ALEGERI PARLAMENTARE 2012 - Viaţa Liberă Galaţi

Şefi de secţii electorale extenuaţi au avut nevoie de intervenţia Ambulanţei

Scris de Marți, 11 Decembrie 2012
Cele peste 24 de ore de stat în picioare ale preşedinţilor secţiilor de votare şi-au spus cuvântul, ieri, pe holurile Prefecturii. Mai multor şefi de secţie, care aşteptau, luni, la BEJ, finalizarea verificării buletinelor de vot, li s-a făcut rău din cauza oboselii şi a stresului acumulate. Aceştia au necesitat…

Recorduri UDMR şi PER - "Ungurul" Marian Filimon şi ecologistul Cătălin Poalelungi

Scris de Luni, 10 Decembrie 2012
La alegerile parlamentare, ecologiştii au câştigat încrederea electoratului gălăţean, chiar dacă nu au reuşit să sară pragul electoral la nivel naţional. Cel mai bun rezultat a fost obţinut în Colegiul nr. 6 de deputat, unde liderul PER Galaţi, Eugen Stamate, a obţinut 1.669 de voturi - 6 la sută. La…

IATĂ LISTA CU NOII SENATORI ŞI DEPUTAŢI DE GALAŢI. USL A LUAT 13 MANDATE, RESTUL PARTIDELOR, DOAR DOUĂ

Scris de Luni, 10 Decembrie 2012
Iată lista cu parlamentarii care vor reprezenta Galaţiul în perioada 2012 - 2016:  Senat Au câştigat mandate de senatori următorii candidaţi:Colegiul nr. 1 - Ionel-Daniel Butunoi (USL - PSD)Colegiul nr. 2 - Gheorghe Saghian (USL - PSD)Colegiul nr. 3 - Paul Ichim (USL - PNL)Colegiul nr. 4 - Eugen Durbacă…

MAI: Peste 1.700 de incidente în campania electorală şi în ziua votului

Scris de Luni, 10 Decembrie 2012
Peste 1.700 de incidente au fost sesizate în campania electorală pentru alegerile parlamentare şi în ziua scrutinului, numărul fiind de aproximativ 2,6 ori mai mic decât cel de la alegerile locale din iunie, informează Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI).Potrivit sursei citate, pe tot parcursul campaniei şi în ziua alegerilor, au…

Noapte prelungită la BEJ: Şefii secţiilor aşteaptă verificarea buletinelor de vot

Scris de Luni, 10 Decembrie 2012
Zeci de şefi ai secţiilor de votare aşteaptă încă, în holul Instituţiei Prefectului, ca Biroul Electoral Judeţean să facă verificarea buletinelor de vot. Potrivit datelor furnizate de purtătorul de cuvânt al Prefecturii, Petrica Paţilea Crângan, până la ora 14.00, au fost centralizate rezultatele din 366 de secţii de votare din…

Rezultate parţiale la Galaţi: PP-DD şi ARD se bat în procente pentru un mandat

Scris de Luni, 10 Decembrie 2012
Se ascute bătălia între adepţii lui Dan Diaconescu şi ARD, fiecare procent putând să însemne un mandat în plus sau în minus în Parlament. Până la ora 14.00, au fost centralizate rezultatele din 366 de secţii de votare din totalul de 436 câte au fost organizate în judeţul Galaţi, reprezentând…

BEC: USL are 58,61% la Cameră şi 60,08 la Senat, după numărarea voturilor din 95,83% din secţii

Scris de Luni, 10 Decembrie 2012
USL a câştigat 58,61% din voturile pentru Camera Deputaţilor şi 60,08% la Senat, după numărarea voturilor din 95,83% din secţii, ARD având 16,58% la Cameră şi 16,79% din voturi, potrivit BEC. La alegerile de duminică, USL a câştigat, la Senat, un număr de 4.286.869 voturi, iar la Camera Deputaţilor –…

