Pentru ce se mai face puşcărie la Galaţi: trafic de droguri şi de persoane, proxenetism, dar şi conducerea unui vehicul fără permis

Pentru ce se mai face puşcărie la Galaţi: trafic de droguri şi de persoane, proxenetism, dar şi conducerea unui vehicul fără permis
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Şase bărbaţi, pe numele cărora instanțele de judecată au emis mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, au fost depistaţi de polițiști pe 29 iunie, apoi conduşi şi încarceraţi în Penitenciarul de Maximă Siguranță Galați.

Primul în plasa oamenilor legii a picat un bărbat, de 30 de ani, din Galați, condamnat la 3 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.

Următoarea „captură”: un bărbat de 49 de ani, din Galaţi, care are de executat 2 ani și 11 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Pentru proxenetism, un alt individ, tot din Galaţi, are de ispăşit 4 ani de închisoare.

Pentru trafic de persoane, au ajuns în penitenciar un bărbat de 46 de ani, condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare şi unul de 41 de ani, condamnat la 4 ani de închisoare.

Ultima „captură” a fost a polițiștilor de la Târgu Bujor, care au depistat un bărbat, de 53 de ani, din comuna Drăgușeni, condamnat la 7 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

„Toate persoanele depistate au fost conduse și încarcerate în Penitenciarul de Maximă Siguranță Galați, în vederea executării pedepselor privative de libertate”, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galați.

Citit 1287 ori Ultima modificare Luni, 06 Iulie 2026 22:12

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro