Româncele, eliminate de la Wimbledon

Marți, 06 Iulie 2021 05:00 | Publicat în SPORT
Toate cele șase jucătoare din România care s-au aflat pe tabloul principal de la Wimbledon au părăsit competiția după prima săptămână. Cel mai lung parcurs l-au avut Sorana Cîrstea, de la care erau și cele mai mari așteptări de altfel. Cîrstea a trecut în primul tur de Murray, scor 6-3, 6-3, iar în turul secund a reușit s-o elimine pe favorita nr. 12 - Victoria Azarenka, la capătul unui meci extrem de spectaculos, scor 7-6, 3-6, 6-4. Sorana a fost învinsă de către o jucăt ...

Eliminarea domiciliului de pe cărțile de identitate

Miercuri, 23 Iunie 2021 03:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Dan Barna, copreședinte USR PLUS, a anunțat că va propune coaliției de guvernare ca domiciliul să fie eliminat de pe cărțile de identitate, o soluție adoptată de mai multe state europene. El a denumit actualul sistem drept "o legătura artificială în care identitatea e condiționată de domiciliul de pe cartea de identitate". "Ar permite o participare la vot mult mai flexibilă și firească", a precizat Barna. Ulterior, întrebat de ziariști despre efectele unei asemenea modificări ...

Feriga elimină viermii intestinali

Duminică, 30 Mai 2021 06:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Cei mai mulţi dintre noi o recunoaştem din buchetele de flori sau din timpul drumeţiilor, însă feriga oferă şi o mulţime de beneficii pentru sănătate. În ţara noastră, această plantă este comună în pădurile montane şi în cele subalpine, fiind folosită cu succes în tratarea reumatismului şi a multor altor afecţiuni. Feriga conţine glucide, monoglucide, glicozide, enzime, răşini şi acid flavonic, cu efecte terapeutice. De asemenea, tratamentul pentru tratarea viermilo ...

Opoziția, eliminată oficial din Hong Kong

Marți, 30 Martie 2021 19:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Preşedintele chinez Xi Jinping a promulgat marţi o reformă a sistemului electoral din Hong Kong, o decizie care ar urma să ducă la o marginalizare totală a opoziţiei în teritoriul semiautonom, transmit AFP și France24. Comitetul permanent al forului legislativ chinez votase în aceeaşi zi, cu „unanimitate”, amendamente în acest sens, a indicat agenţia de presă Xinhua. Această reformă a fost impusă de Beijing fără ca parlamentul din Hong Kong, Consiliul legislativ, să aibă ...
Uniunea Europeană şi SUA au convenit să suspende suprataxele vamale în valoare de miliarde de dolari pe care le-au impus fiecare pentru produsele celeilalte părţi, relaxând o dispută care durează de 16 ani cu privire la subvenţiile acordate de SUA şi UE pentru industria lor aeronautică, transmite Bloomberg. Suspendarea, pentru o perioadă de patru luni, ar putea fi anunţată chiar vineri, susţin sursele din apropierea acestui dosar, citate de Bloomberg. De aproximativ 16 ani, Org ...

Eliminarea „superimunității” de la CCR

Vineri, 26 Februarie 2021 17:55 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Deputatul USR PLUS Silviu Dehelean a declarat, vineri, că intenţionează să corecteze Legea Curţii Constituţionale, în care a fost introdusă o "superimunitate" pentru judecătorii instituţiei, transmite Agerpres. "Ceea ce ne preocupă acum este să intervenim în actele normative asupra cărora s-a intervenit distructiv în ultimii patru ani şi care necesită o corectare cât mai rapidă. Mă gândesc la Legea Curţii Constituţionale, în care a fost introdusă o superimunitate, în a ...

Joaca de-a eliminarea pensiilor speciale

Sâmbătă, 20 Februarie 2021 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Senatorii şi deputaţii au votat, miercuri, în unanimitate, în favoarea eliminării pensiilor speciale ale parlamentarilor. Din cele trei proiecte de lege depuse în acest sens, a fost ales cel al PSD, care a fost completat cu amendamente de la PNL şi USR, însă toate cele trei partide se laudă de parcă ar fi descoperit nemurirea. Tema eliminării pensiilor speciale a fost una de mare impact în ultimele campanii electorale, iar marea majoritate a alegătorilor s-au exprimat în repetate ...

Eliminarea voucherelor de vacanţă, contestată

Miercuri, 17 Februarie 2021 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Patronatele din turism protestează faţă de eliminarea voucherelor de vacanţă. Multe ţări din Europa urmează acest model a oferi sprijin industriei HoReCa, în vederea recuperării după criza provocată de pandemia de SARS-COV-2, însă în România acestea sunt eliminate fără argumente, susţin patronatele din turism, într-un comunicat de presă comun. "Voucherele de vacanţă au fost introduse în România prin OUG nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă ca măsură ...

Simona Halep, eliminată de la Australian Open

Marți, 16 Februarie 2021 20:45 | Publicat în SPORT
Simona Halep, clasată pe locul 2 mondial, s-a oprit din drumul său către primul titlu la Australian Open, după ce a pierdut, scor 3-6, 3-6, cu Serena Williams, locul 10 WTA. Meciul s-a încheiat după o oră și 23 de minute, iar în setul secund Simona Halep reușise de două ori consecutiv să câștige pe serviciul adversarei, însă de fiecare dată americanca i-a răspuns cu aceeași monedă. A fost cea de-a zece victorie a Serenei Williams în fața Simonei Halep, în circuitul profe ...

Precauţii la eliminarea pensiilor speciale

Duminică, 14 Februarie 2021 18:05 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Copreşedintele USR PLUS Dacian Cioloş a declarat duminică, 14 februarie 2021, la Prima TV, că înţelege punctul de vedere al UDMR care susţine eliminarea tuturor pensiilor speciale. Totuși, el a apreciat că este de preferat ca, într-o primă etapă, această măsură să fie luată doar în ceea ce priveşte pensiile parlamentarilor şi primarilor, astfel încât să nu existe riscul atacării unui proiect mai amplu la Curtea Constituţională. Cioloș a estimat că până la Paşte ar ...
Pagina 2 din 5