Să-l sanctificăm pe Fane Spoitoru!

Să-l sanctificăm pe Fane Spoitoru!
Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

* Spoială tv. „Fane Spoitoru, înmormântare de rege!” - „Fane Spoitoru, înmormântat ca un faraon!”, titrau, la concurenţă, România Tv şi Antena Stars, ambele aflate în transmisiune directă de la „înmormântarea anului”. Ce mi-e rege, ce mi-e faraon, importante erau discuţiile din studiourile celor două posturi. „S-ar putea ca unii regizori celebri de la Hollywood să fie în zilele acestea la Bucureşti, că au ce învăţa! Şi mă îndoiesc că dacă va muri unui dintre foştii preşedinţi ai Statelor Unite va avea parte de o asemenea înmormântare” - „Dacă murea, Doamne fereşte, dirijorul sau directorii operei naţionale, nu erau decât o mână de oameni!”, se călcau în păreri invitaţii România Tv. „O fi făcut omul şi fapte bune în viaţă. Vom reveni să vedem deznodământul acestei desfăşurări de forţă…”, a anunţat prezentatorul pauza publicitară.

* „Soţia lui Fane Spoituru”, titra, precipitată, Antena Stars, povestindu-ne despre cel care a avut „destin fabulos!”. Mă uitam la imaginile în care oameni în toată firea sărutau pioşi crucea de lemn pe care scria „Ion Titişor”. „Fane Spoitoru, înmormântat cu aplauze! Miile de oameni aplaudă! Soţia este dusă la ambulanţă! Din fericire, nu a venit ambulanţa pentru ea! Nu i s-a făcut rău! Dar cu siguranţă este răpusă de durere!”, trecea de la agonie la extaz duduia prezentatoare. Lângă ea, Serghei Mizil, prieten al răposatului, tuna şi fulgera: „Toată lumea îi spune interlop! Şi-a ispăşit pedeapsa! E un om curat! A avut afaceri, restaurante, cluburi! A făcut enorm de mult bine! A mers să ducem portocale şi banane la copiii defavorizaţi! A luat două fetiţe bolnave de SIDA în braţe. Ce caracter puternic! Se spune că i-a tăiat mâna unui miliţian! Nu i-a tăiat mâna, l-a lovit cu sabia după ce l-a împuşcat! După aia l-a ajutat! L-a ţinut în casa lui! I-a dat mâncare! A avut grijă de ăla care l-a împuşcat! Ce vrei mai mult?!”. Fascinată, prezentatoarea îl îmboldea să povestească despre „legenda Fane”, căruia îi cântau maneliştii. „Aşa e modelul la ei! Jazzul a apărut când negrii cântau la morţii lor! Ce dracu', Dumnezeu să-l odihnească!”, a conchis Mizil. Chiar aşa!

Citit 2393 ori Ultima modificare Duminică, 17 Aprilie 2016 16:48

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.