UNDE MERGEM - Viaţa Liberă Galaţi

Doamnele şi domnişoarele din Galaţi, invitate la o nouă ediţie „Skirt Bike”

Scris de Luni, 08 Septembrie 2025
O nouă ediție „Skirt Bike” Galați - eveniment dedicat frumuseții şi graţiei mersului pe două roți - le aşteaptă pe doamne şi domnişoare, duminică, 14 septembrie 2025, începând cu ora 15,00, pe esplanada Sălii Sporturilor! Tema acestei ediţii este „Vintage picnic”, adică rochițe vaporoase, pălării cochete, dantelă, flori și coșulețe…

Ursică și a lui ”Poveste de pluș”, la final de vacanță

Scris de Vineri, 05 Septembrie 2025
Duminică, 7 septembrie, de la ora 10.30, la Teatrul "Gulliver", cei mai mici și entuziaști spectatori, dar și părinții și bunicii lor se pot bucura de întâlnirea cu micul Ursică și a lui fascinantă ”Poveste de pluș”, într-un spectacol ce-și propune să îi învețe pe copii despre înțelegerea și rezolvarea…

Damian Drăghici face „Meditaţii lăutăreşti” la Galaţi

Scris de Joi, 04 Septembrie 2025
Dacă v-a mers la suflet recitalul susţinut de Damian Drăghici & Brothers în Grădina Botanică, la Festivalul Internațional de Folclor „Doina Covurluiului”, atunci trebuie să participați și la „Meditații lăutărești”. Concertul va avea loc pe 6 octombrie şi nu mai sunt prea multe bilete! Damian Drăghici deschide turneul „Meditațiilor lăutărești”…

„Pe veci... dar nu cu tine” reia spectacolele Teatrului "Nae Leonard"

Scris de Joi, 04 Septembrie 2025
Teatrul Naţional de Operă şi Operetă „Nae Leonard” anunță deschiderea stagiunii cu o comedie muzicală de excepție și îi invită pe spectatorii gălățeni la „Pe veci...dar nu cu tine”, duminică, 7 septembrie, de la ora 20.00. Comedia muzicală este o adaptare de Paul Buța, după „Scaiul” de Georges Feydeau. Un…

„Profesorul de franceză” vă dă întâlnire la Teatru pe Țeavă. O seară plină de tinerețe și umor (FOTO)

Scris de Marți, 02 Septembrie 2025
„Asta este și greșeala capitală a generației voastre: vreți să depășiți timpul, să-l întreceți la viraje, nu vreți să vă trăiți vârsta. Și e păcat! E așa de frumos la 17 ani...”, spune „Profesorul de franceză”. Dacă aveți 17 ani, dacă așteptați cu nerăbdare să-i împliniți ori n-ați uitat farmecul…

Expoziție personală Diana Melnic

Scris de Luni, 01 Septembrie 2025
Vineri, 5 septembrie, de la ora 18.00, Galeria de Artă „Nicolae Mantu” va găzdui vernisajul expoziției personale a artistei Diana Melnic, intitulate „Între tine și lume”. Expoziția reunește lucrări ce explorează relația afectivă dintre copil și mamă, dintre spațiul domestic și cel exterior. Fiecare lucrare surprinde un moment de apropiere,…

Ce putem vizita în Galați în acest weekend

Scris de Sâmbătă, 16 August 2025
Expoziţii Muzeul de Artă Vizuală - Iubitorii de artă gălăţeni sunt aşteptaţi să viziteze expoziţia "Grădini miraculoase", cu lucrări din patrimoniul muzeului, curator Liliana Tofan.Sala „Nicolae Mantu“ a Galeriilor de Artă - Expoziţia de pictură și grafică a tinerilor artişti Claudia Riza și Cosmin Caraman.Casa Artelor - Închisă din 14…

