„Sport, nutriție și sănătate” la Biblioteca Estivală. Participare gratuită, distracţie garantată în Grădina Publică!

„Sport, nutriție și sănătate” la Biblioteca Estivală. Participare gratuită, distracţie garantată în Grădina Publică!
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Un program plin de energie, voie bună și activități interactive se anunţă, începând de luni dimineaţă, la Biblioteca Estivală din Grădina Publică. Copiii şi adolescenţii sunt invitaţi la săptămâna „Sport, nutriție și sănătate”, în perioada 20–24 iulie.

Potrivit organizatorilor – Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia” şi Consiliul Judeţean, cu sprijinul Primăriei Galaţi – în fiecare zi din săptămâna care începe, între orele 9.00 și 13.00, participanții vor descoperi, prin ateliere creative, lectură și jocuri, cât de important este un stil de viață sănătos.

În program:

- Ateliere de nutriție și sănătate susținute de Iulia Mihai, profesor de educație fizică la Colegiul Național „Costache Negri” și instructor fitness & aerobic la Lady's Fit Gym - luni, 20 iulie și vineri, 24 iulie, ora 10.00;

- Momente de dans modern susținute de trupele „Minnie Dance” și „Dance Stars Family”, miercuri, 22 iulie, de la ora 10.30, respectiv de trupele „Butterflies” și „Girls Stars”, joi, 23 iulie, de la aceeași oră, coordonate de prof. Geanina Felea, profesor titular la Palatul Copiilor Galați

- Clubul Curioșilor – miercuri, ora 10.30

- Cafeneaua Culturală pentru adolescenți – joi, ora 10.30

 „Stropăceala veselă cu baloane pocnicioase”, o activitate răcoritoare și plină de distracție pentru cei mici – tot joi, ora 11.00

„Participarea este gratuită, iar buna dispoziție este garantată! Vă așteptăm să petrecem împreună o săptămână dedicată sănătății, mișcării și bucuriei de a învăța prin joc!”, este invitaţia organizatorilor.

Citit 1113 ori Ultima modificare Luni, 20 Iulie 2026 13:57

1 comentariu

  • postat de Lecții de tras cu arcul și călărit ponei in viitor. Mulțumim Fotea că ții închisă biblioteca!
    Duminică, 19 Iulie 2026 10:26
    86.120.239.***
    Hai cu terminarea sediului central,faceti tot felul de activități,numai de împrumutat cărți nu se poate la această bibliotecă. Sechestrați cărțile în clădiri cu lucrări de renovare interminabile
    0
    5

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro