GALAŢIUL este în TOPUL judeţelor DESPĂGUBITE

Luni, 21 Iulie 2014 11:00 | Publicat în SOCIETATE
Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) a anunţat că, în primele cinci luni ale anului, daunele cele mai mari au fost achitate în Galaţi şi Prahova. Conform sursei citate, daunele plătite în primele cinci luni ale acestui an s-au cifrat la peste 80.000 de euro, adică aproximativ 358.380 de lei. În această perioadă au fost avizate 204 dosare de daună şi au fost constituite rezerve de daună în valoare de peste 1.500.000 lei , adică aproximativ peste 330.000 eur ...

Topul liceelor la BACALAUREAT după rezolvarea CONTESTAŢIILOR

Miercuri, 16 Iulie 2014 06:00 | Publicat în EDUCAŢIE
* „Cuza” rămâne singurul colegiu cu promovare sută la sută în prima sesiune * Nu mai avem nicio instituţie cu procent de promovare zero Nu mai puţin de 112 elevi au reuşit să obţină medii şi note de trecere la bacalaureat, după rezolvarea contestaţiilor. Aceasta a adus modificări în procentul de promovare general pe judeţ, dar şi în clasamentul unităţilor de învăţământ. Colegiul Naţional „Al. I. Cuza” rămâne singurul care se poate lăuda anul acesta cu pro ...
* CNVA câştigă detaşat şi anul acesta * Anul trecut au fost peste 500 de medii de la 9,50 în sus, anul acesta sunt doar 213 Media de admitere la liceele bune va scădea anul acesta destul de serios, deoarece, aşa cum e şi normal, pe de o parte, subiectele la evaluarea naţională au fost mai grele, iar pe de alta, a scăzut ponderea mediilor generale din gimnaziu. Prin urmare, în loc de 508 medii între 9,50 şi 10, câte au fost anul trecut, acum avem doar 213. Şi numărul mediilor ...
* Realitatea din spatele statisticilor artificiale: peste jumătate dintre liceenii gălăţeni din promoţia 2014 nu au luat bacalaureatul * Liceul din Iveşti are pentru al doilea an consecutiv promovabilitate zero Deşi promovabilitatea obţinută de liceenii gălăţeni de 66,37 la sută este una dintre cele mai bune din ultimii ani, realitatea din spatele statisticilor raportate la Ministerul Educaţiei Naţionale este de fapt alte. Anul acesta s-a înregistrat o cifră record de absente ...
Două poezii româneşti au fost incluse în cele mai frumoase 50 de poeme de dragoste din lume. Chiar dacă în România sunt mult prea puţin cunoscute şi apreciate, două poete au primit de curând aprecierea internaţională. Este vorba despre Nina Cassian şi Doina Ioanid, a relatat Yahoo!News. Două poezii ale celor două au fost incluse într-un top internaţional al celor mai frumoase 50 de poeme de dragoste din ultimii 50 de ani.Specialiştii în poezie de la Southbank Centre din Londr ...
Potrivit unui top realizat de economica.net, Galaţiul e pe locul 16 în ţară într-un top în care judeţele sunt ierarhizate în funcţie de contribuţia la bugetul de stat. Am plătit 1.735 de milioane de lei, în 2013, şi suntem depăşiţi de: Bucureşti (30.416 milioane lei), Constanţa (5.968 milioane lei), Cluj (4.322 milioane lei), Ilfov (3.960 milioane lei), Timiş (3.857 milioane lei), Prahova (2.974 milioane lei), Braşov (2.677 milioane lei), Iaşi (2.350 milioane lei), Bihor (2. ...
În urma sondajului realizat de către cotidianul "Viaţa liberă", la începutul lunii februarie, a reieşit că 12,6 la sută dintre cititori consideră problema înmulţirii câinilor comunitari ca fiind una dintre cele mai grave, clasând-o pe locul 4 în topul celor mai rele lucruri întâmplate în oraş. De la începutul anilor ’90 şi până în 2014, numărul câinilor comunitari a explodat pur şi simplu, foştii primari şi-au dovedit încă o dată incompetenţa, iar actualul prima ...
Potrivit Agrana, cei mai buni cultivatori de sfeclă din ţara noastră sunt: AgroComplex Lunca Paşcani (Iaşi), cu peste 20.000 tone sfeclă netto de plată şi 477 ha cultivate, Agricola Ţigănaşi (Iaşi), cu 16.643 tone şi 227,35 ha, FCM Beta Icuseşti (Neamţ), cu 14.088 tone de sfeclă, recoltată de pe suprafaţa de 332,10 ha, AgriFarm SRL Bălăneşti Neamţ, cu 12.501 tone de sfeclă şi 348,25 hectare cultivate. În judeţul nostru, din datele Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie ...
* Gălăţenii apreciază cel mai mult modernizarea străzilor şi sunt deranjaţi în mod deosebit de haosul urbanistic De-a lungul anilor, în Galaţi, multe lucruri au fost lăsate de izbelişte, altele au dus oraşul în jos, dar au mai fost şi câteva schimbări în bine. Evident, schimbările sau stagnările au fost şi sunt strâns legate de oamenii care au stat la cârma oraşului. Ei au dat ritmul lucrurilor, iar aceştia au rămas în memoria colectivă ca cei care au făcut sau nu ...
Pe 5 februarie "Viaţa liberă" a demarat o campanie interactivă, în care cititorii au putut nominaliza, până pe 16 februarie, pe site-ul ziarului, cele mai bune şi cele mai rele lucruri care s-au întâmplat de-a lungul timpului în Galaţi. Cum perioada nominalizărilor s-a încheiat, pornind de la propunerile cititorilor, dar şi de la like-urile adunate de fiecare propunere, am realizat un clasament al celor mai importante 10 lucruri bune şi unul al celor mai importante 10 eşecuri car ...
Pagina 14 din 16