Distribuție Energie Electrică România a anunțat noi întreruperi programate ale alimentării cu energie electrică în municipiile Galați și Tecuci, precum și în mai multe comune din județ, în perioada 29 iunie – 2 iulie. Opririle sunt necesare pentru efectuarea lucrărilor de mentenanță și pentru asigurarea funcționării în condiții de siguranță a rețelei de distribuție, dă asigurări compania. Luni, 29 iunie, între orele 08:00 și 15:00, vor fi afectați consumatorii d ...
Semnalizată cu o creangă (uscată între timp), o canalizare cu capacul deformat și ajuns într-o rână tot așteaptă să fie băgată în seamă. Măcar de muncitorii care execută lucrări de reparații la capătul de linie Transurb din Micro 19. Așa cum ați putut afla din ziarul „Viața liberă”, pe 10 iunie, echipele Serviciului Public Ecosal s-au apucat de lucrări care au ca scop facilitarea accesului persoanelor cu dizabilități în mijloacele de transport. Pe 19 iunie, crean ...
RUGBY. Ultima etapă din turul Diviziei Naţionale de seniori nu a fost favorabilă rugbiştilor de la CSM Galaţi. Elevii antrenorilor Marius Secuianu şi Antonel Munteanu au condus majoritatea timpului, 20-10 la pauză, dar în ultimele minute au fost surprinşi de adversarii de la Sportul Studenţesc Bucureşti, care au sprintat în învingători: 34-30, aceștia marcând un eseu decisiv. Punctele oaspeţilor i-au avut autori pe Călin (2), Chiper, Toderaşcu şi Bordeianu – încercări şi ...

Precauții înainte de a urca în tren

Luni, 29 Iunie 2026 06:30 | Publicat în UTILE
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. le recomandă călătorilor ca, în contextul codului roșu de temperaturi extreme, să se informeze înainte de programarea unei călătorii cu trenul. „Temperaturile ridicate pot impune aplicarea unor măsuri tehnice pe infrastructura feroviară, inclusiv limitări temporare de viteză, pentru menținerea circulației în condiții de siguranță”, afirmă compania. Informațiile privind circulația trenurilor, orele estimate de plecare ...

Remember. Victor Mercea (1924-1987)

Luni, 29 Iunie 2026 11:30 | Publicat în MAGAZIN
Fizicianul Victor Mercea s-a născut pe 2 ianuarie 1924, la Timișoara. A urmat studii la Facultatea de Electrotehnică din Timișoara, obținând doctoratul la Universitatea din Cluj-Napoca, cu o teză despre fenomenele de transport în gaze, cum ar fi vâscozitatea și conductivitatea termică. A fost profesor universitar la Catedra de Fizica Solidului, Magnetism și Electronică a Universității din Cluj, dar și decan al Facultății de Fizică și director al Institutului de Tehnologie I ...

Filmul zilei la tv - un thriller nemilos

Luni, 29 Iunie 2026 12:30 | Publicat în MAGAZIN
Nemilos Pro Tv, ora 21.30 SUA, acţiune, thriller, 2023 Cu: Dermot Mulroney, Jeff Fahey, Mauricio Mendoza Titlul original: Ruthless Harry este un antrenor de lupte de liceu care se recuperează după pierderea fiicei sale, ucisă într-un atac brutal. Când una dintre elevele sale este răpită de niște traficanți de persoane, Harry ia lucrurile în propriile mâini pentru a-i vâna pe bărbații responsabili de răpirea ei și nu se va opri de la nimic pentru a o salva. ...

Ce predispun astrele pentru o zi de luni

Luni, 29 Iunie 2026 00:00 | Publicat în HOROSCOP
Rac Ziua îți aduce numeroase oportunități. La locul de muncă te bucuri de respect și apreciere.Leu Discuțiile cu cei din jur sunt productive. Poate apărea și o poveste de dragoste neașteptată. Fecioară Este un moment potrivit pentru a-ți stabili obiectivele pe termen lung. Balanță Datorită implicării și determinării tale, înveți să faci față unei provocări profesionale. Scorpion Deciziile financiare pe care le iei acum pot avea efecte benefice pe termen lung și îți of ...

