul Mazepa 2, pe strada Ovidiu. Aşa cum se observă, acolo se află în derulare o lucrare de înlocuire a unor ţevi, beneficiarul fiind Apă Canal. Până aici, nimic nelalocul lui, înlocuirea conductelor este necesară şi, chiar dacă presupune un disconfort pe perioada lucrărilor, probabil va duce la o calitate mai mare a serviciului şi apei livrate. Ce nu înţelegem nici noi, nici cet ...

Şcoala iubitorilor de animale. Cum trecem peste dispariţia prietenului necuvântător

Sâmbătă, 03 Mai 2025 11:00 | Publicat în UTILE
Suferința în urma pierderii unui animal este complexă și dureroasă. Ne confruntăm nu doar cu pierderea unui companion, a iubirii necondiționate, a sprijinului emoțional, dar şi cu schimbarea unei părți din rutina zilnică. Este o perioadă dificilă şi trebuie să avem grijă de noi, potrivit healthypaws.com. Deși majoritatea „părinților” de animale de companie ar spune că nu trec niciodată peste pierderea animalului iubit, cu timpul, durerea se estompează. La unii oameni, ...

Lidl retrage un produs de pe rafturile magazinelor

Joi, 01 Mai 2025 15:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Un produs cu suspiciune de Salmonella a fost retras de la comercializare din magazinele Lidl, în cursul zilei de miercuri, 30 aprilie. Compania Olimp Company SRL a rechemat preventiv produsul „Belbake Semințe de susan 200g“ cu termenul de valabilitate 06.02.2026, lot 304-250641-1, cu suspiciune de prezenţă Salmonella spp. „În cazul lotului vizat, nu se poate exclude prezența bacteriei Salmonella în produs. Salmonella poate declanșa boli gastrointestinale severe. La anumite grupur ...

ÎPS Casian îndeamnă la solidaritate cu suferința unor familii din Galaţi

Miercuri, 30 Aprilie 2025 17:30 | Publicat în SOCIETATE
În urma unui incendiu puternic care a distrus aproape în totalitate casa unei familii din municipiul Galaţi şi a afectat şi gospodăria vecină, ÎPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în cadrul forurilor eparhiale, a stabilit demararea unor forme de ajutorare pastorală şi economică. În acest sens, prin Sectorul social-filantropic, Eparhia Dunării de Jos va ajuta la refacerea caselor, chemând să se alăture acestei inițiative şi alți creștini milostivi. Pentru ajutorarea c ...

La Universitatea „Dunărea de Jos” dispar trei specializări cu frecvenţă

Miercuri, 30 Aprilie 2025 18:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Trei mari centre universitare din România au decis să elimine cinci specializări din oferta educațională pentru anul universitar 2025-2026, iar printre acestea se numără şi Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi. Potrivit unor informaţii publicate în presa naţională, conform unei Hotărâri Guvernamentale recente, Academia de Studii Economice (ASE), Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați și Universitatea Creștină "Partium" din Oradea nu vor mai organiza admitere pentru ...

Poza zilei. Din grădinile suspendate ale Galaţiului

Miercuri, 30 Aprilie 2025 15:00 | Publicat în Regional
Mai avem gălăţeni care, deşi locuiesc la bloc, au fie norocul unei grădini generoase, unde să poată planta şi îngriji flori după bunul lor plac, fie au o terasă sau un spaţiu suplimentar pe care îl pot înfrumuseţa cu flori şi diferite amenajări plăcute estetic. În cazul de faţă, cel mai probabil, locatarii de la etajul I al unui bloc de pe strada Brăilei, care are un spaţiu comercial la parter, au amenajat trei ghivece pentru flori mai aparte, folosind în acest scop trei ...
Pagina 1 din 237