Doi bărbați în vârstă de 23, respectiv, 35 de ani, au fost arestați preventiv sub acuzația de trafic internațional și trafic intern de droguri de risc. Cei doi au fost prinși în flagrant, în municipiul Galați, după ce au ridicat un colet care conținea canabis. Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Galați, au do ...

Unde sunt amplasate radarele

Vineri, 24 Aprilie 2026 00:00 | Publicat în AUTO
Aveţi grijă cu ce viteză circulaţi, atât pe arterele din municipiul reşedinţă de judeţ, cât şi în mediul rural! Echipajele poliţiştilor sunt la datorie și în această săptămână. Vineri, 24 aprilie, radarele vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Basarabiei, Brăilei și Drumul de Centură. În județ, șoferii vor fi monitorizați, pe DN 25, pe raza localităților Liești și Drăgănești, iar pe DJ 251, la Cuza Vodă și Costache Negri. Pe DE 581, o autos ...

Unde sunt amplasate radarele astăzi

Joi, 23 Aprilie 2026 00:00 | Publicat în AUTO
Aveţi grijă cu ce viteză circulaţi, atât pe arterele din municipiul reşedinţă de judeţ, cât şi în mediul rural! Echipajele poliţiştilor sunt la datorie și în această săptămână. Joi, 23 aprilie, radarele vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Frunzei, Tecuci și Calea Galați. În județ, șoferii vor fi monitorizați, pe DN 25, pe raza localităților Braniștea și Liești, iar pe DJ 251, la Slobozia Conachi și Cudalbi. Pe DE 581, o autospecială va fi p ...
Polițiștii gălățeni, alături de mai multe instituții partenere, au desfășurat o serie de activități informativ-preventive în unități de învățământ din mediul rural, având ca scop creșterea gradului de siguranță în rândul elevilor. Acțiunile au fost derulate de polițiști din cadrul Biroului Siguranță Școlară, Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, precum și din secțiile de poliție rurală, în colaborare cu reprezentanți ai Penitenciaru ...

Unde acționează astăzi Poliția Locală

Miercuri, 22 Aprilie 2026 06:30 | Publicat în UTILE
Miercuri, 22 aprilie, echipajele Serviciului Siguranță Rutieră din cadrul Poliției Locale Galați vor fi prezente în următoarele zone: strada Basarabiei/ strada Traian (Baia Comunală); strada Traian, de la Baia Comunală până în Bariera Traian; bulevardul George Coșbuc, între strada Brăilei și bulevardul Marea Unire; strada Domnească, între strada Brăilei și strada Cezar; strada Brăilei, între strada Traian și bulevardul Siderurgiștilor; strada Gheorghe Doja, între strada ...

Unde sunt amplasate astăzi radarele

Miercuri, 22 Aprilie 2026 00:00 | Publicat în AUTO
Aveţi grijă cu ce viteză circulaţi, atât pe arterele din municipiul reşedinţă de judeţ, cât şi în mediul rural! Echipajele poliţiştilor sunt la datorie și în această săptămână. Miercuri, 22 aprilie, radarele vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Gheorghe Asachi, Traian și Brăilei. În județ, șoferii vor fi monitorizați, pe DN 25, pe raza localităților Vameș și Ivești, iar pe DJ 251, la Schela și Pechea. Pe DE 581, o autospecială va fi prezentă ...

Unde sunt amplasate astăzi radarele

Marți, 21 Aprilie 2026 00:00 | Publicat în AUTO
Aveţi grijă cu ce viteză circulaţi, atât pe arterele din municipiul reşedinţă de judeţ, cât şi în mediul rural! Echipajele poliţiştilor sunt la datorie și în această săptămână. Marți, 21 aprilie, radarele vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Marea Unire, Combinatului și Calea Prutului. În județ, șoferii vor fi monitorizați, pe DN 25, pe raza localităților Șendreni, Hanu Conachi, Braniștea și Liești, iar pe DJ 251, la Smârdan și Matca. Pe DE ...

Moldovean căutat internațional, depistat la Oancea

Luni, 20 Aprilie 2026 14:00 | Publicat în AUTO
Un moldovean în vârstă de 27 de ani, căutat internațional pentru trafic de persoane, a fost depistat de polițiștii de frontieră români. Bărbatul s-a prezentat vineri, 17 aprilie, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii graniţei, pe sensul de intrare în țară. La control, oamenii legii au constatat că pe numele acestuia există o alertă europeană de punere în aplicare a unui mandat de arestare, gestionată de autorităţi ...

