Marius Chiriliuc

Marius Chiriliuc

Edificii celebre din lumea întreagă sting luminile, sâmbătă seară, pentru binele planetei

Joi, 21 Martie 2013 16:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Mari edificii ale planetei, precum Taj Mahal, Turnul Eiffel şi Empire State Building, vor fi cufundate în întuneric, sâmbătă seară, în cadrul operaţiunii "Ora Pământului", un eveniment anual care îi mobilizează pe oameni, fie doar şi pentru o oră, să lupte împotriva încălzirii globale.La ora locală 20.30, luminile din edificii şi monumente din peste 150 de ţări vor fi stinse timp de o oră, pentru a marca astfel cea mai mare manifestare ecologistă din lume.Vor fi cufundat ...

Gălăţeanca Carmen Gheorghe debutează, mâine, în tricoul României

Joi, 21 Martie 2013 15:00 | Publicat în SPORT
Extrema dreapta a echipei Danubius Galaţi, handbalista Carmen Gheorghe, evoluează vineri, în premieră, în tricoul echipei Naţionale a României. Alături de Carmen Gheorghe a mai fost selecţionată şi gălăţeanca Diana Druţu, în prezent la ASC Corona Braşov. Selecţionerul Gheorghe Tadici a convocat un lot lărgit pentru ediţia a 46-a a Trofeului Carpaţi, astfel că România va alinia două echipe la startul întrecerii de la Craiova. Competiţia va fi deschisă de partida dintr ...

Guvernul a introdus coplata: Pacienţii plătesc din aprilie o taxă pentru spitalizare

Joi, 21 Martie 2013 09:12 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Pacienţii vor plăti începând cu luna aprilie a acestui an o sumă modică (coplata), cuprinsă între 5 şi 10 lei, pentru serviciile de spitalizare, cu excepţia celor de urgenţă, introducerea taxei fiind aprobată prin hotărâre de guvern, au declarat agenţiei Mediafax surse oficiale. Taxa va fi plătită o singură dată, la momentul externării din spital. Coplata a fost introdusă în contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asig ...

Cutremur de 3,6 grade în Moldova, la 42 de kilometri de Bacău

Joi, 21 Martie 2013 08:40 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Un cutremur cu magnitudinea de 3,6 grade pe scara Richter s-a produs miercuri, la ora 21.43, în Moldova, la 42 de kilometri de Bacău, informează Institutul Naţional pentru Fizica Pământului (INFP). Seismul a avut loc la o adâncime de 10 kilometri, potrivit datelor înregistrate pe site-ul INFP. Oraşele apropiate de locul unde s-a produs cutremurul sunt Adjud (14 de kilometri), Oneşti (22 de kilometri), Târgu Ocna (36 de kilometri), Mărăşeşti (37 de kilometri) şi Bacău (42 de ki ...

Comercianţii trebuie să-şi adapteze soft-urile caselor de marcat pentru a înscrie CUI-ul pe bonuri

Miercuri, 20 Martie 2013 18:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Comercianţii trebuie să-şi adapteze soft-urile aparatelor de marcat electronice pentru a înscrie pe bonurile fiscale codul unic de înregistrare al cumpărătorilor plătitori de TVA, dacă vor ca beneficiarii să poată deduce TVA pe baza bonului fiscal, cu valoarea sub 100 de euro. Plătitorii de TVA pot deduce taxa pe valoare adăugată pe baza bonului fiscal pentru orice achiziţii de bunuri şi servicii, dacă fiecare bon are o valoare de maxim 100 de euro, inclusiv TVA, cu condiţia c ...

Ministrul Agriculturii dă asigurări că tot laptele din magazine este bun pentru consum

Miercuri, 20 Martie 2013 16:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Întreaga cantitate de lapte aflată pe rafturile magazinelor este sigură pentru consum, a declarat miercuri ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, care a adăugat că vânzările au scăzut în ultimele zile din cauza anunţurilor potrivit cărora unele loturi de lapte conţin aflatoxină. "Nu s-a pus problema la niciun procesator să crească importurile de lapte în România. De altfel, importurile sunt undeva între 10-15% şi nu au crescut. Problema pe care o înregistrăm este legat ...

