Galaţiul a intrat sub o atenţionare meteo Cod galben de instabilitate atmosferică, averse torenţiale însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului, vijelii, grindină de mici și posibil medii dimensiuni.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, până pe 3 iulie, la ora 03, vor fi afectate Oltenia, sudul și estul Moldovei, vestul și sud-vestul Munteniei
„În Oltenia, sudul și estul Moldovei, vestul și sud-vestul Munteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, intensificări ale vântului și vijelii (viteze la rafală de 50...70 km/h și izolat de peste 80 km/h), frecvente descărcări electrice și căderi de grindină de mici și posibil medii dimensiuni (1...3 cm). În intervale scurte de timp (1...3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15...25 l/mp și pe arii restrânse vor depăși 30...40 l/mp”, transmit meteorologii.
Un Cod portocaliu a fost instituit pentru zonele: Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, nord-vestul Moldovei, Dobrogea, nordul, centrul și estul Munteniei
În intervalul 3 iulie, ora 10 – 4 iulie, ora 10, Galaţiul rămâne sub Cod galben de furtună. „Vineri (3 iulie) vor fi perioade cu instabilitate atmosferică în Maramureș, Transilvania, Moldova, Oltenia, Muntenia și Dobrogea. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii (rafale de 50...70 km/h) și grindină de mici și posibil medii dimensiuni (1...3 cm). În intervale scurte de timp (1...3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15...25 l/mp și pe arii restrânse de peste 30...40 l/mp”, transmit meteorologii.

