Transurb rămâne în vacanță, împreună cu elevii

Duminică, 31 August 2025 13:00 | Publicat în EVENIMENT
„De la 1 iulie 2025 şi până pe 31 august 2025, mijloacele de transport public local vor circula conform programului de vară. Anunțul a fost postat pe pagina sa publică de Facebook de societatea Transurb.  Programul de transport va fi adaptat la fluxul de călători în orele de vârf, dar și în celelalte intervale orare”, vă informam în ediția cotidianului "Viaţa liberă" din 29 iunie 2025. Gălățenii dependenți de transportul public local, care trăgeau nădejde că de luni ...

Cătuşe şi ordin de protecție maxim, pentru un soț violent

Sâmbătă, 30 August 2025 11:00 | Publicat în EVENIMENT
Un tânăr de numai 21 de ani, din județul Galați, soț și respectiv tată al unui copil mic, a ajuns în arestul poliției la capătul mai multor episoade violente la care și-a supus fosta parteneră de viață. ”Capul” unei familii întemeiate timpuriu, cu ”dezlegare” judecătorească, întrucât soția era minoră, și destrămate mult prea devreme, tânărul se afla, se pare, în conflict deschis cu partenera. Ajunseseră nu odată în înstanță, inclusiv legat de drepturile p ...

Gălățenii stau la coadă la Taxe şi Impozite

Vineri, 29 August 2025 17:45 | Publicat în EVENIMENT
Dacă zilele trecute la sediul de la Romarta al Direcției de Impozite și Taxe Locale era liniște și pace, situația s-a animat și aglomerat vineri, 29 august 2025. Numeroși cetățeni stăteau la coadă cu documente în mână sau completau diferite cereri. Interesul brusc pentru fiscalitatea locală are și o justificare. Primăria municipiului Galați efectuează verificări privind declararea corectă a numărului de persoane înregistrate în evidența fiscală ca plătitori de taxă ...

Casa judecătorului Dunăreanu, spațiu muzeal la Suhurlui

Duminică, 31 August 2025 14:00 | Publicat în Regional
Muzeul de Istorie „Paul Păltănea" Galaţi invită publicul la Casa Rurală „Ion Avram-Dunăreanu" din comuna Suhurlui, la „Noaptea Muzeelor la Sate", demers cultural menit să aducă în prim-plan patrimoniul rural românesc. Evenimentul național se va desfășura pe 6 septembrie 2025, între orele 19.00 şi 23.00. Casa părintească a judecătorului și omului de cultură Ion Avram-Dunăreanu (decedat în anul 2013), transformată într-un spațiu muzeal autentic, este situată în co ...

Sărbătoare de Ziua Limbii Române

Sâmbătă, 30 August 2025 15:00 | Publicat în EVENIMENT
Ziua Limbii Române va fi sărbătorită în Piațeta de la Biserica Greacă, în cadrul unui eveniment organizat de Librăriile "Elibrys", duminică, 31 august 2025, între orele 11,00 şi 20,00. Potrivit Primăriei Galați, evenimentul va include o serie de ateliere educative și artistice pentru copii și adulți, susținute de scriitori, artiști și specialiști locali. Acțiunile sunt organizate în parteneriat cu Faber-Castell și Lecom Birotica. ...
Prim-ministra italiană Giorgia Meloni și-a exprimat vineri indignarea față de un site pentru adulți care a publicat fotografii trucate ale unor femei, inclusiv ea, pe fondul unui val de proteste la nivel național în Italia împotriva misoginiei și abuzurilor online, relatează Reuters, citat de Hotnews.ro. Administratorii site-ului phica.eu, al cărui nume este un joc de cuvinte bazat pe un termen vulgar din argoul italian pentru organele genitale feminine, l-au închis joi, în urma c ...

SUA a aprobat mii de rachete pentru Ucraina

Vineri, 29 August 2025 18:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Departamentul de Stat al SUA a aprobat o potențială vânzare de rachete de croazieră lansate din aer și echipamente conexe către Ucraina, în valoare estimată de 825 milioane de dolari, a anunțat Pentagonul, potrivit Reuters. Lotul de 3.350 de rachete Extended Range Attack Munition (ERAM) include kituri de ghidare GPS și sisteme de apărare electronică pentru aceste rachete, care au o rază de acțiune de „câteva sute de mile”, potrivit unuia dintre producători. Vânzarea rachete ...
Toți migranții din Federația Rusă vor fi obligați să-și instaleze, de la 1 septembrie curent, o aplicație mobilă prin intermediul căreia vor trebui să-şi trimită geolocația în mod regulat poliției. Conform celor relatate de Hotnews.ro, ”Regimul experimental de evidență a locului de aflare a cetățenilor străini” va începe să funcționeze la Moscova în baza unei legi adoptate în luna mai 2025.  ”Cetățenii din Uzbekistan, Tadjikistan, Kârgâzstan, Armenia, Kazahs ...
Numărul șomerilor din Germania a depășit trei milioane de persoane în luna august, un prag simbolic care nu a mai fost atins din 2015 și care atrage atenția asupra necesității unor reforme pentru relansarea celei mai mari economii europene, transmite AFP, citată de Hotnews.ro. Conform datelor publicate vineri de Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă, șomajul a crescut cu 45.700 de persoane într-o lună, ajungând la un total de 3,03 milioane de șomeri. Pauza de vară explică ...

Populația României, susţinută de imigranți

Duminică, 31 August 2025 09:00 | Publicat în SOCIETATE
Populația României a scăzut anul trecut, cu toate că au intrat în ţară circa 290.000 de imigranți, arată datele transmise vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Sporul natural negativ (numărul nașterilor mai mic decât cel al deceselor) și migrația consistentă au făcut ca populația să scadă cu peste 31.500 de persoane. Anul trecut au emigrat circa 230.000 de români, arată datele INS. În prezent, populația rezidentă a României este de 19.036.031 de persoane. ...
Pagina 10 din 2940