Moţiunea a trecut fluierând, paguba cui rămâne?

Moţiunea a trecut fluierând, paguba cui rămâne?
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

A trecut, fluierând, să spunem aşa, moţiunea de cenzură şi se presupune că ar trebui să se schimbe ceva, la nivelul conducerii executive a ţării. În realitate, însă, cel puţin pentru moment, nu s-a reuşit decât crearea unui blocaj. Premierul și miniștrii rămân în funcție doar pentru îndeplinirea actelor necesare administrării treburilor publice, fără a putea emite ordonanțe sau proiecte de legi noi, până la depunerea jurământului de către membrii unui nou Guvern.

Potrivit legii, preşedintele cheamă toate partidele reprezentate în Parlament la consultări (fiindcă niciunul nu are 50 la sută dintre mandate), urmând să desemneze, din propunerile acestora, noul candidat pentru funcţia premier. În termen de 10 zile de la desemnare, acesta solicită votul de încredere al Parlamentului asupra programului și a întregii liste a Guvernului.

Pe hârtie, lucrurile sunt clare, dar realitatea politicii dâmboviţene bate filmul. PSD şi AUR, deşi l-au dat împreună jos pe Bolojan, nu vor să guverneze împreună. PSD declară că poate guverna în continuare cu PNL (dar cu altă figură la cârma guvernului), iar voci din PNL spuneau, înainte de şedinţa internă programată ieri pentru ora 17,00, că partidul trebuie să rămână la guvernare, ceea ce, iarăşi, nu se poate decât fără Ilie Bolojan. O variantă pentru PSD ar fi să încerce o majoritate parlamentară fără PNL şi AUR, dar cu UDMR, independenţi şi neafiliaţi şi formaţiuni politice mai mici. Pe termen lung, însă, o astfel de majoritate ar fi greu de păstrat, orice nemulţumire putând bloca Guvernul. Cea mai probabilă variantă rămâne tot o colaborare PSD-PNL, care însă le-ar aduce dezavantaje de imagine ambelor formaţiuni politice: PSD ar trebui să explice de ce a mai iniţiat moţiunea, iar PNL cum de lucrează cu cei care i-au dat jos preşedintele din poziţia de premier. Din toată tărăşenia, momentan, câştigător la puncte de imagine rămâne AUR, care a arătat că poate avea votul hotărâtor în momente-cheie, iar faptul că nu este dorit de PSD drept copartener de guvernare poate fi întors în favoarea formaţiunii, în ochii electoratului propriu, pe ideea "noi suntem anti-sistem".

Căderea Guvernului Bolojan nu încheie criza, ci o adânceşte. PSD a demonstrat că poate da jos Executivul (dar, atenţie, cu AUR), însă acum trebuie să arate şi că poate construi o majoritate. PNL are de ales, în Opoziţie cu Bolojan sau la guvernare cu PSD, dar cu un alt nume la cârmă (Cătălin Predoiu deja s-a oferit) şi imagine politică afectată.

Președintele Nicușor Dan are misiunea de a desemna un viitor premier cu șanse reale în Parlament. Rămâne de văzut cât de repede se va întâmpla asta. În 2009, când a fost demis Emil Boc, interimatul a fost de 71 de zile. Între timp, reacţia pieţei va fi, fără îndoială, una profund negativă. După ce Banca Naţională a României a cheltuit echivalentul a peste 1 miliard de euro (1,2 miliarde de dolari) în luna martie pentru a împiedica turbulenţele de pe pieţele globale, declanşate de conflictul din Orientul Mijlociu, să slăbească moneda naţională, situaţia internă de acum îi face misiunea şi mai dificilă. Euro e deja la 5,2180, în creştere. Dacă aveţi de plătit rate, grăbiţi-vă!

Citit 88 ori Ultima modificare Marți, 05 Mai 2026 18:12

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro