Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg
Evaluaţi acest articol
(20 voturi)

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe gardul exterior al Ambasadei României în Marele Ducat al Luxemburgului. Imaginile sunt realizate de Ștefan Andronache, care a surprins frumusețea și diversitatea unor locuri-reper ale României, oferind privitorilor o incursiune prin istoria, tradiția și identitatea noastră culturală.

„Architecture: Man versus Nature” este numele expoziţiei dedicate unor monumente şi locuri emblematice ale României care poate fi admirată pe gardul exterior al Ambasadei României la Luxemburg.

Fotografiile uimitoare sunt realizate de Ștefan Andronache, „cel mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului”. Aşa era numit în articolul publicat în „Viaţa libera” pe 10 februarie 2026, când distinsul Profesor, Cercetătorul istoric, Scriitorul și Bibliotecarul recunoscut în special pentru activitatea sa culturală dedicată municipiului Tecuci a împlinit 85 de ani.

„O comoară de OM, de la care generații întregi vor avea de învățat câte ceva”, după cum în descria scriitorul, criticul şi jurnalistul cultural Adi G. Secară.

Expoziţia de la Luxemburg a fost posibilă şi datorită Clarei Moraru – un nume binecunoscut cititorilor „Viaţa liberă”. „Adresăm sincere mulțumiri doamnei Clara Moraru pentru sprijinul valoros acordat în materializarea acestei inițiative, care contribuie la promovarea imaginii României și a patrimoniului său cultural în rândul publicului local”, transmite Ambasada României din Luxemburg.

Pentru Clara Moraru, expoziţia a constituit şi un minunat prilej de reîntâlnire, după mai bine de 20 de ani, cu Ştefan Andronache, cel care a inspirat-o profund pe când era doar o adolescentă în Tecuci: „Când aveam 12–13 ani, a doua mea casă devenise Biblioteca Municipala din Tecuci, un loc minunat, condus de un om care era o adevărată enciclopedie ambulanta. Extraordinar în concepte şi în organizarea de iniţiative culturale şi parteneriate locale, naţionale şi internaţionale, dar şi un om răbdător, blând, care mă încuraja enorm. Datorită încurajărilor dânsului, am participat la primul meu concurs de creaţie literară, cu poezie şi proză, unde am câştigat un premiu la poezie”, îşi aminteşte Clara Moraru.

Recunoştinţa e floare rară…

Citit 2521 ori Ultima modificare Luni, 15 Iunie 2026 08:21

2 comentarii

  • postat de IULIAN
    Vineri, 12 Iunie 2026 19:45
    89.137.30.***
    Toată lumea face poze,fotografii destul de puțini spre nimeni..nu prea poți explica în 200 de caractere diferența,poate în cuneiforme,hieroglife sau idiograme chinezești-japoneze ar fi loc.
    12
    5
  • postat de Nuta Donici
    Vineri, 12 Iunie 2026 18:53
    95.76.104.***
    Pentru talentul și dăruirea sa artistică, felicităm pe domnul profesor Ștefan Andronache pentru frumoasa expoziție de fotografie găzduită în Luxemburg.
    2
    14

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro