Sfârșitul sezonului estival vine cu trafic mai intens la granița de est, iar polițiștii de frontieră se așteaptă la un număr mai mare de călători atât la intrarea, cât și la ieșirea din țară. La Galați, peste 1,26 milioane de persoane au trecut deja prin PTF Galați rutier, un volum aproape dublu față de capacitatea pentru care punctul a fost proiectat inițial. Pentru a evita formarea cozilor și creșterea timpilor de așteptare, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Fro ...

Unde sunt amplasate radarele luni

Luni, 31 August 2026 00:00 | Publicat în UTILE
Aveţi grijă cu ce viteză circulaţi, atât pe arterele din municipiul reşedinţă de judeţ, cât şi în mediul rural! Echipajele poliţiştilor sunt la datorie și în această săptămână.Luni, 31 august, radarele vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Drumul de Centură, Brăilei și Traian.În județ, șoferii vor fi monitorizați pe DJ 251, la Schela și Slobozia Conachi, iar pe DN 25, la Piscu și Ivești. Pe DE 581, un aparat radar va fi prezent la Munteni. ...
Capturile de ecran de pe unele site-uri care urmăresc în timp real presupuse trasee ale dronelor au început să circule în mediul online, în contextul atacurilor rusești asupra infrastructurii portuare din Ucraina, în apropierea graniței cu România. Ministerul Apărării Naționale (MApN) avertizează însă că aceste hărți nu arată situația reală a spațiului aerian românesc și pot indica în mod eronat drone despre care s-ar crede că au intrat în România.MApN precizează c ...
Proiectul de hotărâre privind finanțarea de la bugetul local a United Galați a fost retras de pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local de joi, 27 august, la începutul ședinței. Programul pe care clubul sportiv îl propusese pentru finanțare se intitula „Futsalul - Mediul adecvat pentru o viitoare carieră sportivă de succes”. Suma care urma să fie supusă la vot era a doua cea mai generoasă - 300.000 de lei, limita maximă care îi putea fi repartizată pentru sezonul comp ...

Servicii indisponibile temporar la Electrica Furnizare

Vineri, 28 August 2026 08:00 | Publicat în UTILE
Compania Electrica Furnizare anunță că, pentru realizarea unor operațiuni de mentenanță programată, anumite servicii nu vor fi disponibile pentru clienți, timp de o oră și jumătate, duminică seara. Astfel, în data de 30 august, în intervalul orar 20:00 – 21:30, vor fi indisponibile serviciile MyElectrica (site web și aplicație mobilă), linia telefonică dedicată transmiterii indexului autocitit (0800.800.048) și formularul de contact online. ...
Tinerii din Galați care vor să vorbească despre problemele comunității lor și despre provocările din zonele de graniță au ocazia să se implice într-un program al Comisiei Europene. Înscrierile pentru cea de-a patra ediție a programului Cross-Border Ambassadors sunt deschise până pe 31 august 2026, iar cei selectați vor avea un mandat de șase luni, în perioada 1 octombrie 2026 - 31 martie 2027. Programul le oferă tinerilor interesați de comunitatea lor șansa de a-și face vo ...

Acarul Păun de 770 de milioane

Vineri, 28 August 2026 00:00 | Publicat în EDITORIAL
De câteva zile, România numără 770 de milioane de euro. Îi numără la televizor, pe site-uri, prin studiouri, pe Facebook și, firește, prin declarațiile politicienilor. Sunt banii din PNRR pe care România îi pierde odată cu ratarea jalonului privind noua lege a salarizării. Președintele Nicușor Dan a spus chiar că partidele și-au asumat împreună pierderea sumei, iar de aici mecanismul nostru național a pornit cu precizia unui ceasornic elvețian: cine este vinovat? PSD? PNL? ...
Nici mai mult, nici mai puțin de 160 de sancțiuni, în valoare de aproximativ 20.000 de lei, au fost aplicate de polițiștii gălățeni în doar 24 de ore, în cadrul unei acțiuni care i-a vizat pe pietoni, bicicliști și utilizatorii de trotinete electrice. Cele mai multe amenzi au ajuns la bicicliști, polițiștii depistând inclusiv un bărbat care circula cu bicicleta după ce consumase alcool. Acțiunea s-a desfășurat pe 25 august, în județul Galați, în cadrul Planului Naționa ...

