Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Galați au intervenit, luni, 31 august 2026, la un eveniment rutier produs pe DN 22B, în afara municipiului Galați. Din primele verificări efectuate la fața locului, s-a stabilit că un bărbat, de 64 de ani, din municipiul Galați, în timp ce conducea un autoturism dinspre municipiul Brăila către municipiul Galați, nu ar fi păstrat distanța regulamentară față de autoturismul care circula în fața sa, condus de un bărbat, de 52 de ani, d ...
Patru persoane au fost rănite într-un accident rutier produs luni, 10 august, pe strada Poșta Veche din Galați. Din primele cercetări, un șofer de 37 de ani nu ar fi respectat indicatorul STOP și a intrat cu mașina într-un autoturism care circula regulamentar. Accidentul s-a produs în timp ce bărbatul mergea dinspre strada Basarabiei spre strada Tecuci. Ajuns la intersecția cu strada Movilei, acesta nu ar fi oprit la indicatorul STOP și a intrat într-o mașină condusă de o femei ...
Un gălățean de 34 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după accidentul produs sâmbătă pe DN 26, între Foltești și Galați, în urma căruia doi septuagenari au ajuns la spital. Ancheta a scos la iveală un șir de fapte grave: bărbatul conducea, deși avea permisul reținut din motive medicale, avea o alcoolemie de 3,14 g/l alcool pur în sânge, a fugit de la locul accidentului și ar fi furat o altă mașină pentru a reveni la locul impactului. Judecătoria Târgu Bu ...
O explozie urmată de un incendiu a provocat momente de panică la bordul unui petrolier aflat în largul Mării Negre, în noaptea de 21 iulie, la ora 00:05, la aproximativ 40 de kilometri de Sfântu Gheorghe. Trei membri ai echipajului au fost răniți și transportați la spital, iar președintele Nicușor Dan spune că nava „a fost lovită” în afara apelor teritoriale ale României. Autoritățile încearcă acum să stabilească exact ce a provocat incidentul, despre care șeful statul ...
Bărbatul de 48 de ani din Tecuci care a tras cu un pistol asupra a patru persoane din propria familie, în orașul Lupeni, a primit, luni, mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, fiind acuzat de tentativă la omor calificat asupra unui membru de familie, au decis magistrații Tribunalului Hunedoara. Totodată, în sarcina suspectului au mai fost reținute infracțiunile de încălcare a măsurilor dispuse prin ordin de protecție, tulburarea liniștii și ordinii publice, precum și ...
Drama familiei care a rămas pe drumuri, după ce o dronă a căzut pe un bloc din Galați, joi noaptea, nu a trecut neobservată. De la președintele țării, până la oficialitățile locale, la părinți și profesori, multă lume s-a mobilizat într-o campanie de strângere de fonduri, fiecare dorind, după posibilități, să aline suferința familiei afectate. Într-unul din cele patru apartamente de la ultimul etaj al blocului peste care a căzut drona locuia o femeie de 53 de ani, împ ...
Un accident rutier în care au fost implicate un autocamion și un autoturism a avut loc luni seara, pe DN 26, în zona localității Vlădești. Potrivit informaţiilor oficiale, patru persoane, aflate în autoturism, au primit îngrijiri medicale la fața locului și au fost transportate ulterior la spital pentru investigații și tratament de specialitate.La sosirea echipajelor de intervenție, toate victimele erau conștiente și cooperante. Pentru gestionarea situației de urgență, Insp ...

Patru răniţi la un târg de distracţii din Sevilla

Luni, 27 Aprilie 2026 11:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Cel puţin patru persoane au fost rănite la un târg de distracţii din Sevilla. Potrivit publicaţiei locale Diario de Sevilla, citate de News.ro, un accident a avut loc joi la cea mai importantă atracţie a târgului, situată pe „strada iadului”. Imagini înregistrate de către martori surprind ruperea unui cablu al instalaţiei, în timp ce capsula era lansată în aer, cu viteză. Capsula s-a izbit puternic de unul dintre stâlpii instalaţiei şi a rămas suspendată de celălalt cab ...