„Galațiul pedalează”: energie şi siguranţă pe două roţi

Duminică, 19 Aprilie 2026 17:30 | Publicat în SPORT
„Galaţiul pedalează”, evenimentul organizat cu succes duminică, 19 aprilie, de Asociația "Bike Works" a dat oficial startul unui nou sezon pe biciclete. Aproximativ 300 de gălăţeni s-au adunat cu bicicletele pe esplanada de la Sala Sporturilor (Micro 19) şi au aşteptat semnalul de pornire spre Grădina Publică.Încolonaţi, au pedalat în siguranţă pe traseul strada Brăilei - strada Domnească, până în cel mai cunoscut parc al oraşului. Iar mesajul transmis a fost cât se p ...

Unde sunt amplasate astăzi radarele

Luni, 20 Aprilie 2026 00:00 | Publicat în AUTO
Aveţi grijă cu ce viteză circulaţi, atât pe arterele din municipiul reşedinţă de judeţ, cât şi în mediul rural! Echipajele poliţiştilor sunt la datorie și în această săptămână. Luni, 20 aprilie, radarele vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Traian, Brăilei și Drumul de Centură. În județ, șoferii vor fi monitorizați, pe DN 25, pe raza localităților Independența și Tudor Vladimirescu, iar pe DJ 251, la Schela și Slobozia Conachi. ...
Pagina 10 din 129

ANALIZĂ. Euro a depășit cota 5,26 lei

Au trecut 4 luni și o săptămână de când cursul euro a fost ținut sub pragul de 5,26 lei. Marțea acea ...

Dosare penale pentru un comandant și un mecanic, după un control pe Dunăre, la Galați

Un control făcut marți, 15 septembrie, pe Dunăre, la Galați, s-a lăsat cu dosare penale. Polițiștii ...

Cinci gălățeni, arestați preventiv după o petrecere încheiată cu bătaie

O petrecere din Tulucești s-a terminat cu pumni, jigniri și amenințări, iar pentru cinci dintre part ...

Trafic îngreunat şi trei trasee de transport deviate

Mijloacele de transport public care asigură traseele 11, 26 și 34 vor fi deviate pe Drumul de Centur ...

Toamna începe cu prețuri bune! Descoperă noul sezon de economii Supeco

Cumpărăturile eficiente nu înseamnă să renunți la lucrurile care îți plac, ci să știi când să le iei ...

16 medalii pentru Meikyo Galați la Naționalele de Karate. Patru sportivi merg la Mondiale

Șase sportivi de la C.S. Meikyo Galați au venit de la București cu o colecție impresionantă de medal ...

Pentru confortul și sănătatea pacienților. Structura de bază a viitoarei unități de igienizare de la Spitalul TBC a fost finalizată

Pe șantierul noii unități de igienizare de la Spitalul de  Pneumoftiziologie (TBC) Galați  s-au turn ...

Pozele zilei. În câte locuri s-a surpat Galaţiul după ploile abundente

În Galaţi, expresia „au răsărit precum ciupercile după ploaie” ar putea fi actualizată în varianta „ ...

În plină toamnă, o nouă dezinsecţie în Galaţi

Luni, 14 septembrie 2026, în intervalul orar 06:00 – 12;00, se va desfășura acțiunea de larvicidare ...

Strada Eroilor: ieri s-a redeschis traficul, azi este spartă din nou

Marţi a început asfaltarea, miercuri a fost anunţată finalizarea lucrărilor de reparaţii, joi s-a re ...

Cine nu îşi prelungeşte abonamentul pierde locul de parcare

Începând din 23 septembrie 2026, ora 08:00, până pe 4 octombrie 2026, ora 24:00, se va desfășura ses ...

ANALIZĂ. Instituțiile financiare ocolesc titlurile de stat românești

Cererea pentru titluri de stat românești s-a menținut și lunea aceasta la cote scăzute, cu trei săpt ...

Bugetul pe acest an al Programului „Anghel Saligny” a fost epuizat. Depunerea noilor solicitări, suspendată din 11 septembrie

Fondurile bugetare alocate pentru anul în curs Programului Național de Investiții ”Anghel Saligny” a ...