Unde sunt amplasate radarele

Luni, 29 Iunie 2026 00:00 | Publicat în UTILE
Aveţi grijă cu ce viteză circulaţi, atât pe arterele din municipiul reşedinţă de judeţ, cât şi în mediul rural! Echipajele poliţiştilor sunt la datorie și în această săptămână. Luni, 29 iunie, radarele vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Drumul de Centură, Brăilei și Traian. În județ, șoferii vor fi monitorizați pe DJ 251 la Schela și Slobozia Conachi, iar pe DN 25, la Șendreni și Tudor Vladimirescu. ...
După un sezon încheiat cu medaliile de argint ale campionatului, echipa de volei masculin CSM Arcada traversează una dintre cele mai importante veri din ultimii ani. Plecarea unui număr mare de jucători, schimbarea antrenorului principal și reconstrucția lotului transformă această perioadă într-una decisivă pentru viitorul echipei. Despre provocările momentului și planurile pentru noul sezon am discutat cu președintele clubului, Mirel Zaharescu. – Mai întâi, să vorbim despr ...

Canicula aduce restricții de circulație în județul Galați

Duminică, 28 Iunie 2026 13:22 | Publicat în EVENIMENT
În județul Galați vor fi impuse, luni și marți, între orele 12.00 și 20.00, restricții de circulație pentru camioanele cu masa mai mare de 7,5 tone. Măsura se aplică pe drumurile naționale, drumurile expres și autostrăzi și este valabilă în total în 35 de județe. Decizia a fost luată din cauza valului de caniculă, pentru a proteja carosabilul de deteriorările provocate de temperaturile extreme. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunț ...
Pagina 167 din 4155

Două profesoare din Galați, implicate într-un proiect internațional ce vizează modernizarea predării istoriei

În perioada 1-3 septembrie, la Paris, a avut loc reuniunea transnațională a reprezentanților profeso ...

Doi gălățeni, reținuți după ce ar fi furat ochelari de 3.500 de lei

Ochelari de soare furați dintr-un magazin din zona portuară a Galațiului, apoi vânduți mai departe. ...

Ce riscă șoferii care opresc sau depășesc pe banda de urgență

Banda de urgență nu este o variantă pentru șoferii care vor să "fenteze" traficul și nici un loc în ...

Triplă lansare de carte la Salonul cultural „Armonii de toamnă”

O triplă lansare de carte marchează miercuri, 23 septembrie, ora 11:00, deschiderea sesiunii de toam ...

Liceenii din România, invitați de Samsung să creeze soluții pentru probleme reale

Samsung România a lansat cea de-a șasea ediție a competiției naționale „Solve for Tomorrow”, adresat ...

Cenaclul „Noduri și Semne”: Toxicitatea iubirii sau despre seducția creației

Vineri, 11 septembrie, Cenaclul „Noduri și Semne” de pe lângă USR – Filiala S-E și-a reînceput activ ...

Casa AUSCHNITT, actualul AÚRIA PALACE ia conturul unui palat cultural al Galațiului

Pe Strada Domnească din Galați, într-una dintre clădirile care păstrează memoria orașului de la înce ...

Galaţiul se „aliniază” la tarifele practicate de alte municipii… pentru concesiunea locurilor de înhumare

„Societatea Gospodărire Urbană propune majorarea tarifului de concesiune a locurilor de înhumare, o ...

Echipa PSD, pe minus în Consiliul Local Galaţi

Reuniţi în şedinţă extraordinară, aleşii locali ai municipiului Galaţi au luat act de o demisie din ...

Pozele zilei. În câte locuri s-a surpat Galaţiul după ploile abundente

În Galaţi, expresia „au răsărit precum ciupercile după ploaie” ar putea fi actualizată în varianta „ ...

În plină toamnă, o nouă dezinsecţie în Galaţi

Luni, 14 septembrie 2026, în intervalul orar 06:00 – 12;00, se va desfășura acțiunea de larvicidare ...

O nouă plată parțială, de 1.000 de lei, la Liberty. Salariile de la Laminorul de Țevi Sudate, achitate prin Fondul de garantare

Conducerea Combinatului Siderurgic Liberty Galați a anunțat, miercuri, 16 septembrie, începerea tran ...

CFR Călători, 257 de zile fără buget. „Circulația trenurilor s-ar putea opri complet”

CFR Călători funcționează de mai bine de opt luni fără un buget de venituri și cheltuieli aprobat pe ...

ANALIZĂ. Euro a depășit cota 5,26 lei

Au trecut 4 luni și o săptămână de când cursul euro a fost ținut sub pragul de 5,26 lei. Marțea acea ...

