Unde cauţi un bărbat ca să-i afli felul

Unde cauţi un bărbat ca să-i afli felul
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

* L-a frezat, l-a manichiurat şi l-a trimis la alta! Unele ar spune cu admiraţie: „Asta da putere de sacrificiu din dragoste!”. Altele ar zice că-i masochism curat. Habar n-am ce-a fost în sufletul şi-i inima fetei care şi-a făcut iubitul „gigea” şi l-a trimis Burlăciţei Daniela Crudu. Cel puţin aşa povestea beneficiarul tratamentului: „M-a tuns, m-a pensat, mi-a făcut unghiile şi m-a lăsat să plec la emisiune”. Întrebat cum de a venit la emisiune, deşi avea o iubită acasă, bărbatul a spus cu nonşalanţă că nu l-a întrebat nimeni dacă e implicat în vreo relaţie şi că, oricum, n-a venit pentru a-şi găsi o soţie în Burlăciţa, ci pentru experienţa tv. Până şi Cruduţa a făcut ochii mari, aflând că bărbatul care a curtat-o era, de fapt, „în pauză” de relaţie şi că acum s-a întors la cea l-a frezat ca să dea bine la emisiune. „Nicio femeie nu merită să-i faci asta”, a suspinat Daniela. Doamnelor, dacă nu vă vedeţi în stare să faceţi aşa ceva, luaţi aminte în continuare. Şi voi, domnilor!

* Percheziţie by Bianca. Îi ştiţi pe mascaţii aceia zbuciumaţi, care năvălesc într-o locuinţă cu mandat de percheziţie? Ei bine, ar trebui să ia notiţe de la Bianca Drăguşanu. Am văzut duminică noapte cum l-a căutat pe italianul Pietro, care spera să fie alesul Danielei. A deschis cu tupeu uşile şi sertarele tuturor dulapurilor şi-a conchis că e ordonat şi curat. I-a verificat parfumurile şi-a conchis că e un bărbat care apreciază calitatea. I-a numărat cardurile şi m-am mirat cum nu l-a înşfăcat pe bietul italian de-o aripă să-l ducă la primul bancomat ca să-i verifice conturile. L-a căutat şi de prezervative şi, pentru că nu le-a găsit din prima, a ripostat: „Cum, tu n-ai grijă de tine?”. Pe urmă a promis că o să se intereseze să afle cât de implicat e bărbatul într-o afacere. Mi-o şi imaginam căutându-l la Ministerul Finanţelor de profit şi datorii… Păcat, însă că tot controlul extins nu i-a folosit lui Pietro la nimic. Daniela l-a ales pe altul să-i fie soţ. Şi presa bârfeşte că şi acesta ar avea deja o altă relaţie…

Citit 1280 ori Ultima modificare Luni, 23 Noiembrie 2015 20:43

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.