Învăţătoarea Cristiana Anghel a fost aleasă senator, surclasându-l pe fostul primar Antonie Solomon

Scris de Luni, 10 Decembrie 2012
Învăţătoarea Cristiana Anghel de la Caracal, care a stat 70 de zile în greva foamei, a obţinut un mandat de senator în colegiul 1 din Dolj, unde a candidat din partea USL şi a strâns 56,82 la sută din voturi, reuşind să-l surclaseze pe contracandidatul său, fostul primar al Craiovei…

USL a câştigat cu peste 51% toate cele 13 colegii din judeţul Galaţi

Scris de Luni, 10 Decembrie 2012
USL a câştigat detaşat alegerile în judeţul Galaţi, adjudecându-şi, potrivit numărătorii paralele a voturilor realizată de către reprezentanţii PSD, toate colegiile de deputaţi şi senatori din judeţ, cu peste 50 la sută din voturi.Scorul general pe judeţ, potrivit centralizării PSD, este de 64,08 la sută din voturi pentru USL în…

Rezultate parţiale: La Galaţi, PP-DD a depăşit la scor ARD

Scris de Luni, 10 Decembrie 2012
Partidul Poporului - Dan Diaconescu a bătut la scor Alianţa România Dreaptă, cel puţin aşa reiese din procesele verbale cetralizate până la ora 10.00. Este vorba despre rezultatele din 277 de secţii de votare din totalul de 436 din judetul Galati, reprezentând 63,53 la sută. La Camera Deputaţilor, cel mai…

Primele rezultate parţiale anunţate de Biroul Electoral Central

Scris de Luni, 10 Decembrie 2012
USL a obţinut, în urma alegerilor parlamentare de duminică, pentru Senat, 60,03% din voturi, ARD are 16,95 %, PP-DD a obţinut 14,18 %, iar UDMR are 5,40 % din voturi, arată rezultatele parţiale furnizate, luni, de Biroul Electoral Central, după numărarea voturilor din 81,49 % din secţii.După centralizarea rezultatelor din…

Reportaj la urne - Bătrânul şi nimenii care nu se uită la el

Scris de Luni, 10 Decembrie 2012
"Cu piciorul rupt am venit să votez!" - Tunetul vorbit întrerupe zumzetul din Şcoala nr.28. Alegătorii din Mazepa, a căror foială căpăceşte 24 de procente prezenţă la urne până la ora unu după-amiază, se opresc în loc ca nişte albine speriate de săltatul capacului de stup. O tunică albastră, strălucind…

Votul cere noi locuri de muncă

Scris de Luni, 10 Decembrie 2012
Chit că vremea îndemna mai degrabă la somn, ieri, în jurul orei 15.00, familia Coman din satul Vasile Alecsandri, comuna Braniştea, şi-a făcut vreme să ajungă şi la vot. „I-am ascultat pe candidaţi când au venit pe aici să ne promită... Suntem acasă, că eu am lucrat la o firmă…

La 87 de ani a votat cu gândul la nepoţi

Scris de Luni, 10 Decembrie 2012
Bătrânii demonstrează că odată cu trecerea anilor nu şi-au pierdut simţul civic şi indiferent de condiţiile meteo, de boală ori alte necazuri, răspund conştiincios prezent la fiecare tur de scrutin. Este şi cazul doamnei Clemansa Buricea, în vârstă de 87 de ani, care deşi se deplasează cu dificultate, sprijinindu-se cu…

Speranţe din scaunul cu rotile: „Să schimb ceva pentru mine şi pentru alţii”

Scris de Luni, 10 Decembrie 2012
Pe Neculai Damian l-am găsit în faţa secţiei de votare 65, de la Grădiniţa din Micro 20. Aştepta cuminte în scaunul cu rotile să fie urcat pe scări, până la cabine, pentru că nimeni nu s-a gândit să doteze o grădiniţă de la parter de bloc cu o rampă specială.…

"Pe coate să mă târâi şi tot votez!"