Analiza săptămânii. Scăderea inflației nu a influențat parcursul leului

În urmă cu circa o lună, BNR și-a revizuit prognoza referitoare la creșterea prețurilor pentru final ...

Rețeaua de canalizare a Galațiului a funcționat fără probleme deosebite, după ploile de azi noapte

Ploile din noaptea de sâmbătă spre duminică, 12 spre 13 septembrie, se pare că nu au provocat proble ...

Doar o victorie din trei meciuri pentru gălățeni, în Liga a III-a de fotbal

Etapa a treia nu a fost favorabilă echipelor gălățene din Liga a III-a, care au înregistrat două înf ...

Oțelul, învinsă categoric la Cluj. Gălățenii au încheiat meciul în inferioritate numerică

Oțelul Galați a pierdut fără drept de apel partida disputată pe terenul Universității Cluj, scor 0-3 ...

România, la un pas de o victorie istorică la Campionatul European de volei

”Tricolorii” au fost foarte aproape de un succes în al treilea meci, cu Germania, la Campionatul Eur ...

Oțelul caută puncte la Cluj, fără doi titulari importanți

Oțelul Galați încheie etapa a noua a Superligii cu o deplasare dificilă pe terenul Universității Clu ...

Cum arată Grădinița Nr. 36, modernizată cu fonduri europene

Grădinița cu program prelungit Nr. 36, situată în cartierul Țiglina I, a fost modernizată în cadrul ...

Dublă investiţie la o şcoală din Ţiglina I

Școala Gimnazială „Gheorghe Marinescu”, situată în cartierul Țiglina I, a fost modernizată în cadrul ...

Ziua şi scandalul, la Inspectoratul Şcolar Galaţi. Şcoală abia renovată, dar fără forme legale de funcționare

După scandalul creat de neprelungirea mandatului fostului director al Liceului Tehnologic Nr. 1 Coro ...

Fosta directoare a Liceului Tehnologic Nr. 1 Corod îl acuză de hărţuire pe primarul comunei

Început de an școlar cu scandal la Liceul Tehnologic Nr. 1 din comuna Corod, județul Galați. Prof. A ...

Banii n-au miros, dar toaletele publice…

Probabil că ar trebui să încep cu un avertisment: acest articol nu este recomandat persoanelor cu st ...

Târgul de vechituri într-o lume nouă: Talciocul din Galați (VIDEO)

În fiecare weekend, talciocul din Galați adună comercianți și cumpărători din oraș, dar și din comun ...

Via Dobrogeana pornește din Galați. Un drum de sute de kilometri își începe povestea pe malul Dunării

Inaugurarea Bornei Zero a traseului Via Dobrogeana a avut loc sâmbătă, 5 septembrie, la ora 10:00, î ...

Gălăţeni, la capătul răbdării: „Nu mai putem tolera îngrămădirea pe rutele ocolitoare, lungi și costisitoare”

„Conștienți de eforturile de modernizare pe care le face municipalitatea, am așteptat, cu înțelegere ...

„Mădălinii”, din Piscu şi Focşani, în lumea largă. Povestea familiei de vloggeri din „Călătorind pe Roți”

Nu mai puţin de 30.000 de abonaţi au sărbătorit, în urmă cu doar câteva zile, Mădălina şi Mădălin Al ...

Aleasă Miss Jura, o gălăţeancă are şansa de a concura pentru Miss Franța. Théodora Dragomir-Perrodin are nevoie de susţinere

Născută în Galaţi, Théodora Dragomir-Perrodin a fost aleasă Miss Jura 2026 și concurează acum la tit ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Cât costă asigurarea de sănătate pentru cei fără venituri, în 2026

Persoanele care nu au venituri și vor să fie asigurate în sistemul public de sănătate trebuie să plă ...

Primăria Smârdan anunță măsuri dure pentru cetățenii care aruncă ilegal deșeuri, după controlul Gărzii de Mediu

Un control al Gărzii Naționale de Mediu a pus din nou pe masă problema deșeurilor aruncate la întâmp ...

Poza zilei. Gălăţenii, aşteptaţi sub cupola circului

Începând din 11 septembrie, gălăţenii sunt aşteptaţi sub cupola Circului Espinol, la spectacolul „Ev ...

Recensământul câinilor cu stăpân din zona Parc CFR. Microcipare şi sterilizare gratuită a patrupedelor

Recensământul câinilor cu stăpân și informarea cetăţenilor despre obligația de a-și microcipa și ste ...

