Blocul Operator al Spitalului Județean Clinic de Urgență ”Sf.Ap.Andrei” din Galați a fost dotat cu o stație electrochirurgicală cu unitate de coagulare, cu argon plasmă și disector - un aparat de ultimă generație, care îi va ajuta pe medici să efectueze intervenții chirurgicale mai precise și mai sigure. Noul echipament permite tăierea cu precizie a țesuturilor, oprirea sângerărilor și îndepărtarea eficientă a țesuturilor bolnave, inclusiv a tumorilor canceroase. Ã ...
„Astăzi am avut bucuria și onoarea de a fi alături de seniorii gălățeni, oamenii care ne reamintesc, la fiecare întâlnire, că vârsta este doar o cifră, iar tinerețea adevărată se păstrează în suflet. Am început ziua alături de colegii și îndrumătorii noștri din cadrul Organizației Seniorilor Social-Democrați. A fost o întâlnire în care am avut ocazia să le arătăm prețuirea și recunoștința noastră celor care ne sunt mereu alături. Oameni cu o bogată expe ...
Borcănele cu miere de albine şi fagure, ştergare tradiţionale româneşti, ouă încondeiate şi chiar un set maramă cu traistă ţesută sunt darurile cu care Consiliul Judeţean Galați se pregăteşte pentru vizita oficială în Franţa. După cum aţi putut afla din ziarul „Viaţa liberă”, în perioada 5-9 octombrie 2026 o delegaţie din partea judeţului Galaţi va participa la o misiune oficială privind domeniile de cooperare actuale și viitoare între Consiliul Județean Gala ...
Sâmbătă, 26 septembrie, la Balta Zătun din Galați, s-au reunit aproape 400 de participanți pentru cea de-a VI-a ediție a concursului de pescuit caritabil „Fir întins pentru ajutor”. Evenimentul a fost organizat de Sucursala Galați a Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir”, în parteneriat cu Consiliul Județean Galați. Competiția a avut scop caritabil, în centrul său aflându-se cazul Gabri ...
Secția de Chirurgie Generală a Spitalului Clinic Județean de Urgență ”Sf. Apostol Andrei” Galați a fost dotată cu un videoduodenoscop cu vedere laterală și canal terapeutic, un echipament performant destinat diagnosticării și tratamentului minim invaziv (operații cu incizii foarte mici) al unor afecțiuni ale intestinului subțire (duodenului), pancreasului și căilor biliare.   "Echipamentul dispune de un tub flexibil și subțire, cu o cameră video de înaltă rezoluție, ...
Consiliul Județean Galați continuă să doteze Spitalul Județean cu echipamente medicale moderne, pentru ca pacienții bolnavi de cancer să poată beneficia de intervenții sigure și tratamente la cele mai înalte standarde, aici, la Galați.    “Secția de Chirurgie Toracică a Spitalului Județean Galați, unde sunt tratate cazuri complexe de cancer pulmonar, cancer esofagian și alte tumori ale organelor interne, a fost dotată cu un electrocauter cu coagulare cu plasmă de argon, ...
Fondurile bugetare alocate pentru anul în curs Programului Național de Investiții ”Anghel Saligny” au fost epuizate, a anunțat ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila. În aceste condiții, depunerea solicitărilor de transfer prin platforma digitală investiții.mdlpa.ro este suspendată din data de 11 septembrie 2026, urmând să fie reluată dacă vor fi suplimentate creditele bugetare aferente programului, conform unui comunicat al ministerului. ...
Nu mai puţin de 7.718.200 de lei inclusiv TVA, aceasta este valoare finală a investiţiei de care a beneficiat sediul central al Bibliotecii Judeţene „V.A. Urechia”, conform hotărârii Consiliului Judeţean Galaţi. În această lună – la mai bine de doi ani de la sistarea activităţilor cu publicul – biblioteca ar urma să-şi redeschidă porţile pentru cititori. Numai că, deocamdată, sunt necesare… lucrări de reparaţii curente. Veşti bune pentru gălăţenii care duc dor ...
După turneul de promovare a județului Galați și de cooperare economică în Statele Unite, desfăşurat în toamna anului trecut, o delegaţie oficială ne va reprezenta în Franţa, la Bordeaux. Cu 24 de voturi „pentru” şi unul „împotrivă”, exprimate în mod secret, aleşii judeţeni au aprobat componenţa delegaţiei care va pleca în misiune oficială, în perioada 5-9 octombrie 2026. De asemenea, au fost votate şi cheltuielile ocazionate de această deplasare în străinăta ...
Consiliul Județean Galați a atras și implementat, prin PNRR, investiții în valoare de peste 267 de milioane de lei, echivalentul a peste 53,5 milioane de euro, bani care se regăsesc în obiective extrem de importante pentru gălățeni.  „Am modernizat spitale și am dotat unitățile medicale cu echipamente performante, am investit în eficiență energetică, în educație și în digitalizarea sistemului sanitar. De asemenea, avem proiecte importante pe mediu și gestionarea deșeur ...
Pagina 1 din 20