Scris de Luni, 10 Decembrie 2012
Amândoi abia îşi mişcă picioarele. Merg încet, prin ploaia torenţială care cade nemiloasă, obligându-i să se abată din drum ca să ocolească bălţile. Şi cu toate acestea erau cel mai frumos tablou din curtea Şcolii Nr. 29, ieri în ziua scrutinului pentru parlamentare. În ciuda vârstei lor înaintate, Elidia şi…

Are 78 de ani şi nu a lipsit niciodată de la vot pentru că mereu şi-a dorit o schimbare

Scris de Luni, 10 Decembrie 2012
Pe Elena Dumitru am întâlnit-o la una dintre secţiile de votare din cadrul Şcolii Nr. 17. Am remarcat-o atunci când se chinuia să urce treptele pentru a ajunge la secţia de votare. Cu greu, a reuşit să intre în şcoală. Mândră, a mers spre cabina de vot unde şi-a exprimat…

Resemnare la ARD Galaţi: "Am luat în calcul un asemenea rezultat"

Scris de Luni, 10 Decembrie 2012
Resemnare în sediul ARD în momentul anunţării primelor rezultate. Doar câţiva dintre candidaţii alianţei au fost prezenţi la anunţarea primelor rezultate, numărătoarea, care a indicat un procent de circa 19 la sută nefiind de natură să le aducă satisfacţii imediate. Candidatul din Colegiul 7, Constantin Dumitriu, a menţionat că este…

Alinierea! Pornim după voturi!

Scris de Luni, 10 Decembrie 2012
Aliniate în şir indian, în faţa Prefecturii judeţului Galaţi, mai multe autobuze stăteau, aseară, după închiderea secţiilor de votare, gata să plece în cursă pentru a aduce la Biroul Electoral Judeţean atât pe şefii secţiilor de votare cât şi sacii cu buletine de vot. Nu mai puţin de 29 de…

USL a câştigat alegerile la Galaţi

Scris de Luni, 10 Decembrie 2012
Cu aproape 60 la sută din voturile alegătorilor, Uniunea Social Liberală (USL) a câştigat alegerile, potrivit tuturor rezultatelor exit-poll-urilor * Conform aceloraşi date, ARD a obţinut aproape 20 la sută din opţiunile electoratului * PP-DD a strâns aproximativ 13 la sută, iar UDMR abia sare de 5 la sută Noul…

Pentru prima dată la urne: „Să facă măcar 50 la sută din ceea ce promit”

Scris de Luni, 10 Decembrie 2012
Mirela Dragomir este elevă în clasa a XII-a la Colegiul Naţional Mihail Kogălniceanu. Deşi are doar 18 ani şi participă pentru prima dată în viaţa ei la alegerile pentru parlament (a mai fost în vară la alegerile locale), cunoaşte foarte bine puterea voturilor. Ea a fost aleasă în 2010 preşedinte…

De alegeri, cu "votul" la berărie, la Vasile Alecsandri

Scris de Luni, 10 Decembrie 2012
Cine-a zis că în ziua votului nu-ţi poţi cumpăra alcool şi nu poţi sta la un pahar cu prietenii, la distanţă mai mică de 500 de metri de secţia de votare, n-a trecut, ieri, prin satul Vasile Alecsandri. Am fost la secţia de votare cu numărul 242, după care am…

În judeţul Galaţi: 44,08 la sută prezenţă la vot

Scris de Duminică, 09 Decembrie 2012
Prezenţa la urne în judeţul Galaţi a fost de 44,08 la sută (44,94 la sută în mediul rural, 43,49 la sută în mediul urban), peste media naţională de 41,72 la sută, rezultă din datele furnizate de Biroul Electoral Central. Comparativ, la alegerile parlamentare din 2008, prezenţa la vot a fost…

La secţia nr. 57 - Primul vot a fost dat la 7.01

Scris de Duminică, 09 Decembrie 2012
Prima semnătură pe listele de votanţi de la secţia nr. 57 a fost dată la ora 7.01. Aceasta i-a aparţinut unui gălăţean de 28 de ani, care a aşteptat cu nerăbdare să se deschidă secţia. Bărbatul statea de câteva minute în faţa secţiei, iar membrii comisiei au presupus că venea…
Pagina 1 din 2

Expoziția „Ecosisteme naturale din România” a fost inaugurată la Complexul Muzeal de Științele Naturii

Expoziția „Ecosisteme naturale din România” a fost inaugurată vineri, 14 august, la Complexul Muzeal ...