Șase morți după un atac armat într-un supermarket din Kiev

Duminică, 19 Aprilie 2026 18:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Un atac armat a avut loc într-un supermarket din Kiev, soldându-se cu cel puțin șase morți și mai mulți răniți, potrivit autorităților ucrainene. Incidentul este anchetat ca posibil act terorist, iar zona a fost imediat izolată de către forțele de ordine. Potrivit primelor informații, un bărbat înarmat a deschis focul asupra persoanelor aflate în apropierea magazinului, provocând victime încă de la intrare. Ulterior, atacatorul ar fi pătruns în interiorul supermarketului, ...

Șofer arestat pentru un accident cu patru victime

Joi, 26 Martie 2026 12:00 | Publicat în AUTO
Un tecucean de 44 de ani, care zilele trecute a provocat un accident soldat cu rănirea a patru persoane, a ajuns după gratii. Bărbatul, despre care polițiștii spun că se afla într-o avansată stare de ebrietate, a fost reținut la scurt timp după accidentul produs pe raza localității Munteni și prezentat Judecătoriei Tecuci cu propunere de arestare preventivă pentru vătămare corporală din culpă și conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Instanța a admis c ...
Pagina 1 din 6

„Inventar provizoriu”, expoziția artistei Erika Guadagnin, la Galați

O nouă expoziție de artă contemporană va fi deschisă la Galați începând de vineri, 25 septembrie. Ar ...

Ce date conține cipul cărții electronice de identitate și cine le poate accesa

Cartea electronică de identitate conține în cip mai multe informații despre titular decât cele tipăr ...

Paul Buța duce tradiția din Galați la Lyon

Renumitul meșter și artizan popular Paul Buța va reprezenta județul Galați și România la ediția din ...

Peste patru mii de burse europene au fost acordate studenților de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați se numără printre cele 44 de instituții de învățământ supe ...

Liceenii din România, invitați de Samsung să creeze soluții pentru probleme reale

Samsung România a lansat cea de-a șasea ediție a competiției naționale „Solve for Tomorrow”, adresat ...

Cenaclul „Noduri și Semne”: Toxicitatea iubirii sau despre seducția creației

Vineri, 11 septembrie, Cenaclul „Noduri și Semne” de pe lângă USR – Filiala S-E și-a reînceput activ ...

Casa AUSCHNITT, actualul AÚRIA PALACE ia conturul unui palat cultural al Galațiului

Pe Strada Domnească din Galați, într-una dintre clădirile care păstrează memoria orașului de la înce ...

Primăria Tulucești a aderat la cea mai mare rețea de cooperare teritorială din Europa

Comuna Tulucești a făcut un pas strategic pentru dezvoltarea locală prin semnarea Convenției constit ...

Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan, propus de președintele Nicușor Dan pentru funcția de premier. PSD: „Surprindere și dezamăgire”

Președintele Nicușor Dan a anunțat joi seară că opțiunea sa pentru funcția de premier este europarla ...

Poza zilei. Unde poate fi „reclamat” un copac care stă să cadă

„Pe spaţiul verde din faţa blocului B4, scara 3, din Micro 17, avem un copac care trebuie tăiat, fii ...

35 de milioane de lei, bani de împrumut, pentru terminarea lucrărilor pe bulevardul George Coşbuc

Consilierii locali ai municipiului Galaţi au fost convocaţi în şedinţă extraordinară pentru a rectif ...

Analiză financiară. Banalități

Traversăm o perioadă în care războiul hibrid ia diverse forme și pune în pericol economiile din într ...

O nouă plată parțială, de 1.000 de lei, la Liberty. Salariile de la Laminorul de Țevi Sudate, achitate prin Fondul de garantare

Conducerea Combinatului Siderurgic Liberty Galați a anunțat, miercuri, 16 septembrie, începerea tran ...

CFR Călători, 257 de zile fără buget. „Circulația trenurilor s-ar putea opri complet”

CFR Călători funcționează de mai bine de opt luni fără un buget de venituri și cheltuieli aprobat pe ...

ANALIZĂ. Euro a depășit cota 5,26 lei

Au trecut 4 luni și o săptămână de când cursul euro a fost ținut sub pragul de 5,26 lei. Marțea acea ...