Lufthansa va anula joi aproape 500 de zboruri europene din cauza unei greve

Miercuri, 20 Martie 2013 16:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Cea mai mare companie aeriană din Germania, Lufthansa, a anunţat miercuri anularea a aproape 500 de zboruri prevăzute pentru joi în Europa din cauza unei greve de avertisment de o zi a personalului său de la sol în aeroporturile germane, pe fondul negocierilor salariale, transmit AFP şi AP.Aeroporturile din Frankfurt şi Munchen, principalele două centre ale Lufthansa, ar urma să fie afectate de această grevă organizată de sindicatul Verdi. Perturbări ale traficului vor exista şi p ...

Percheziţie la locuinţa din Paris a directorului general al FMI, Christine Lagarde

Miercuri, 20 Martie 2013 15:02 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Autorităţile franceze au efectuat miercuri o percheziţie la apartamentul de la Paris al directorului general al FMI, Christine Lagarde, în cadrul unei investigaţii privind o plată de 285 milioane de euro de la buget în perioada în care ocupa funcţia de ministru al Finanţelor. Investigaţia vizează modul în care Lagarde a gestionat, în 2008, din poziţia de ministru al Finanţelor, o plată compensatorie de 285 milioane euro de la bugetul de stat către influentul om de afaceri Bern ...

Cod galben de ninsori, ploi şi viscol, în toată ţara, de vineri până sâmbătă

Miercuri, 20 Martie 2013 14:40 | Publicat în EVENIMENT
Meteorologii au emis o avertizare cod galben valabilă de vineri dimineaţa până sâmbătă dimineaţa, atenţionând că în vestul, centrul şi nordul ţării vor predomina ninsorile, în sud şi sud-est vor fi ploaie şi lapoviţă, iar la sfârşitul săptămânii vremea se va răci accentuat în toate regiunile. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, înainte de intrarea în vigoare a codului galben, începând de joi, ora 14.00 şi până vineri, la ora 8.00, va ploua în ...

Leul, la cea mai redusă valoare în raport cu euro din ultimele două luni şi jumătate

Miercuri, 20 Martie 2013 14:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Leul s-a depreciat, miercuri, în raport cu moneda europeană, iar Banca Naţională a României a anunţat un curs de 4,4179 lei/euro, în creştere cu 1,01 bani (+0,23%) faţă de valoarea consemnată în şedinţa anterioară, informează Agerpres.Moneda naţională a coborât, astfel, la cea mai redusă valoare în raport cu euro din 8 ianuarie şi până în prezent.Deprecierea monedei naţionale a avut loc şi în raport cu dolarul american, BNR stabilind o cotaţie de 3,4194 lei, mai mult ...
Pagina 52 din 225

Poza zilei. Cât au costat noile jardiniere din Centrul Galaţiului

N-au fost tocmai ieftine! Ba chiar putem spune că, dintre toate ghivecele şi jardinierele stradale p ...

Gălățenii care rămân fără curent în perioada următoare

Gălățenii din mai multe localități ale județului vor rămâne temporar fără energie electrică în perio ...

UPDATE. Când se întoarce Transurb din „vacanţă”

După cum am anticipat, Transurb revine la programul obişnuit de transport începând de marţi. „Socie ...

Doliu în lumea navaliștilor gălățeni. S-a stins Ștefan Totolici

Ne-a părăsit inginerul navalist Ștefan Totolici, cadru didactic asociat la Facultatea de Nave și Ing ...

Modernizarea semnalizării feroviare din Regionalele Iași și Galați poate începe

Sucursala Regională Căi Ferate (SRCF) Iași a anunțat un pas important pentru proiectul de modernizar ...

Toamna începe cu instabilitate atmosferică

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare valabilă pentru 1 septembrie, între orele ...

Brăileanul Cristian Ciauşu, abonat la Premiul al II-lea la Mamaia

Pentru al doilea an la rând, brăileanul Cristian Ciauşu a câştigat Premiul al II-lea la secţiunea So ...

Vreme călduroasă şi instabilitate atmosferică până duminică seara

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare valabilă până pe 30 august, ora 21. Sunt ...

Poza zilei. Noile semafoare de pe strada Stadionului, în probe

Galben intermitent, aşa arătau, în dimineaţa de vineri, 28 august, semafoarele nou-instalate pe stra ...

Strada Domnească, pietonală şi în ultimul weekend al verii. Trasee de transport deviate

Strada Domnească, pe tronsonul cuprins între arterele Navelor și Brăilei, va fi pietonală şi în aces ...

Finanțarea United Galați, retrasă de pe ordinea de zi a Consiliului Local

Proiectul de hotărâre privind finanțarea de la bugetul local a United Galați a fost retras de pe ord ...