Alcool la volan, dosar penal la final pentru un șofer de 50 de ani

A băut bine înainte să urce la volan, iar rezultatul etilotestului a arătat cât de neinspirată a fos ...

Oportunitățile de pe piața locală a muncii, prezentate gălățenilor din diaspora

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Galați și compartimentul EURES au organiza ...

15 august, Adormirea Maicii Domnului

După două săptămâni de post și rugăciune, după puterea fiecăruia, credincioșii din Arhiepiscopia Dun ...

Ce electrocasnice folosite zilnic consumă curent chiar și atunci când sunt oprite

Televizorul, consola, imprimanta sau aparatul de cafea pot continua să consume energie chiar și atun ...

Sfânta Maria Mare și Sfânta Maria Mică. Care este diferența și când se spune „La mulți ani”

Astăzi, 15 august, este Sfânta Maria Mare, una dintre cele mai importante sărbători din calendarul c ...

Maratonul Resuscitării, astăzi, la Brăila. Și gălățenii pot afla cum ar putea salva o viață

Gălățenii care vor să se plimbe astăzi, 15 august, până la Brăila pot îmbina plăcutul cu utilul. Ba ...

Gunoiul din fața porții, motiv de amendă la Șendreni. Avertismentul Primăriei

Primăria Șendreni le atrage atenția locuitorilor comunei să nu mai scoată deșeurile înainte de ziua ...

Cine vrea să modernizeze cele mai năpăstuite străzi din Galaţi. Contract de aproape 14 milioane de lei

Cinci asocieri de firme îşi dispută un contract, cu o valoare estimată de 13.968.449 de lei fără TVA ...

Poza zilei. Girafa din Micro 13

Simpatică foc! Aşa ni s-a părut girafa care, în mod sigur, le va atrage atenţia prichindeilor care v ...

Centru de îngrijiri paliative, în construcţie la Spitalul „Buna Vestire”. Investiţie cu bani europeni

Lucrările pentru înființarea unei secții moderne de îngrijiri paliative la Spitalul Clinic de Obstet ...

Cât de repede au început lucrările de modernizare la şcoala pentru care s-au bătut zece ofertanţi

Concurenţă, nu glumă, pentru un contract cu o valoare estimată de 9.566.102 de lei fără TVA! Nu mai ...

Analiza financiară. Leul a profitat de scăderea inflației

Faptul că rata anuală a inflaţiei a scăzut în iulie, conform INS, la 8,2%, de la 10,4% în iunie, a f ...

ANALIZĂ. BNR a menținut rata de referință la 6,50%

Banca Națională a decis, luni, să mențină dobânda de politică monetară la 6,50%/an, valoare identică ...

Ziua cu cei mai puțini necalificați la AJOFM Galați

În ultimele luni, a devenit o regulă nescrisă ca oferta locurilor de muncă declarate vacante la AJOF ...

Petiție publică inițiată din Galați, pentru reintegrarea pe piața muncii a persoanelor peste 50 de ani

O inițiativă civică lansată de gălățeanca Ramona C., sub forma unei petiții publice pe platforma Dec ...

FOTBAL. Noi transferuri pentru Oțelul II

Oțelul II își completează lotul pentru noul sezon al Ligii a III-a de fotbal, principala noutate fii ...

Juniorii gălățeni, medaliați la ”Naționalele” de kaiac-canoe

Baza nautică de la Bascov a găzduit, zilele trecute, ultimele două competiții de kaiac-canoe din ace ...

