Ziua Naţională a Greciei, 25 martie, dată la care în 1921 a început revoluţia de eliberare elenă de sub dominaţie otomană, a fost marcată de etnicii greci din Galaţi în această săptămână prin două expoziţii, iar sâmbătă, în sala Teatrului Muzical „Nae Leonard”, comunitatea va susţine, ca în fiecare an, tradiţionalul spectacol de muzică şi dans în care vor evolua solişti ai Comunităţii Elene Galaţi şi ai Ansamblului Artistic Olympos. Până duminică, gălă ...
Miniştrii de Finanţe europeni nu au reuşit să ajungă la un acord privind reducerea datoriilor Greciei, la capătul a 11 ore de discuţii, după ce s-au contrazis cu FMI pe tema soluţiei de însănătoşire a finanţelor publice ale statului elen.Statele creditoare în frunte cu Germania au refuzat să dea mai mulţi bani sau să ofere o reducere a datoriilor, iar miniştrii de Finanţe nu au reuşit să găsească suficiente fonduri din alte surse pentru reducerea datoriilor Greciei, care ...
Sunt oare românii mai proşti, mai leneşi ori mai hoţi decât alte popoare? * Unde greşim de-am ajuns să fim priviţi drept „paria” Europei? * Şi de ce românii stabiliţi în Grecia şi grecii şcoliţi în România şi reveniţi în „patrida” lor nu-şi pot lua gândul şi inima de la România? * Aflaţi totul de la Monica Săvulescu Voudouri, scriitor şi sociolog, preşedinta Societăţii Culturale Balkania Contemporană “Nu cred că există popoare bune şi popoare rele ...
“Toate amintirile mele legate de Galaţi am încercat să le prelucrez în romanul “Fetele Nikas, în lumina zilei mare şi albă” * „Rămăsesem, dintr-un neam, singura care mai puteam, cum spun atât de frumos cronicarii români, «să dau samă»" Născută în Galaţi, Monica Săvulescu Voudouri a părăsit oraşul la vârsta de doi ani, şi avea să-l revadă, peste ani, mai mult prin ochii soţului său, grec născut în Atena. În 1985 a plecat din România cu gândul de a co ...

Euro 2012: Cine îi mai salvează pe greci!?

Vineri, 22 Iunie 2012 00:00 | Publicat în SPORT
Grecia-Germania, cel mai inedit duel de până acum de la turneul final European din Ucraina şi Polonia, are loc astăzi, de la ora 21.45, în direct pe TVR 1. În contextul în care la nivel economic, nemţii i-au împrumutat pe greci pentru a reuşi să treacă peste problemele financiare, meciul de fotbal dintre Grecia şi Germania a căpătat conotaţii aparte. În plus, se întâlnesc penultima câştigătoare a Campionatului European, respectiv principala favorită a caselor de pariuri la ...
    Campionatul European 2012 va debuta astăzi cu partida dintre Polonia, ţara gazdă, şi Grecia, penultima echipă învingătoare de la „Euro” * Tot astăzi, în cadrul aceleiaşi grupe, este programat duelul dintre Rusia şi Cehia   Ultima ediţie în formatul actual, cu 16 participante (din 2016 vor fi 24), îşi are programat startul fotbalistic în această seară, de la ora 19.00, cu meciul Polonia – Grecia (TVR), ceremonia de deschidere începând cu 20 de m ...
Raluca Hamza, poliţistă de frontieră din România, a avut onoarea de a fi purtătoarea torţei cu flacăra olimpică pe un traseu de la linia de demarcaţie a frontierei Greciei cu Turcia. Agentul principal Raluca Hamza lucrează la Poliţia de Frontieră din 2005, fiind angajată la sectorul din Oancea. Raluca este acum în misiune Frontex în Grecia, în cadrul „Operaţiunii Comune Puncte Focale 2012”, în Punctul de Trecere a Frontierei Kipi. În preambulul activităţilor pregătitoar ...
  Peste 40 de hoteluri din Grecia si Cipru participă la ceea de a VIII-a ediţie a târgului de joburi "Happy Summer Job Fair" organizat la sfârşitul lunii februarie la Bucureşti, şi încearcă să angajeze peste 2.000 de români pentru perioada sezonului de vară.Primul targ de joburi va avea loc la hotelul Ibis de lângă Palatul Parlamentului, pe 25 februarie, şi va fi urmat de alte două manifestări similare în martie şi aprilie."Angajatorii preferă tinerii români, deoarece ...
  Grecia era afectată marţi dimineaţă de prima grevă generală din 2012, convocată de principalele două sindicate din sectoarele public şi privat pentru a protesta faţă de noile măsuri de austeritate negociate de autorităţi cu creditorii ţării.Sub deviza "Ajunge, nu mai putem!", simpatizanţii sindicatului din sectorul privat (GSEE, 700.000 de membri) şi ai celui din sectorul public (Adedy, 350.000) se vor reuni în jurul prânzului în piaţa Syntagma din centrul Atenei, t ...

Minoră din Cosmeşti, sclava prostituţiei în Grecia

Joi, 02 Februarie 2012 00:00 | Publicat în EVENIMENT
Păcălită că va merge să muncească decent, tânăra s-a trezit sechestrată într-un apartament din Atena şi obligată să se prostitueze * După o lună şi jumătate în care a fost obligată să facă sex chiar şi cu 90 de clienţi pe zi, fata a reuşit să fugă şi să-i denunţe pe proxeneţi la Poliţie * Deşi era cea mai mică dintre fetele racolate, e singura care a reuşit să pună capăt unei „afaceri” care mergea ca unsă de mai bine de trei ani, conform rechizitoriului ...
Pagina 8 din 10