Un nou consilier judeţean se pregăteşte să depună jurământul

Fost candidat pe locul al patrulea la Senat, social-democratul Ionuț Cătălin Movileanu se pregăteşte ...

România e în criză energetică, dar capacități noi de producție și stocare sunt blocate. BNS cere convocarea de urgență a conducerii ANRE

Blocul Național Sindical (BNS) solicită Parlamentului să convoace, de urgență, conducerea Autorități ...

Cât timp mai poate fi lăsat Liberty Galați să se stingă?

O uzină nu se pierde numai atunci când este închisă oficial. Se pierde și atunci când este lăsată pr ...

ANALIZĂ. August s-a transformat în luna deprecierii pentru leu

Leul s-a aflat sub presiune, consecință a semnelor de întrebare care planează asupra deciziei din oc ...

Doar cinci firme din Galați anunță oficial că au locuri de muncă vacante

98 de locuri de muncă vacante erau înregistrate vineri, 28 august, în evidența Agenției Județene pen ...

Cinci meciuri tari pentru voleibaliștii ”tricolori”. Patru jucători de la Arcada, în lot

Selecționata României se află în febra pregătirilor în vederea participării la jocurile Campionatulu ...

Oțelul a revenit de două ori și a plecat cu un punct de la Voluntari. Bordun, decisiv după intrarea pe teren

Oțelul Galați a încheiat la egalitate, scor 2-2, partida disputată în deplasare cu FC Voluntari, în ...

În etapa a șaptea din Superligă, Oțelul caută prima victorie în deplasare, pe terenul nou-promovatei FC Voluntari.

Oțelul Galați deschide etapa a șaptea din Superligă cu o deplasare pe terenul formației FC Voluntari ...

Tenismene gălățene, la un turneu internațional în Iași

TENIS. Un turneu internațional de tenis are loc în aceste zile la Iași. Meciurile sunt rezervate jun ...

Rechizite pentru un început de școală cu șanse egale. „Primul Clopoțel” dedicat copiilor din Hanu Conachi

Fundația Dicor Academy a lansat campania „Primul Clopoțel”, prin care strânge fonduri și rechizite p ...

500 de lei pentru rechizite și haine de școală. Cine poate primi banii în noul an școlar

Copiii din familii cu venituri mici pot primi și în anul școlar 2026-2027 un sprijin de 500 de lei p ...

„Micul naturalist”. Trei zile de joacă și descoperiri la Complexul Muzeal de Științele Naturii

25 de copii au fost, pentru trei zile, mici naturaliști la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ră ...

Vrei să ajuți un copil să înceapă școala cu ghiozdanul pregătit? A revenit „Clopoțelul Prieteniei”

O mie de copii care au nevoie de rechizite și alte lucruri necesare pentru școală ar putea primi aju ...

Spectacol pe Dunăre de Ziua Marinei. Mii de gălățeni au urmărit parada navelor

Gălățenii au venit, sâmbătă după-amiază, cu mic, cu mare, pe Faleza Dunării, pentru Ziua Marinei Rom ...

Preluare PressHub: Reportaj în satul unde un clip de pe TikTok a transformat o ambulanță într-o țintă

Povestea ambulanței care răpește copii este o veche legendă urbană est-europeană, transmisă și adapt ...

Tânărul tenisman gălățean Mateo Andrei Bocăneală, medaliat cu aur la Strasbourg

Echipa masculină U12 a României a devenit campioană europeană la prestigioasa competiție de profil i ...

Dansul care uneşte comunitatea. Spectacol în piaţeta de la Biserica Greacă (FOTO)

Piaţeta de la Biserica Greacă a fost pur şi simplu neîncăpătoare pentru numărul mare de gălăţeni car ...

Aleasă Miss Jura, o gălăţeancă are şansa de a concura pentru Miss Franța. Théodora Dragomir-Perrodin are nevoie de susţinere

Născută în Galaţi, Théodora Dragomir-Perrodin a fost aleasă Miss Jura 2026 și concurează acum la tit ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

O nouă platformă pentru beneficiarii de asistență socială

Solicitarea unor beneficii de asistență socială, cum ar fi alocația de stat pentru copii, indemnizaț ...

De ce se aud aeronave militare deasupra Galațiului

Zgomotele elicopterelor militare și vederea aeronavelor pe cer le pot provoca emoții gălățenilor în ...