Din sportul gălăţean. Atleții gălățeni au dominat „Naționalele” veteranilor

ATLETISM. Întrecerile Campionatului Național de pistă ale atleților veterani au fost dominate de spo ...

Fost atacant al Oțelului, gol marcat în preliminariile Champions League

Foștii jucători ai Oțelului Galați au fost implicați, marți seară, în meciurile din preliminariile c ...

„Micul Astronom prin Univers” revine la Galați

Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” anunță deschiderea înscrierilor pentru cea ...

Echipa „Vox Machina” a elevilor de la CNMK, premiată la Festivalul Boovie 2026

Echipa „Vox Machina” de la Colegiul Național „Mihail Kogălniceanu” Galați a obținut Locul I - catego ...

”ByteForce”, în semifinalele unei competiții internaționale de robotică

La doar câteva săptămâni după câștigarea celei mai prestigioase distincții din cadrul FIRST Tech Cha ...

CATEDRA. Premiul I și mențiune pentru Colegiul Național „Costache Negri” la Boovie 2026

Boovie 2026, Ediția a XI-a, a adus Colegiului Național „Costache Negri” (CNCN) din Galați premiul I, ...

Dansul care uneşte comunitatea. Spectacol în piaţeta de la Biserica Greacă (FOTO)

Piaţeta de la Biserica Greacă a fost pur şi simplu neîncăpătoare pentru numărul mare de gălăţeni car ...

O familie din Galați își plânge câinele mort în chinuri. Proprietarii susțin că animalul ar fi fost otrăvit în curtea casei

Pentru o familie din Galați, curtea casei a devenit locul unei amintiri dureroase. Proprietarii pove ...

Jurământul lui Hipocrate, pe 430 de voci. Ceremonia absolvenţilor Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Galaţi - promoţia 2026

Emoții mari, dar şi bucuria reuşitei, a unor speranțe și visuri împlinite! Asta au trăit din plin ab ...

Spital duhovnicesc, oază de pace și de liniște. Mănăstirea din staţiunea Lacu Sărat, după 30 de ani

Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” din stațiunea Lacu Sărat, judeţul Brăila, a primit,  în ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

Blocarea sistemului informatic al CNAS, un carusel al frustrărilor

„Nu pot să vin zilnic la farmacie să văd dacă pot să îmi iau medicamentele!”, ne-a spus, luni, o găl ...

Pilda vindecării lunaticului. Rugăciune, credință și post la Dunărea de Jos

În a X-a duminică de la Rusalii, la Sfânta Liturghie, în Catedrala Arhiepiscopală din Galați, și nu ...

Dezinsecţie la sol, trei nopţi la rând. Primăria ne recomandă să închidem ferestrele

Primăria municipiului Galați a anunţat că, în perioada 10 – 12 august 2026, între orele 22.00 și 06. ...

Poza zilei. Trece vara… băncile din Ţiglina I, tot lipsă la apel

„Potrivit autorităţilor locale, sunt patru bănci care lipsesc. «Vor fi montate bănci noi și le vom r ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

La numai 22 de ani, între Harvard și Wall Street. Gălățeanca Alexandra Mihailopol, creatoarea unei platforme-unicat pentru femeile din România

Gălățeanca Alexandra Mihailopol tocmai a fost admisă la Harvard Business School prin programul 2+2, ...

Vecinii care vor să producă împreună energie și să investească în viitorul cartierului

În timp ce tot mai mulți români caută soluții pentru facturi mai mici și o mai mare independență ene ...

Pictorul Neluș Oană, la a șaptea expoziție personală deschisă la Galați. Poeme cromatice aduse „acasă”

Stabilit din 1989 în Australia, la Melbourne, dar prezent din 2003 aproape în fiecare vacanță de var ...

Muzeul „Teodor Cincu” din Tecuci şi-a stins luminile arhitecturale

Deşi luminile arhitecturale pun în valoare şi adaugă farmec monumentalei clădiri a Muzeului de Istor ...