Unde sunt amplasate radarele în weekend

Vineri, 28 August 2026 00:00 | Publicat în UTILE
Aveţi grijă cu ce viteză circulaţi, atât pe arterele din municipiul reşedinţă de judeţ, cât şi în mediul rural! Echipajele poliţiştilor sunt la datorie și în acest sfârșit de săptămână.Vineri, 28 august, radarele vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Basarabiei, Brăilei și Drumul de Centură. În județ, șoferii vor fi monitorizați pe DJ 251 la Cuza Vodă și Costache Negri, iar pe DN 25, la Șendreni și Liești. Pe DE 581, un aparat radar va fi la Mun ...
Pensia de urmaș poate ajunge să fie plătită soțului supraviețuitor până la sfârșitul vieții, dar nu este suficient ca persoana să fi fost căsătorită cu un pensionar. Legea pune mai multe condiții, legate de vârsta de pensionare, durata căsătoriei și, în anumite situații, veniturile beneficiarului. Și copiii pot primi pensie de urmaș, însă regulile sunt diferite. Potrivit Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, pensia de urmaș este acordată copiilor și ...
Pagina 14 din 4207

Accident cu două victime pe DN 25, la Tudor Vladimirescu. O mașină s-a răsturnat

Doi tineri au ajuns la spital în urma unui accident rutier produs miercuri seară, 2 septembrie, pe D ...

Valeriu Pintilie de la K-1 Galați, victorie spectaculoasă la Viena

Tânărul sportiv de la K-1 Galați, Valeriu Pintilie, supranumit „The Lion”, a debutat cu dreptul în c ...

Congres medical la Galați, dedicat tratării plăgilor complexe

Galațiul găzduiește, în perioada 4-5 septembrie, la Grădina Botanică, prima ediție a Congresului Reg ...

Casa de Pensii, la un click distanță. Ce servicii pot fi accesate online și cum îți faci cont

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) are o nouă platformă online, unde utilizatorii pot găsi info ...

Istorica Biserică din Ciureștii Noi, județul Galați, înnoită în Duh și Adevăr

În 30 august, în ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei, în zi de hram, în ...

Pe 5 septembrie, Via Dobrogeana începe la Galați! Traseu turistic ce va pune în valoare bogățiile naturale și culturale din județul nostru

Există drumuri care leagă locuri. Și există drumuri care leagă oameni, povești și comunități.    " ...

Inflația îi întoarce pe români de la portbagaj la sacoșă

„Românii nu se mai duc o dată la săptămână sau la două săptămâni la un hipermarket, de unde să plece ...

Senatorul George Ştefănache şi-a anunţat demisia din USR. Reproşuri aduse filialei gălăţene

Printr-o postare pe pagina publică de Facebook, senatorul George Ştefănache şi-a anunţat demisia din ...

Via Dobrogeana prinde contur. Unde şi când va fi marcată Borna Zero în municipiul Galaţi

„Via Dobrogeana”, drumul care continuă unirea, pornind din Galați – despre care aţi putut afla din z ...

Cu câţi bani sunt remuneraţi şefii Consiliului Judeţean Galaţi. Topul veniturilor nete în 2026

Pentru că sunt remunerați din bani publici, ni se pare normal ca gălăţenii să ştie cu cât sunt plăti ...

Primăria Galaţi caută specialist în comunicare pentru Compartimentul Documente Secrete

Da, chiar aşa se numeşte: Compartiment Documente Secrete, Agendă Primar, Raport Primar, Transparență ...

ANALIZĂ. Euro s-a retras spre 5,255 lei

La jumătatea săptămânii, leul a reușit să se aprecieze față de principalele valute. Excepție a făcut ...

Ecologizare pe calea ferată din Regionala Galați, de ziua „Let's Do It, Romania!”

19 septembrie 2026 este ziua în care românii se mobilizează în cadrul Campaniei Naționale de Curățen ...

Ce soluții are agricultura românească pentru a ieși din criza de lichiditate

Agricultura locală trece printr-o criză de lichiditate de durată, care s-a acutizat în ultimii ani. ...

