Permis de conducere polonez fals, obținut scump, descoperit la Oancea

Permis de conducere polonez fals, obținut scump, descoperit la Oancea
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Sfidând vigilența oamenilor legii de la frontieră, un cetățean moldovean a încercat să intre în România la volanul unui autoturism, prezentând un permis de conducere fals. Așadar, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea au descoperit un permis de conducere cu caracteristicile unui document polonez, care s-a dovedit a fi fals. Astfel, miercuri, 8 mai, în jurul orei 11,00, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pe sensul de ieșire din țară, la volanul unui autoturism care tracta o rulotă, ambele vehicule fiind înmatriculate în Germania, un cetățean moldovean, de 51 de ani. Acesta a prezentat la control un permis de conducere valabil pentru categoriile B, BE și C, cu fotografia și datele sale de identitate, având caracteristici specifice celor eliberate de către autoritățile din Polonia.

Deoarece oamenii legii au avut suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, au fost efectuate verificări suplimentare, ocazie cu care polițiștii de frontieră au stabilit faptul că permisul de conducere în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals total. Tânărul a declarat că a obținut permisul de conducere polonez, prin intermediul unei persoane pe care a cunoscut-o în mediul online, plătind pentru categoria E suma de 1.300 de euro, scopul fiind acela de a-și mări șansele de angajare în statele din vestul Europei. Bărbatul a prezentat ulterior un permis de conducere valabil, emis de autoritățile din Republica Moldova, pentru categoriile B și C. ”În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, la finalizare urmând a se lua măsurile legale care se impun”, ne-a declarat comisar Ene Sorin, purtătorul de cuvânt al Structurii Teritoriale a Poliției de Frontieră Oancea. 

 

Citit 2236 ori Ultima modificare Joi, 09 Mai 2024 16:20

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.