* Deci ce-am avut noi pe scenă la Eurovision: soldăţei toboşari, norişori, note muzicale, cocoloaşe de hârtie care se transformau în copăcei naivi, pe deasupra cărora trecea un avion de hârtie, tunuri virtuale şi reale, dealuri, fluturi mari şi mici, păsărele, oiţe, curcubeu, un vârtej, ploaie şi explozii de lumini şi de steluţe... ah şi pe Ilinca şi Alex Florea cântând "Yodel It". În tot acest univers colorat adus pe scenă de TVR, numai Heidi, fetiţa munţilor, prietenul ei Peter, plus căpriţele din poveste sau măcar văcuţa Milka lipseau. Şi ieşea o shaorma cu de toate. Sincer, n-am priceput de ce-a ţinut Alex ca gaia-maţu’ să se cocoaţe pe tunul acela, care, oricum, în talmeş-balmeşul de imagini grafice n-am priceput ce rol avea. Şi abia la final am văzut că mai era un tânăr rămas călare pe tun. Eu aş fi urcat-o mai degrabă pe Iuliana Marciuc, că tot e buricul echipei noastre la Eurovision.
Poate că sunt subiectivă, dar mi sa părut mult mai slabă a doua semifinală decât prima. Dovadă că nu mi-au plăcut decât Ungaria, Bulgaria şi Belarus. Uite ăsta tupeu, să vii să cânţi în limba ta, să nu priceapă nimeni, dar să te voteze pentru că le-a plăcut! Dar nu asta contează, ci: Hai, România, în finală!
