Ziua de 1 octombrie, marcată anual ca Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice, a fost sărbătorită la Galați printr-un amplu program cultural-artistic și social-filantropic, „Bucurie și credință în toamna vieții”, menit să le aducă bucurie și recunoștință celor aflați la vârsta a treia. Evenimentul a fost organizat cu implicarea Grupului Catehetic „Luminițe vii”, a membrilor Ansamblului folcloric „Doina Covurluiului”, a voluntarilor de la Liceul Teoretic ...
Reprezentanți ai Centrului Cultural „Dunărea de Jos” din Galați, maestrul coregraf Ioan Horujenco și membrii Ansamblului „Doina Covurluiului” au participat, în perioada 2-7 august 2025, la cea de-a VI-a ediție a Taberei Folclorice „Reîntoarcerea la tradiții – Prahova, mândră grădină!”, desfășurată în stațiunea Cheia.   Evenimentul a fost organizat de Asociația Folclorică Doina Prahovei (AFDPH), în parteneriat cu Filarmonica Paul Constantinescu din Ploiești ș ...
Astăzi, 1 august, de la ora 18.00, toți copiii și părinții sunt invitați la o porție zdravănă de energie, muzică și voie bună în cadrul evenimentului de dans marca ESTRADA, organizat la Centrul Comercial Traian din Galați. Spectacolul face parte din programul Kids Summer School și promite o seară memorabilă, cu momente speciale pentru toate vârstele: demonstrații de dans LIVE cu publicul, cabină foto pentru amintiri de neuitat și o mini-DISCO dedicată celor mai energici pa ...

„Bolojeasca”: o tăiere înainte, două înapoi

Sâmbătă, 26 Iulie 2025 00:07 | Publicat în EDITORIAL
Oare domnul Ilie Bolojan ştie să danseze? Şi dacă da, ce stil preferă? Tradiţional românesc, clasic, de societate, modern sau urban? Nu, nu m-a bătut (aşa de rău) soarele în cap, după cum aţi putea crede. Înainte de a mă acuza de curiozităţi deplasate, vă reamintesc că i-aţi putut vedea dansând la televizor, în emisiunea de mare audienţă „Dansez pentru tine”, pe foştii premieri ai României Petre Roman şi Victor Ponta. Bine, la momentul coregrafic în direct nu mai ...

Seară de tradiţii româneşti, cu dansuri şi muzică

Sâmbătă, 19 Iulie 2025 11:00 | Publicat în EVENIMENT
Gălățenii sunt invitați să petreacă o seară autentic românească în cadrul celei de-a cincea ediții a evenimentului „Urban is Fun”. Duminică, 20 iulie, de la ora 19:00, zona Spicu din centrul orașului va prinde viață cu muzică, dans și port popular, într-un spectacol dedicat sărbătorii de Sfântul Ilie. Pe scenă vor urca Ansamblul Folcloric „Dor de Tei” și Ansamblul „Dor de Tei Junior”, acompaniați de micii dansatori ai Școlii de Dans „Tăbuș”.Atmosfera v ...

Andreea Bălan lansează un nou videoclip

Sâmbătă, 19 Iulie 2025 10:00 | Publicat în MAGAZIN
Îndrăgita interpretă Andreea Bălan îşi răsfaţă fanii cu un nou videoclip, o baladă pop cu influențe R&B, care surprinde maturitatea artistică a uneia dintre cele mai longevive vedete din România. O reinterpretare fresh și plină de emoție a piesei de pe albumul „Așa sunt eu”, „Iubește-mă” vorbește despre nevoia profundă de iubire reală, dincolo de aparențe, idealuri și măști. Andreea li se adresează direct fanilor, pe pagina sa de Facebook, având un mesaj ...

Schwarzenegger nu refuză niciodată un tango

Sâmbătă, 21 Iunie 2025 19:00 | Publicat în MAGAZIN
Actorul american de origine austriacă Arnold Schwarzenegger a recunoscut că a fost nevoit să „exerseze mult” pentru a reuși scena de tango din al doilea sezon al serialului Netflix „Fubar”, alături de actrița canadiană Carrie-Anne Moss. Fostul guvernator al statului California a declarat pentru Reuters că a „exersat mult”, adăugând că, în schimb, partenera sa „nu a avut nevoie să exerseze la fel de mult”. Actorul din „Terminator” a povestit cum s-a desfășurat ...
Un vesel și plin de energie și de culoare „Kalimera!” a răsunat de la Galați, luni, la ora 13,00, pe TVR2, TVR+ și online, de pe pagina de Facebook „Alte Minorități”. Copiii și tinerii din cele două ansambluri "Olympos Junior", aparținând Comunității Elene din Galați, au fost protagoniştii acestei ediții speciale, din luna copilăriei. Am putut afla poveștile dansatorilor mici și mari, cum s-a născut pasiunea lor pentru tradițiile elene și pașii pe ritmuri greceșt ...
„A venit circul în oraş!”/ „De ASTA aveam nevoie?”/ „Ce sărbătorim? Şomajul şi sărăcia din Galaţi?”/ „Cu ce ocazie petrecem? Că ne cresc taxele şi impozitele?!”… Sunt doar câteva dintre comentariile critice, sarcastice sau de-a dreptul revoltate care inundă postările cu şi despre „StreetFest 2025 - Ritmuri și culori”. În ciuda furiei de pe reţelele de socializare, mii de gălăţeni au participat la evenimentele care marchează, în perioada 6-8 iunie 2025 ...

Galațiul în sărbătoare: începe StreetFest!

Sâmbătă, 07 Iunie 2025 00:30 | Publicat în EVENIMENT
În perioada 6-8 iunie 2025, Galațiul își schimbă înfățișarea și pulsează în ritm de sărbătoare, odată cu debutul StreetFest - Ritmuri și culori, un festival care promite să transforme orașul într-un spectacol viu, efervescent, imposibil de trecut cu vederea. Evenimentul, organizat în cadrul Zilelor Galațiului, se va desfășura în zonele emblematice ale orașului: de la zona „Elice”, pe strada Domnească și până în fața sediului Primăriei Galați. Va fi un mix s ...
Pagina 1 din 5