Antrenorul Oțelului ar putea fi demis dacă nu învinge Corvinul. Meci decisiv pentru Stjepan Tomas

Partida cu Corvinul Hunedoara, programată luni, are o miză uriașă pentru Stjepan Tomas. Antrenorul c ...

Echipele gălățene din Liga a III-a de fotbal vor victorii în etapa următoare

Echipele gălățene de fotbal din ligile inferioare (a treia, a patra și a cincea) sunt pregătite de a ...

Voleibaliștii „tricolori” au învins campionii olimpici

VOLEI. Miercuri s-au încheiat meciurile din grupa de la Cluj Napoca a Campionatului European de vole ...

Scoruri-record în liga a patra de fotbal

Liga a IV-a de fotbal ne-a oferit câteva meciuri cu scoruri-record, atingând cifra de 28 de goluri î ...

Înscrierea pentru admiterea la școlile militare de subofițeri jandarmi, exclusiv online

Jandarmeria Galați informează că a început sesiunea de admitere pentru școlile militare de subofițer ...

Filmul despre vizionarul nutriției românești, lansat la Galați

Sala Aula Magna a Universității „Dunărea de Jos” din Galați găzduiește astăzi, 15 septembrie, de la ...

70 de absolvenți ai fostului Liceu Pedagogic, revedere după 55 de ani

Ziua de 8 septembrie a fost una memorabilă pentru promoția 1971 a fostului Liceu Pedagogic. Absolven ...

Peste 2.500 de calculatoare pentru școli și ONG-uri. Au început înscrierile

Școlile, ONG-urile și instituțiile sociale care au nevoie de calculatoare se pot înscrie, începând d ...

Banii n-au miros, dar toaletele publice…

Probabil că ar trebui să încep cu un avertisment: acest articol nu este recomandat persoanelor cu st ...

Târgul de vechituri într-o lume nouă: Talciocul din Galați (VIDEO)

În fiecare weekend, talciocul din Galați adună comercianți și cumpărători din oraș, dar și din comun ...

Via Dobrogeana pornește din Galați. Un drum de sute de kilometri își începe povestea pe malul Dunării

Inaugurarea Bornei Zero a traseului Via Dobrogeana a avut loc sâmbătă, 5 septembrie, la ora 10:00, î ...

Gălăţeni, la capătul răbdării: „Nu mai putem tolera îngrămădirea pe rutele ocolitoare, lungi și costisitoare”

„Conștienți de eforturile de modernizare pe care le face municipalitatea, am așteptat, cu înțelegere ...

„Mădălinii”, din Piscu şi Focşani, în lumea largă. Povestea familiei de vloggeri din „Călătorind pe Roți”

Nu mai puţin de 30.000 de abonaţi au sărbătorit, în urmă cu doar câteva zile, Mădălina şi Mădălin Al ...

Aleasă Miss Jura, o gălăţeancă are şansa de a concura pentru Miss Franța. Théodora Dragomir-Perrodin are nevoie de susţinere

Născută în Galaţi, Théodora Dragomir-Perrodin a fost aleasă Miss Jura 2026 și concurează acum la tit ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Adăpostul ”Help Lăbuş” caută voluntari

Adăpostul ”Help Lăbuş” îi cheamă pe gălățeni să dea o mână de ajutor în acest weekend. Sunt necesari ...

Centrul „Tinerețe fără bătrânețe”, noul loc de întâlnire al seniorilor din Galați

Noul centru de recreere pentru persoane vârstnice „Tinerețe fără bătrânețe”, amenajat de Primăria Ga ...

Erorile din dosarele de pensie sunt puse pe seama defecțiunilor informatice

Federația Națională Solidaritatea Socială a Muncii (FNSSM), reprezentantă a personalului din casele ...

Audit al Curții de Conturi la Casa Națională de Pensii. Nereguli și la Galați și Tecuci

Un control recent al Curții de Conturi la Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) arată că procesul ...

Proiectul-unicat al Galațiului care poate „repara” Dunărea navigabilă. „Hub-ul” gălățean de la malul fluviului, ignorat de autorități

Fără nicio îndoială, Galațiul are cea mai mare concentrație din țară de specialiști în navigație, în ...