Proiectul-unicat al Galațiului care poate „repara” Dunărea navigabilă. „Hub-ul” gălățean de la malul fluviului, ignorat de autorități

Fără nicio îndoială, Galațiul are cea mai mare concentrație din țară de specialiști în navigație, în ...

Cât sunt dispuși gălățenii să strângă cureaua pentru a face economie la curent

Seceta și nivelul foarte scăzut al Dunării au pus România într-o situație complicată din punct de ve ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Câştigătoarele Galei HOP, invitate la Festivalul Naţional de Comedie de la Galaţi

Teatrul Dramatic „Fani Tardini” continuă tradiţia de a aduce pe scena Festivalului Național de Comed ...

Scena gălățeană, în doliu. S-a stins din viață artistul Mihail Anton

S-a stins din viață Mihail Anton, un artist care și-a legat o parte importantă a vieții și carierei ...

Salonul de toamnă, o expoziție sub semnul lirismului

Așteptat cu interes de publicul iubitor de artă de la Dunărea de Jos, Salonul de toamnă al Filialei ...

Diversitate artistică la Galeria „Nicolae Mantu”: Salonul de Toamnă al UAPR - Filiala Galaţi

Noua ediție a „Salonului de Toamnă” adună pe simezele Galeriei de Artă „Nicolae Mantu” din Galați 39 ...

O grădină de bloc și șase polițiști locali. Reclamaţii de hărţuire şi abuz privind spaţiile verzi

În aceeaşi zi de 13 august, la interval de numai o oră, o gălăţeancă din cartierul I.C Frimu s-a tre ...

Cazurile de violență asupra femeilor care au zguduit Galațiul în 2026: victime bătute, sechestrate și amenințate

Femei bătute, amenințate, răpite, sechestrate sau atacate în plină stradă. Unele au ajuns la spital, ...

Containerele inteligente au ieşit din garanţie. Cele mai multe nici nu au fost puse în funcţiune

Bun găsit în Galaţiul situaţiilor cel puţin curioase, dacă nu paradoxale! În care autorităţile local ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Bărbat de 61 de ani, prins la volan fără permis

Un bărbat de 61 de ani, din județul Vaslui, a fost prins la volan fără permis de conducere, pe DN24D ...

A ieșit cu mopedul la plimbare, fără permis

Un tânăr de 27 de ani din Umbrărești s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins, în weekend, la vo ...

Șofer prins beat criță la volan, pe DJ 252

Un bărbat de 43 de ani, din Furcenii Vechi, a fost prins beat criță la volan, pe DJ 252. Bărbatul a ...

Țigări ascunse în cutii de dulciuri și cafea, descoperite la PTF Oancea

O echipă comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea a descoperit țigări d ...

Ziua Inginerului Român, sărbătorită la Galați prin povești de familie

Ziua Inginerului Român va fi sărbătorită luni, 14 septembrie, la Galați, printr-un eveniment dedicat ...

Pozele zilei. Istorie pe patru roţi - maşini retro pe strada Domnească

Galați Auto Show (GAS), salonul auto care se desfăşoară pe Faleza Superioară, are parte de concurenţ ...

Alexandra Căpitănescu, duet de senzaţie cu un concurent la „Vocea României”

Un duet de senzaţie Alexandra Căpitănescu – Luca Măstăcan a încheiat cea de-a doua ediţie a audiţiil ...

Peste 1,6 milioane de vizitatori unici au ales să citească „Viața liberă” în luna august

Potrivit statisticilor de pe Trafic.ro, site-ul „Vieții libere” a înregistrat, pe parcursul lunii au ...

Funcții interesante în Apple Health pe care le poți folosi cu noile telefoane din seria iPhone 18

Aplicația Sănătate ajunge ușor într-un colț uitat al telefonului. O deschizi pentru pași, vezi câtev ...

Testul RSP – Răspunsul Simpatic al Pielii

Ce este, când este recomandat și cum se desfășoară investigația? Corpul nostru controlează permanen ...

Cât costă un implant dentar în Galați și ce influențează prețul final al tratamentului?

Întrebarea aceasta are un defect ascuns: compară implantul cu nimic. O sumă privită singură pare înt ...

Bijuteriile din argint rămân poate cel mai bun accesoriu pe care îl poți purta oricând

Există materiale care traversează epoci fără să-și piardă semnificația, iar argintul este, fără îndo ...