Conducerea Liberty a anunțat repornirea Laminorului de Țevi Sudate

Conducerea Combinatului Liberty Galați a anunțat, printr-o notă internă către salariați, că luni, 14 ...

Echipele gălățene din Liga a III-a de fotbal vor victorii în etapa următoare

Echipele gălățene de fotbal din ligile inferioare (a treia, a patra și a cincea) sunt pregătite de a ...

Voleibaliștii „tricolori” au învins campionii olimpici

VOLEI. Miercuri s-au încheiat meciurile din grupa de la Cluj Napoca a Campionatului European de vole ...

Scoruri-record în liga a patra de fotbal

Liga a IV-a de fotbal ne-a oferit câteva meciuri cu scoruri-record, atingând cifra de 28 de goluri î ...

Oțelul a ajuns pe loc de baraj. Bookmakerii anticipează o luptă grea pentru evitarea retrogradării

Începutul de sezon este sub așteptări pentru Oțelul Galați. După disputarea primelor nouă etape din ...

70 de absolvenți ai fostului Liceu Pedagogic, revedere după 55 de ani

Ziua de 8 septembrie a fost una memorabilă pentru promoția 1971 a fostului Liceu Pedagogic. Absolven ...

Peste 2.500 de calculatoare pentru școli și ONG-uri. Au început înscrierile

Școlile, ONG-urile și instituțiile sociale care au nevoie de calculatoare se pot înscrie, începând d ...

Cum arată Grădinița Nr. 36, modernizată cu fonduri europene

Grădinița cu program prelungit Nr. 36, situată în cartierul Țiglina I, a fost modernizată în cadrul ...

Dublă investiţie la o şcoală din Ţiglina I

Școala Gimnazială „Gheorghe Marinescu”, situată în cartierul Țiglina I, a fost modernizată în cadrul ...

Banii n-au miros, dar toaletele publice…

Probabil că ar trebui să încep cu un avertisment: acest articol nu este recomandat persoanelor cu st ...

Târgul de vechituri într-o lume nouă: Talciocul din Galați (VIDEO)

În fiecare weekend, talciocul din Galați adună comercianți și cumpărători din oraș, dar și din comun ...

Via Dobrogeana pornește din Galați. Un drum de sute de kilometri își începe povestea pe malul Dunării

Inaugurarea Bornei Zero a traseului Via Dobrogeana a avut loc sâmbătă, 5 septembrie, la ora 10:00, î ...

Gălăţeni, la capătul răbdării: „Nu mai putem tolera îngrămădirea pe rutele ocolitoare, lungi și costisitoare”

„Conștienți de eforturile de modernizare pe care le face municipalitatea, am așteptat, cu înțelegere ...

„Mădălinii”, din Piscu şi Focşani, în lumea largă. Povestea familiei de vloggeri din „Călătorind pe Roți”

Nu mai puţin de 30.000 de abonaţi au sărbătorit, în urmă cu doar câteva zile, Mădălina şi Mădălin Al ...

Aleasă Miss Jura, o gălăţeancă are şansa de a concura pentru Miss Franța. Théodora Dragomir-Perrodin are nevoie de susţinere

Născută în Galaţi, Théodora Dragomir-Perrodin a fost aleasă Miss Jura 2026 și concurează acum la tit ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Încă o generație de miri de aur, premiată la Teatrul „Nae Leonard”

Nu mai puțin de 168 de cupluri care au împlinit 50 de ani de căsnicie au fost premiate în cadrul une ...

Poza zilei. Câtă nesimţire poate încăpea într-o toaletă publică... înfundată

Articolul „Banii n-au miros, dar toaletele publice…”, publicat în „Viaţa liberă” atât în ediţia tipă ...

Echipa IPA Regiunea Galați, locul doi la ultramaratonul Autism 24h Marea Neagră

Echipa IPA Regiunea Galați s-a clasat din nou pe podium la ultramaratonul caritabil Autism 24h Marea ...

Cât costă asigurarea de sănătate pentru cei fără venituri, în 2026

Persoanele care nu au venituri și vor să fie asigurate în sistemul public de sănătate trebuie să plă ...

Proiectul-unicat al Galațiului care poate „repara” Dunărea navigabilă. „Hub-ul” gălățean de la malul fluviului, ignorat de autorități

Fără nicio îndoială, Galațiul are cea mai mare concentrație din țară de specialiști în navigație, în ...