Cât sunt dispuși gălățenii să strângă cureaua pentru a face economie la curent

Seceta și nivelul foarte scăzut al Dunării au pus România într-o situație complicată din punct de ve ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

UPDATE. Cât costă biletele la Festivalul Național de Comedie de la Galați

Nu mai puțin de 200 de lei costă cel mai scump bilet de spectacol la Festivalul Național de Comedie ...

Câştigătoarele Galei HOP, invitate la Festivalul Naţional de Comedie de la Galaţi

Teatrul Dramatic „Fani Tardini” continuă tradiţia de a aduce pe scena Festivalului Național de Comed ...

Scena gălățeană, în doliu. S-a stins din viață artistul Mihail Anton

S-a stins din viață Mihail Anton, un artist care și-a legat o parte importantă a vieții și carierei ...

Salonul de toamnă, o expoziție sub semnul lirismului

Așteptat cu interes de publicul iubitor de artă de la Dunărea de Jos, Salonul de toamnă al Filialei ...

O grădină de bloc și șase polițiști locali. Reclamaţii de hărţuire şi abuz privind spaţiile verzi

În aceeaşi zi de 13 august, la interval de numai o oră, o gălăţeancă din cartierul I.C Frimu s-a tre ...

Cazurile de violență asupra femeilor care au zguduit Galațiul în 2026: victime bătute, sechestrate și amenințate

Femei bătute, amenințate, răpite, sechestrate sau atacate în plină stradă. Unele au ajuns la spital, ...

Containerele inteligente au ieşit din garanţie. Cele mai multe nici nu au fost puse în funcţiune

Bun găsit în Galaţiul situaţiilor cel puţin curioase, dacă nu paradoxale! În care autorităţile local ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Un gălățean de 87 de ani ar fi încercat să atragă cu dulciuri o fetiță de 10 ani la hotel

Un drum de câteva minute până la un magazin s-ar fi transformat într-o experiență de care o fetiță d ...

Judecătorii își pun frână la dosare. Cum se schimbă munca în instanțele din România

De marți, 15 septembrie, toate judecătoriile, tribunalele și curțile de apel din România funcționeaz ...

Dosare penale pentru un comandant și un mecanic, după un control pe Dunăre, la Galați

Un control făcut marți, 15 septembrie, pe Dunăre, la Galați, s-a lăsat cu dosare penale. Polițiștii ...

Cinci gălățeni, arestați preventiv după o petrecere încheiată cu bătaie

O petrecere din Tulucești s-a terminat cu pumni, jigniri și amenințări, iar pentru cinci dintre part ...

Sturioni vii și jocuri interactive la Noaptea Cercetătorilor Europeni

Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Ecologie Acvatică, Pescuit și Acvacultură Galați (ICDEAPA) ...

Poza zilei. Atenție, se numără bani!

Mulți cunoaștem acest gest clasic, căruia se pare că nici pandemia nu i-a venit de hac. Primești un ...

Breşă de securitate la Revolut. Datele compromise includ numere de telefon, e-mailuri, acte de identitate

Compania britanică de tehnologie financiară Revolut a confirmat că informaţii sensibile ale clienţil ...

Ziua Inginerului Român, sărbătorită la Galați prin povești de familie

Ziua Inginerului Român va fi sărbătorită luni, 14 septembrie, la Galați, printr-un eveniment dedicat ...

Plaja Macao, Saona sau Frontón: cele mai frumoase țărmuri din Republica Dominicană se aleg după drumul până la ele

Când cauți cele mai frumoase plaje din Republica Dominicană, fotografia cu nisip alb și apă turcoaz ...

Funcții interesante în Apple Health pe care le poți folosi cu noile telefoane din seria iPhone 18

Aplicația Sănătate ajunge ușor într-un colț uitat al telefonului. O deschizi pentru pași, vezi câtev ...

Testul RSP – Răspunsul Simpatic al Pielii

Ce este, când este recomandat și cum se desfășoară investigația? Corpul nostru controlează permanen ...

Cât costă un implant dentar în Galați și ce influențează prețul final al tratamentului?

Întrebarea aceasta are un defect ascuns: compară implantul cu nimic. O sumă privită singură pare înt ...