Articole filtrate după dată: August 2026 - Viaţa Liberă Galaţi
Miercuri, 6 mai, echipajele Serviciului Siguranță Rutieră din cadrul Poliției Locale Galați vor fi prezente în următoarele zone: strada Basarabiei/ strada Traian (Baia Comunală); strada Traian, de la Baia Comunală până în Bariera Traian (Covrigărie); bulevardul George Coșbuc, între strada Brăilei și bulevardul Marea Unire; strada Domnească, între strada Brăilei și strada Cezar; strada Brăilei, între strada Traian și bulevardul Siderurgiștilor; strada Gheorghe Doja, într ...
A trecut, fluierând, să spunem aşa, moţiunea de cenzură şi se presupune că ar trebui să se schimbe ceva, la nivelul conducerii executive a ţării. În realitate, însă, cel puţin pentru moment, nu s-a reuşit decât crearea unui blocaj. Premierul și miniștrii rămân în funcție doar pentru îndeplinirea actelor necesare administrării treburilor publice, fără a putea emite ordonanțe sau proiecte de legi noi, până la depunerea jurământului de către membrii unui nou Guvern. ...
Astăzi, vremea va fi în continuare în încălzire. Cerul va fi complet senin, atât pe timpul zilei, cât şi noaptea.
Temperaturile vor fi în creştere faţă de intervalul anterior, cu minima nopţii urcând la 10 grade Celsius, în timp ce maxima zilei va atinge 23 de grade Celsius.
Vântul va sufla, dinspre sud şi sud-est, cu viteze între 6 şi 11 km la oră, cu intensificări în rafale de până la 24 de km la oră. Presiunea atmosferică va fi în jurul valorii de 760 mm coloană ...
BerbecReevaluezi relațiile și planurile de viitor. Pot apărea decizii legate de oameni din jurul tău. Evită reacțiile impulsive.
TaurZi bună pentru stabilitate și organizare. Te concentrezi pe rezultate concrete, îți redefinești scopurile.
GemeniComunicarea poate deveni tensionată. Evită conflictele și discuțiile aprinse. Ai nevoie de claritate înainte de a lua decizii.
RacEști mai sensibil decât de obicei. Apar situații care îți cer maturitate emoțională. Ai grijă la ...
Aveţi grijă cu ce viteză circulaţi, atât pe arterele din municipiul reşedinţă de judeţ, cât şi în mediul rural! Echipajele poliţiştilor sunt la datorie și în această săptămână.
Miercuri, 6 mai, radarele vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Gheorghe Asachi, Traian și Brăilei.
În județ, șoferii vor fi monitorizați, pe DN 25, pe raza localităților Șendreni și Tudor Vladimirescu, iar pe DJ 251, la Schela și Pechea. Pe DE 581, un radar va fi prezen ...
Salariile siderurgiștilor pe luna martie, pe masa AJOFM
Marți, 05 Mai 2026 20:00 | Publicat în CARIERE
Liberty Galați informează, pe canalele interne de comunicare, că a fost trimisă la AJOFM o nouă cerere de plată, precum și documentația aferentă accesării Fondului de Garantare a Creanțelor Salariale.
Cererea se referă la luna martie 2026 și include unele recalculări ale diferențelor de impozit apărute pe baza deducerilor personale.
Întreaga documentație trebuie verificată și validată de către AJOFM Galați, instituție prin care se face plata salariilor restante. Fonduri ...
* Documentar. „Niciodată n-a făcut copiii mei prăduieli (sic!). Ei erau niște copii foarte cuminți! Decât la cimitir cu flori, mai bine la pușcărie cu pachet”, zice Mimi Cămătăreasa, mama cămătarilor Nuțu și Sile, în cel mai nou promo lansat de Pro Tv. Un video care anunță că, din 25 mai, avem parte de „Cămătarii”, un serial documentar care oferă o perspectivă jurnalistică, echilibrată și necosmetizată asupra unuia dintre cele mai controversate fenomene din Rom ...
Tragedii cu părinți morți și copii orfani care îşi așteaptă dreptatea în hățișurile justiției
Marți, 05 Mai 2026 19:00 | Publicat în JURIDIC
Pe 5 mai 2026 s-au împlinit doi ani de când un motociclist, luptător în trupele speciale ale Poliției, și-a găsit sfârșitul într-un teribil accident de circulație, lovit în plin de mașina condusă de un tânăr care ar fi urmat să îi fie coleg. Cu câteva luni înainte, o mamă murea la Braniștea, după ce un bolid scăpat de sub control de un șofer beat spulbera mașina cu care femeia și soțul ei veneau spre Galați. Patru copii au rămas orfani în urma acestor tragedii, car ...
Guvernul Bolojan a fost demis prin moţiune de cenzură
Marți, 05 Mai 2026 18:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Parlamentul a votat marţi, 5 mai, demiterea Guvernului condus de Ilie Bolojan, după ce moțiunea de cenzură inițiată de PSD și AUR a întrunit 281 de voturi „pentru”. Documentul intitulat „Stop planului Bolojan” a beneficiat de o susținere largă, în timp ce împotriva demiterii s-au înregistrat doar patru voturi, alte două fiind anulate. Ceilalţi parlamentari nu şi-au exercitat dreptul de vot.
Rezultatul egalează recordul istoric din 2021, stabilit la căderea Guvernului C ...
Sterilizări gratuite pentru câini și pisici, la Șendreni
Marți, 05 Mai 2026 18:30 | Publicat în SOCIETATE
Primăria comunei Șendreni anunță organizarea unei campanii de sterilizare gratuită destinată câinilor și pisicilor din localitate.
Acțiunea va avea loc miercuri, 6 mai 2026, în cadrul Serviciului Public Comunitar pentru Gestionarea Câinilor fără Stăpân din Șendreni.
Potrivit autorităților locale, programul se adresează locuitorilor din toate cele trei sate ale comunei - Șendreni, Movileni și Șerbeștii Vechi - și vizează în special câinii de rasă comună și metișii ...

