Spectatorii mari și mici sunt, din nou invitați la teatru, la acest sfârșit de săptămână, duminică, de la ora 10,30, pentru întâlnirea cu „Vrăjitorul din Oz”.
Pornind de la una dintre cele mai cunoscute și îndrăgite povești, spectacolul ”Vrăjitorul din Oz” impresionează prin forța mesajului transmis. Dincolo de notorietatea textului, punerea în scenă a regizorului Dan Mirea reclamă un mesaj plin de simbolism și cu o puternică încărcătură educativă. Dorothy nu este un personaj, este un simbol, iar lumea fantastică a lui Oz există în sufletul fiecăruia. ”Vrăjitorul din Oz” este o învățătură atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari. Nucleul spectacolului se construiește pe ideea de dragoste și încredere, de atașament față de familie, față de aproape, față de adevăr, principii deosebit de importante și relevante, în special pentru copii.
Deși păstrează firul narativ al poveștii originale, montarea de la Teatrul ”Gulliver” se bucură de o multitudine de elemente de originalitate, de la conceptul regizoral, la cel scenografic, care-i aparține lui Vlad Tănase. În plus, muzica originală semnată de Dan Mirea întregește universul magic al lui Oz.
Spectacolul dorește să adreseze întrebarea dacă lumea lui Oz poate face mai bună lumea noastră, iar ”Vrăjitorul din Oz” de la Teatrul ”Gulliver” este un curcubeu de culoare, de încredere și de dragoste.
Biletele pentru spectacol se achiziționează online, accesând linkul http://bilete.teatrul-gulliver.ro sau secțiunea ”Program” din cadrul site-ului instituției: www.teatrul-gulliver.ro, sau fizic, de la sediul teatrului, în ziua spectacolului, înainte de începerea reprezentației, în limita locurilor disponibile.
Mai multe informații cu privire la activitatea Teatrului ”Gulliver” sunt disponibile pe site-ul instituției: www.teatrul-gulliver.ro sau pe pagina de facebook: @TeatrulGulliver.