Regionala ANAF Galați, un milion de euro pentru servicii de pază și transport valori

Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (DGRFP) Galați a lansat o licitație publică pentru ...

Sporting Liești primește vizita liderului Superligii, Dinamo

Eveniment deosebit în viața echipei Sporting Liești, formație care evoluează în Liga a III-a. Califi ...

Din sportul gălățean. Gloria Ivești a câștigat Supercupa județeană la fotbal

SUPERCUPĂ. Asociația Județeană de Fotbal Galați a organizat meciul Supercupei Județene, între Gloria ...

Stadionul „Oțelul” se îmbracă în roșu pentru duelul Lieștiului cu Dinamo

Sporting Liești se pregătește pentru unul dintre cele mai importante meciuri din istoria clubului. F ...

Din sportul gălățean. Medalie de bronz la volei pe plajă pentru Sorina Răileanu și Diana Milea

VOLEI. Sezonul de volei pe plajă s-a încheiat în weekend, odată cu turneul final al Campionatului Na ...

Rechizite pentru un început de școală cu șanse egale. „Primul Clopoțel” dedicat copiilor din Hanu Conachi

Fundația Dicor Academy a lansat campania „Primul Clopoțel”, prin care strânge fonduri și rechizite p ...

500 de lei pentru rechizite și haine de școală. Cine poate primi banii în noul an școlar

Copiii din familii cu venituri mici pot primi și în anul școlar 2026-2027 un sprijin de 500 de lei p ...

„Micul naturalist”. Trei zile de joacă și descoperiri la Complexul Muzeal de Științele Naturii

25 de copii au fost, pentru trei zile, mici naturaliști la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ră ...

Vrei să ajuți un copil să înceapă școala cu ghiozdanul pregătit? A revenit „Clopoțelul Prieteniei”

O mie de copii care au nevoie de rechizite și alte lucruri necesare pentru școală ar putea primi aju ...

Poveste poliţistă în Cartierul Dunărea. O gălăţeancă a câştigat concursul organizat de Ministerul de Interne

Aurelia Ledaru, plutonier în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Galați, a fost desemn ...

„Loggia di Galazzi”, prima lojă masonică din spațiul românesc. Aspecte istorice ale francmasoneriei la Dunărea de Jos

Dintr-o perspectivă ştiinţifică, francmasoneria reprezintă și acum o latură a istoriei autohtone și ...

Din Jorăşti, la performanţa sportivă şi şcolară. Povestea de succes a Larisei şi a lui Roberto Tufă

„Larisa Tufă este o tânără handbalistă care a fost remarcată pentru calitățile sale la nivel naționa ...

Spectacol pe Dunăre de Ziua Marinei. Mii de gălățeni au urmărit parada navelor

Gălățenii au venit, sâmbătă după-amiază, cu mic, cu mare, pe Faleza Dunării, pentru Ziua Marinei Rom ...

Aleasă Miss Jura, o gălăţeancă are şansa de a concura pentru Miss Franța. Théodora Dragomir-Perrodin are nevoie de susţinere

Născută în Galaţi, Théodora Dragomir-Perrodin a fost aleasă Miss Jura 2026 și concurează acum la tit ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Harta cabinetelor stomatologice din Galați. Unde sunt dentiștii când ai nevoie de ei

Ați observat că, de cele mai multe ori, durerea de dinți pare să te lovească mai ales în weekend, câ ...

A început Campionatul Reciclării în Galați și Brăila, cu premii totale de 10.000 de lei

Ai în casă echipamente electrice și electrocasnice – unele chiar grele, gen frigider sau mașină de s ...

O nouă platformă pentru beneficiarii de asistență socială

Solicitarea unor beneficii de asistență socială, cum ar fi alocația de stat pentru copii, indemnizaț ...

3.300 de ghiozdane complet echipate pentru copiii din Galaţi şi Brăila. Sprijin din partea Bisericii, la început de an şcolar

Nu mai puţin de 3.300 de ghiozdane complet echipate cu rechizite şcolare (caiete, penare, stilouri, ...