Somalez fără acte, ridicat de polițiștii gălățeni, noaptea, din zona străzii Vânători

Vineri, 28 august, în jurul orei 4:15, polițiștii din cadrul Secției 5 Galați au intervenit în urma ...

Gălăţeni înarmaţi, depistaţi de poliţişti în toiul nopţii trecute

În cursul nopții de 27 spre 28 august 2026, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Galați au depist ...

Cât sunt dispuși gălățenii să strângă cureaua pentru a face economie la curent

Seceta și nivelul foarte scăzut al Dunării au pus România într-o situație complicată din punct de ve ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

Vernisaj: Ambient cotidian din prima jumătate a secolului al XX-lea

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea" Galați, organizează miercuri, 26 august, începând de la ora 11.00, ...

Expoziția „Acasă” a lui Neluș Oană, o sărbătoare a culorii

Plasticianul româno-australian Neluș Oană, noul expozant de la Galeriile de Artă „Nicolae Mantu”, pr ...

Tezaurul monetar de la Buciumeni, clasat în patrimoniul cultural național

La inițiativa Muzeului de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci, tezaurul monetar de la Buciumeni a fost ...

Scena lirică, în doliu. A încetat din viaţă una dintre gălăţencele care au uimit lumea

Soprana Ileana Cotrubaș, una dintre cele mai importante voci românești ale secolului XX și un reper ...

Cazurile de violență asupra femeilor care au zguduit Galațiul în 2026: victime bătute, sechestrate și amenințate

Femei bătute, amenințate, răpite, sechestrate sau atacate în plină stradă. Unele au ajuns la spital, ...

Containerele inteligente au ieşit din garanţie. Cele mai multe nici nu au fost puse în funcţiune

Bun găsit în Galaţiul situaţiilor cel puţin curioase, dacă nu paradoxale! În care autorităţile local ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Încă un milionar în Galați. Orașul nostru, în istoria marilor câștiguri la Loto

Premiul de categoria I la tragerea Loto 5/40 de joi, în valoare de aproape un milion de lei, a fost ...

Pieton imprudent și cu alcool „la bord”, acroșat de o mașină pe bulevardul Henri Coandă

Joi după-amiază, 27 august, o șoferiță de 20 de ani din Vrancea, care circula pe bulevardul Henri Co ...

Un biciclist prins beat și amenzi de 20.000 de lei în 24 de ore, la Galați

Nici mai mult, nici mai puțin de 160 de sancțiuni, în valoare de aproximativ 20.000 de lei, au fost ...

Cetăţean spaniol cu permis emis în Columbia, oprit la frontiera gălățeană

În dimineața zilei de 25 august, în jurul orei 6,00, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați s-a p ...

UPDATE. Arest la domiciliu pentru minorul de 15 ani care a înjunghiat un tânăr în Micro 20

UPDATE: Minorul de 15 ani, care a înjunghiat un tânăr într-un parc din Micro 20, a fost plasat în ar ...

Înghețată „made in Galați”, la Nibiru

Krantz, producătorul de îngheţată artizanală din Galaţi, şi-a deschis primul sau spaţiu fizic în Nib ...

UPDATE. Observațiile astronomice din Galați ale eclipsei de Lună din noaptea aceasta, anulate

Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” Galați a anunțat, printr-o postare pe pagin ...

Partydul Kiss FM revine la Galați. Petrecere în aer liber, pe terasa Shopping City

Gălățenii sunt așteptați vineri, 28 august, la o nouă ediție Partydul Kiss FM, organizată pe terasa ...

Legendara Dolly Parton s-a stins din viaţă

Dolly Parton, una dintre cele mai mari cântărețe și compozitoare din muzica country, apreciată și pe ...

Mitul ascuns despre jocurile video ca hobby solitar

Stereotipul gamerului izolat este deja unul cunoscut, însă nu surprinde felul în care se desfășoară ...

Grătare de grădină: cum alegi modelul potrivit

Un grătar bine ales poate transforma o terasă, o pensiune sau o zonă de evenimente într-un spațiu de ...

Papuci de interior copii – siguranță și confort pentru pașii celor mici

Pașii mici pe care îi fac copiii noștri prin casă sunt un spectacol plin de energie, dar și o respon ...

În ce situații merită să alegi un credit rapid online în locul unui împrumut bancar tradițional?

Un credit online pe termen scurt și un credit de consum oferit de o bancă pot răspunde unor nevoi si ...