Carnet cultural gălățean

Scris de Marți, 05 August 2025
Expoziţii Muzeul de Artă Vizuală - În pregătire, expoziţia "Grădini miraculoase", cu lucrări din patrimoniul muzeului. Vernisajul va avea loc miercuri, 6 august 2025, de la ora 18,00. Sala „Nicolae Mantu“ a Galeriilor de Artă - Expoziţia de pictură și grafică a tinerilor artişti Claudia Riza și Cosmin Caraman.Casa Artelor …

Camping la „Danube Rock Revolution Festival”

Scris de Luni, 28 Iulie 2025
Doar 15 lei pe zi este tariful pentru camping la „Danube Rock Revolution Festival”, eveniment care va avea loc pe Stadionul „Dunărea” din Galați, în perioada 21-24 august 2025. Organizatorii promit că vor asigura toate condiţiile civilizate: dușuri cu apă caldă şi toalete cu apă curentă. De asemenea, va exista…

Carnet cultural gălățean

Scris de Luni, 28 Iulie 2025
Muzeul de Artă Vizuală - Expoziţia „Templul Interior“, cu lucrări ale sculptorului Liviu Bumbu; expoziţia absolvenţilor Facultăţii de Arte a Universităţii "Dunărea de Jos", secţia Pictură.Sala „Nicolae Mantu“ a Galeriilor de Artă - Expoziţia „Salonul de vară”, a artiştilor plastici gălăţeni.Casa Artelor - Închisă din 14 iulie până pe 31…

Sâmbătă: Picnic urban în familie, cu program adaptat din cauza caniculei

Scris de Vineri, 25 Iulie 2025
Evenimentul „Picnic Urban în Familie” se va desfăşura sâmbătă, 26 iulie 2025, pe Faleza Dunării, dar cu un program modificat, anunţă Primăria Galaţi. Pentru că Galaţiul se va afla sub avertizare meteo de caniculă, prin Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, organizatorii de evenimente publice trebuie să ia măsură…

Călătorie prin istoria jazzului, cu Marius Vernescu

Scris de Miercuri, 23 Iulie 2025
Vineri, 25 iulie, de la ora 20.00, gălățenii sunt așteptați în noul club din strada Brailei nr. 86, la o călătorie sonoră prin marile momente ale muzicii de jazz, interpretate la pian de unul dintre cei mai apreciati pianişti români, Marius Vernescu. La concertul susținut la Jazz Society Club de…

Înscrieri pentru Picnicul în familie de pe Faleza Dunării

Scris de Marți, 22 Iulie 2025
Taticool, adică Dan Cruceru, revine sâmbătă, 26 iulie 2025, cu un nou Picnic Urban în Familie pe Faleza Dunării. Şi promite o zi de joacă, râsete și timp de calitate pentru toți - de la cei mici la cei mari. Participarea este gratuită, dar necesită înscriere online, accesând linkul comunităţii…

Corina Sîrghi şi Toma Dimitriu Group, la Jazz Society

Scris de Joi, 17 Iulie 2025
Iubitorii muzicii de jazz din Galaţi, dar nu numai, fiindcă la alte concerte am găsit în public melomani din Brăila şi chiar Tulcea, sunt aşteptaţi, vineri, 18 iulie, de la ora 20,00, la un concert extraordinar. Corina Sîrghi & Toma Dimitriu Group vin să ne întrebe "Cum e oare ?",…

„Artă”, la Teatru pe Ţeavă

Scris de Miercuri, 16 Iulie 2025
Actorii Vlad Matei Ajder, Răzvan Klop și Ştefan Aleksandru Forir sunt protagoniştii spectacolului „Artă”, de Yasmina Reza, în regia lui Vlad Zamfirescu, la Teatru pe Ţeavă. Dacă vă doriţi să vizionaţi o comedie despre prietenia dintre trei bărbați, pusă la încercare de un conflict generat de… un tablou controversat, ar…

Cât costă câteva ore de bălăceală la Plaja „Dunărea”

Scris de Luni, 14 Iulie 2025
Gălățenii mari și mici care în aceste zile caniculare se află în Galați, aleg să se răcorească, mai ales în weekend, la Plaja "Dunărea", unde am fost şi noi, duminică, 13 iulie, destul de dimineaţă, pentru a vedea la faţa locului de ce condiţii se bucură gălăţenii şi cât îi…