Cât sunt dispuși gălățenii să strângă cureaua pentru a face economie la curent

Seceta și nivelul foarte scăzut al Dunării au pus România într-o situație complicată din punct de ve ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

UPDATE. Cât costă biletele la Festivalul Național de Comedie de la Galați

Nu mai puțin de 200 de lei costă cel mai scump bilet de spectacol la Festivalul Național de Comedie ...

Câştigătoarele Galei HOP, invitate la Festivalul Naţional de Comedie de la Galaţi

Teatrul Dramatic „Fani Tardini” continuă tradiţia de a aduce pe scena Festivalului Național de Comed ...

Scena gălățeană, în doliu. S-a stins din viață artistul Mihail Anton

S-a stins din viață Mihail Anton, un artist care și-a legat o parte importantă a vieții și carierei ...

Salonul de toamnă, o expoziție sub semnul lirismului

Așteptat cu interes de publicul iubitor de artă de la Dunărea de Jos, Salonul de toamnă al Filialei ...

O grădină de bloc și șase polițiști locali. Reclamaţii de hărţuire şi abuz privind spaţiile verzi

În aceeaşi zi de 13 august, la interval de numai o oră, o gălăţeancă din cartierul I.C Frimu s-a tre ...

Cazurile de violență asupra femeilor care au zguduit Galațiul în 2026: victime bătute, sechestrate și amenințate

Femei bătute, amenințate, răpite, sechestrate sau atacate în plină stradă. Unele au ajuns la spital, ...

Containerele inteligente au ieşit din garanţie. Cele mai multe nici nu au fost puse în funcţiune

Bun găsit în Galaţiul situaţiilor cel puţin curioase, dacă nu paradoxale! În care autorităţile local ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Dosare penale pentru un comandant și un mecanic, după un control pe Dunăre, la Galați

Un control făcut marți, 15 septembrie, pe Dunăre, la Galați, s-a lăsat cu dosare penale. Polițiștii ...

Cinci gălățeni, arestați preventiv după o petrecere încheiată cu bătaie

O petrecere din Tulucești s-a terminat cu pumni, jigniri și amenințări, iar pentru cinci dintre part ...

UPDATE: Arest preventiv pentru șoferul beat care s-a răsturnat cu mașina pe Centură

UPDATE: Șoferul de 29 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior Judecătoria Galați a disp ...

Ucigașul care și-a omorât tatăl în Micro 40 a fost trimis în judecată

George Bineață, bărbatul acuzat că și-a ucis tatăl cu un cuțit, într-un apartament din Micro 40, a f ...

Breşă de securitate la Revolut. Datele compromise includ numere de telefon, e-mailuri, acte de identitate

Compania britanică de tehnologie financiară Revolut a confirmat că informaţii sensibile ale clienţil ...

Ziua Inginerului Român, sărbătorită la Galați prin povești de familie

Ziua Inginerului Român va fi sărbătorită luni, 14 septembrie, la Galați, printr-un eveniment dedicat ...

Pozele zilei. Istorie pe patru roţi - maşini retro pe strada Domnească

Galați Auto Show (GAS), salonul auto care se desfăşoară pe Faleza Superioară, are parte de concurenţ ...

Alexandra Căpitănescu, duet de senzaţie cu un concurent la „Vocea României”

Un duet de senzaţie Alexandra Căpitănescu – Luca Măstăcan a încheiat cea de-a doua ediţie a audiţiil ...

Plaja Macao, Saona sau Frontón: cele mai frumoase țărmuri din Republica Dominicană se aleg după drumul până la ele

Când cauți cele mai frumoase plaje din Republica Dominicană, fotografia cu nisip alb și apă turcoaz ...

Funcții interesante în Apple Health pe care le poți folosi cu noile telefoane din seria iPhone 18

Aplicația Sănătate ajunge ușor într-un colț uitat al telefonului. O deschizi pentru pași, vezi câtev ...

Testul RSP – Răspunsul Simpatic al Pielii

Ce este, când este recomandat și cum se desfășoară investigația? Corpul nostru controlează permanen ...

Cât costă un implant dentar în Galați și ce influențează prețul final al tratamentului?

Întrebarea aceasta are un defect ascuns: compară implantul cu nimic. O sumă privită singură pare înt ...