Proiectul-unicat al Galațiului care poate „repara” Dunărea navigabilă. „Hub-ul” gălățean de la malul fluviului, ignorat de autorități

Fără nicio îndoială, Galațiul are cea mai mare concentrație din țară de specialiști în navigație, în ...

Cât sunt dispuși gălățenii să strângă cureaua pentru a face economie la curent

Seceta și nivelul foarte scăzut al Dunării au pus România într-o situație complicată din punct de ve ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Dramaticul gălăţean aniversează 71 de ani

Cu monumentalul sediu proaspăt eliberat din schele, Dramaticul gălăţean are un motiv în plus de sărb ...

UPDATE. Trei actriţe din Galaţi, la Gala HOP

Gala HOP - Gala Tânărului Actor îşi va desemna câştigătorii în această seară de duminică, 30 august ...

Expoziția „Culorile verii”, o manifestare a diversității genurilor picturii, la Muzeul Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos

Deschisă în prezența și cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, expoziția personală „ ...

Gălăţeanul Grigoraş Moisă, din nou pe scena Festivalului „Mamaia”

Tânărul solist gălățean Grigorie Moisă – Grigoraș, așa cum îi spune mai toată lumea – va urca din no ...

Cazurile de violență asupra femeilor care au zguduit Galațiul în 2026: victime bătute, sechestrate și amenințate

Femei bătute, amenințate, răpite, sechestrate sau atacate în plină stradă. Unele au ajuns la spital, ...

Containerele inteligente au ieşit din garanţie. Cele mai multe nici nu au fost puse în funcţiune

Bun găsit în Galaţiul situaţiilor cel puţin curioase, dacă nu paradoxale! În care autorităţile local ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Încă un milionar în Galați. Orașul nostru, în istoria marilor câștiguri la Loto

Premiul de categoria I la tragerea Loto 5/40 de joi, în valoare de aproape un milion de lei, a fost ...

Nepot arestat preventiv după ce a incendiat casa mătuşii lui din Iveşti

Un bărbat, în vârstă de 46 de ani, din localitatea Ivești, județul Galați, a fost arestat preventiv, ...

Tânără de 23 de ani, arestată preventiv pentru 30 de zile, după ce ar fi lovit un polițist

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați a dispus, pe 31 august, măsu ...

Hoț brăilean, prins și încarcerat de polițiști în Galați

Vineri, 28 august, n-a fost o zi cu noroc pentru un tânăr brăilean de 21 de ani pe numele căruia Jud ...

Pieton imprudent și cu alcool „la bord”, acroșat de o mașină pe bulevardul Henri Coandă

Joi după-amiază, 27 august, o șoferiță de 20 de ani din Vrancea, care circula pe bulevardul Henri Co ...

Brăileanul Cristian Ciauşu, abonat la Premiul al II-lea la Mamaia

Pentru al doilea an la rând, brăileanul Cristian Ciauşu a câştigat Premiul al II-lea la secţiunea So ...

Trafic intens la frontiera Galațiului. Poliția de Frontieră ia măsuri pentru evitarea cozilor

Sfârșitul sezonului estival vine cu trafic mai intens la granița de est, iar polițiștii de frontieră ...

Înghețată „made in Galați”, la Nibiru

Krantz, producătorul de îngheţată artizanală din Galaţi, şi-a deschis primul sau spaţiu fizic în Nib ...

UPDATE. Observațiile astronomice din Galați ale eclipsei de Lună din noaptea aceasta, anulate

Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” Galați a anunțat, printr-o postare pe pagin ...

Picioarele mici au nevoie de alegeri mari

  Există o diferență uriașă între a cumpăra încălțăminte pentru un copil și a cumpăra încălțăminte ...

Ruptura de stoc la cutii de pizza în weekend: cât costă și de ce afectează doar distribuitorii fără importator

Lipsa stocului în vârful de sezon nu este un accident - este o consecință directă a structurii lanțu ...

Schimbarea pe care nu o vei regreta peste ani

Renovarea unei locuințe pornește adesea de la o nevoie imediată: o cameră pare învechită, finisajele ...

Riviera din propria curte: de ce cucerește trendul mediteraneean grădinile în această vară?

Nu mai e nevoie de bilet de avion ca să simți atmosfera unei vacanțe din sudul Europei. Cel mai pute ...