„Soulsecco”! În această seară dansăm la Spicu

Scris de Duminică, 13 Iulie 2025
Dacă n-aveţi deja planuri de relaxare şi distracţie stabilite, iată o sugestie! În această seară de duminică, 13 iulie, de la ora 19,00, piaţeta de la Spicu va vibra de muzică bună. Va fi o fuziune de muzică tehno cu sunete de trompetă și saxofon - „Soulsecco”! Aşa cum aţi…

Prima petrecere nocturnă la Plaja Dunărea, amânată

Scris de Sâmbătă, 12 Iulie 2025
Prima petrecere nocturnă anunţată la Plaja „Dunărea”, care ar fi trebuit să aibă loc joi seara, a fost amânată din cauza vremii instabile. Societatea Gospodărire Urbană, administratorul bazei de agrement, a fost nevoită să reprogrameze distracţia de „Sunset Rituals” pentru joia viitoare, pe 17 iulie, şi promite o revanşă pe…

Petreceri nocturne la Plaja „Dunărea”

Scris de Marți, 08 Iulie 2025
Dacă în mod normal Plaja „Dunărea” se închide la ora 20.00, în această lună, în nopţile de joi - 10, 17, 24 și 31 iulie - petrecerea şi distracţia vor depăşi miezul nopţii şi vor ţine până la ora 2.00! Administratorul zonei de agrement, societatea Gospodărire Urbană, anunţă pe pagina…

„Picnic urban în familie”, din nou pe Faleză

Scris de Luni, 07 Iulie 2025
Magie, muzică, dans, jocuri, concursuri şi surprize, adică distracție pe cinste! Asta ni se promite pe 26 iulie 2025, la „Picnic urban în familie”, pe Faleza Dunării de la Galaţi. Evenimentul, ajuns la a treia ediţie, este organizat de Asociaţia "Taticool" şi cofinanţat de Primăria municipiului Galaţi. Finanţarea de la…

De săptămâna viitoare, muzeu imersiv la Galaţi

Scris de Vineri, 27 Iunie 2025
În perioada 5 iulie - 2 noiembrie 2025, în parcarea centrului comercial Shopping City Galați se va derula proiectul MINA Pop-Up Galați - primul muzeu imersiv din România. Despre acest concept inovator, care aduce împreună arta și tehnologia, aţi putut afla deja din ziarul „Viaţa liberă”. Proiectul „MINA Pop-Up Galați”,…

Salonul de primăvară al plasticienilor gălăţeni

Scris de Luni, 07 Aprilie 2025
Uniunea Artiștilor Plastici din România - Filiala Galați invită publicul gălăţean iubitor de artă la vernisajul expoziției „Salonul de primăvară”, care va avea loc în data de 11 aprilie 2025, începând cu ora 17,00, la Galeria de Artă „Nicolae Mantu”, situată pe strada Domnească nr. 22 din Galați. Această expoziție…

Haz, ironie și realism romantic

Scris de Miercuri, 29 Ianuarie 2025
Luni, 3 februarie, de la ora 19,00, gălățenii sunt din nou invitați la teatru. De această dată, pe scena Teatrului "Nae Leonard" se va juca, în premieră, comedia "Dragostea durează opt ani". Este vorba despre o comedie cu mult haz, ironie și realism romantic, în care iubirea este tratată ca…

Lună plină de spectacole la „Gulliver”

Scris de Miercuri, 29 Ianuarie 2025
Teatrul pentru Copii și Tineret "Gulliver" a pregătit pentru luna februarie o selecție variată de reprezentații, pentru toate categoriile de vârstă. Duminică, 2 februarie, de la ora 10.30, la Casa de Cultura a Studenților, cei mai mici gălăţeni sunt invitați la "Omul de zăpadă care voia să întâlnească soarele", după…
Pagina 3 din 38