Raluca Ichim

Raluca Ichim

Incendiu simulat la o fabrică de mobilă

Duminică, 31 Martie 2024 13:30 | Publicat în Regional
Pompierii militari au intervenit vineri, 29 martie, la stingerea unui incendiu izbucnit la o fabrică de mobilă din Tecuci. Din fericire, a fost vorba doar despre un exercițiu, organizat de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Galați. Au fost implicate trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, din cadrul Detașamentului de Pompieri Tecuci. Exercitiul a avut ca temă stingerea unui incendiu izbucnit la secția de lăcuire a fabricii de mobilă. Conform sc ...

Focar de infecţie într-un apartament din centrul Galațiului (FOTO)

Duminică, 31 Martie 2024 20:00 | Publicat în Regional
Locatarii unui bloc din centrul orașului Galați au ajuns la limita neputinței și a indignării, fiind obligați să suporte zilnic mizeria și mirosul de fecale și urină ale unui vecin certat atât cu traiul în comun, cât și cu apa și săpunul. Sătui să iasă din case cu eșarfe parfumate la nas, vecinii lui Dumitru Cristea spun că sunt dispuși să facă orice sacrificiu pentru a scăpa de focarul de infecție de la parterul blocului lor. La mila autorităților publice Pe strada ...

Pistol cu glonț, în automobilul unui arestat pentru agresiune sexuală (VIDEO)

Sâmbătă, 30 Martie 2024 11:26 | Publicat în EVENIMENT
Un gălățean, arestat preventiv și cercetat pentru comiterea infracțiunii de viol, va fi din nou adus în fața anchetatorilor, după ce oamenii legii au găsit în mașina lui un pistol letal. Mai mult, în urma verificărilor, s-a stabilit că bărbatul nu avea permis de port armă.Descoperirea a fost făcută pe 29 martie, când politiștii de la Serviciul Arme, Explozibili și Muniții au descoperit, în urma percheziției unui autoturism parcat pe strada Laminoriștilor, din Galați, un ...

Minori acuzați de tâlhărie, identificați

Vineri, 29 Martie 2024 15:40 | Publicat în EVENIMENT
Autorii tâlhăriei comise acum două zile în cartierul Țiglina au fost identificați de poliție În urma activităților de cercetare efectuate de polițiștii de la Biroul de Investigații Criminale Galați, cu sprijinul oamenilor legii de la Secțiile 1-5 de Poliție, au fost găsiți cei patru minori, dintre care doi cu vârsta de 13 ani, iar ceilalți doi cu vârsta de 17 ani, cu domiciliile în municipiul Galați, acuzați că l-au atacat, lovit și deposedat de bani și de telefonul mo ...

Șofer de automarfar cu certificat profesional fals

Vineri, 29 Martie 2024 15:20 | Publicat în TRAFIC
Poliţiştii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați efectuează cercetări în privinţa unui șofer de automarfar, cu cetățenie ucraineană, care a prezentat la controlul de frontieră un certificat de competență profesională fals. Pe 27 martie a.c., în jurul orei 18.30, un bărbat de 51 de ani s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în România. Acesta se afla la volanul unui ansamblu rutier format din cap tractor și remorcă, ambele v ...

Cadavrul unui bărbat ucis, descoperit în spatele Grădinii Publice

Vineri, 29 Martie 2024 14:36 | Publicat în Prima Pagina
O descoperire șocantă a fost făcută, în noaptea de joi spre vineri, în apropierea Grădinii Publice din Galaţi, în zona unde cândva se afla cartodromul Cadavrul unui bărbat, învelit într-o mușama și cu fața plină de sânge, i-a pus pe jar pe polițiștii gălăţeni, care au demarat imediat cercetările, pentru a stabili identitatea şi vârsta victimei, precum și împrejurările în care s-a produs evenimentul. Inițial, oamenii legii au deschis un dosar penal pentru ucidere d ...

Pericolul iminent de la poarta școlii

Vineri, 29 Martie 2024 00:01 | Publicat în EDITORIAL
Un subiect controversat al vremurilor actuale este consumul de droguri în rândul adolescenților. O minte "ilustră" a unui şef dintr-un minister anunța recent, în direct la un post național de televiziune, că România a pierdut deja lupta cu acest fenomen și făcea apel la părinți să-și supravegheze mai mult decât până acum copiii, pentru a evita ca aceștia să devină victime ale consumului de droguri. Trist este, însă, faptul că singurii vinovaţi sunt "anturajul" adolescen ...

„Basarabia, sfântă icoană în inimi de români purtată”

Marți, 02 Aprilie 2024 10:19 | Publicat în SOCIETATE
Împlinirea a 106 ani de la semnarea actului Unirii Basarabiei cu Regatul României, pe 27 martie 2024, a constituit un prilej pentru Asociația Obștească "Luceafărul Răutului", din comuna Gura Camencii, raionul Florești, Republica Moldova, să organizeze în parteneriat cu Școala Gimnazială Româno-Britanică din municipiul Galați și Asociația Națională Cultul Eroilor "Regina Maria" - Filiala Judeţeană Galaţi, activități cultural-istorice sub egida "Basarabia, sfântă icoană ...

Durata adeverinței înlocuitoare a cardului de sănătate, prelungită

Joi, 28 Martie 2024 09:48 | Publicat în SĂNĂTATE
Directorul general al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Galați, dr. Ciprian Groza, a transmis, printr-un comunicat de presă, că în data de 26 martie 2024 a fost publicat în Monitorul Oficial Ordinul nr. 335/2024 al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, prin care se modifică valabilitatea adeverinței de înlocuire a cardului duplicat. Astfel, adeverința este valabilă până la data emiterii cardului duplicat, iar data de emitere a cardului este data la care documentul a ...

"One", cu Florin Ristei

Marți, 26 Martie 2024 19:30 | Publicat în UNDE MERGEM
Florin Ristei îi invită pe gălățeni, vineri, 29 martie, de la ora 20.00, la restaurantul "Teatris", la spectacolul "One". "Este povestea celui care vede frumusețea nevăzută și o aduce în ochii tuturor, pentru ca toți să ne bucurăm de acest dar. Este o experiență care îți va da  pentru prima dată simțurile peste cap. Nu este despre mine, ci despre voi toți!", spune Florin Ristei, pe afişul spectacolului. ...
Pagina 13 din 132