PORTRET. Adevărat ospăț vizual oferit de Vasile Trandafir, un acuarelist redutabil

Cu creația plasticianului Vasile Trandafir gălățenii s-au întâlnit în octombrie – noiembrie 2025, câ ...

Descoperire arheologică la Băleni. Ritualuri funerare de acum 5.000 de ani

„O cercetare arheologică preventivă desfășurată la Băleni, județul Galați, în punctul Movila/Kurganu ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Încă un milionar în Galați. Orașul nostru, în istoria marilor câștiguri la Loto

Premiul de categoria I la tragerea Loto 5/40 de joi, în valoare de aproape un milion de lei, a fost ...

Tot cu „avioane” pe hârtie! Ce au decis autorităţile de mediu cu privire la aeroportul Galaţi-Brăila

„Planul Urbanistic Zonal «Aeroport Internaţional Galaţi-Brăila», cu amplasamentul în comunele Lieşti ...

Ce concedii își mai permit gălățenii și cât sunt dispuși să cheltuiască. Vacanța se face anul acesta cu calcule la leu

Pentru unii gălățeni, bagajele de vacanță sunt deja pregătite. Pentru alții, planul de concediu a ră ...

Scandal la băutură, pe o terasă din Drăgănești. Un bărbat a fost tăiat pe față de un consătean

Un scandal a degenerat duminică seară, la o terasa din Drăgănești, și s-a încheiat cu un tânăr de 26 ...

Căutați pentru furt și înșelăciune, doi tineri au ajuns în arest la Galați

Doi tineri, unul de 20 de ani și celălalt de 18 ani, pe numele cărora instanțele au emis mandate de ...

Un bărbat a băut până și-a omorât tatăl, cu un cuțit, în Micro 40. Ucigașul este recidivist

Un conflict între un tată și fiul său s-a terminat tragic, într-un apartament din Micro 40. Fiul, af ...

Acuzat de tentativă de omor după o bătaie soră cu moartea, la Galați. Victima a fost lovită cu bâta în cap

Un bărbat din Galați este acuzat de tentativă de omor, după ce, în urma unui scandal, ar fi pus mâna ...

Premieră la vecini. 128 de treceri de pietoni, iluminate de LED-uri alimentate cu sisteme autonome

128 de treceri de pietoni de pe drumurile județene din Brăila au fost echipate cu sisteme dedicate d ...

Un trofeu şi o pleiadă de premii câştigate de artiştii „Voces” din Galaţi la „RIMINI FEST”, în Italia

Trofeul la secţiunea Grupuri şi o pleiadă de premii I, II şi III cucerite la International Competiti ...

Duminică, petrecem româneşte şi greceşte în Centrul Galaţiului

Dacă n-aveţi deja planuri pentru duminică seară, ce spuneţi de o petrecere pe ritmuri tradiţionale r ...

Poza zilei. Un porumbel cu mult… tupeu

Adevărul este că porumbeii care au „cucerit” zone importate din Galaţi au devenit tot mai curajoşi. ...

Laptop gaming sau ultrabook pentru liceu: diferența se vede după orele de curs

Un laptop poate rula jocurile preferate și totuși să fie o alegere obositoare pentru școală. Îl cari ...

Dyson Airwrap vs. Ondulator ceramic: de ce structura firului de păr este singurul detaliu care contează cu adevărat

Dacă buclele dispar înainte să ieși din casă, iar părul rămâne aspru după fiecare sesiune de coafat, ...

Cum alegi laptopul potrivit pentru muncă fără să plătești pentru specificații inutile

Cauți un laptop pentru muncă și ajungi să compari procesoare, nuclee, memorie RAM și denumiri care p ...

Colebil și Panzcebil dispar temporar de pe rafturile farmaciilor

Două dintre medicamentele utilizate frecvent pentru afecțiuni digestive nu mai pot fi comercializate ...