Nadia Comăneci, decorată la Cotroceni cu Ordinul „Steaua României”
Duminică, 31 Mai 2026 16:30 | Publicat în Regional
Președintele Nicușor Dan a decorat-o pe marea gimnastă Nadia Comăneci cu Ordinul Național „Steaua României”, în cadrul unei ceremonii organizate la Palatul Cotroceni.
Distincția a fost acordată cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la Jocurile Olimpice de la Montreal din 1976, an declarat oficial în țara noastră drept „Anul Nadia Comăneci”. De asemenea, șeful statului a conferit Ordinul Meritul Sportiv Clasa I Clubului Sportiv Municipal Onești, pentru rolul avut în for ...
Compania de transport public face economii! Care angajați ar putea fi disponibilizaţi de Transurb
Duminică, 31 Mai 2026 19:30 | Publicat în Prima Pagina
„Desfiinţarea activităţii de control bilete şi abonamente” şi „scăderea personalului de la 650 de salariaţi la 600” sunt cele mai importante măsuri pe care Transurb şi le propune pentru redresarea financiară a societăţii. Planul de reorganizare, restructurare și redresare financiară 2026-2027, precum şi bugetul Transurb pentru 2026 au fost aprobate cu 15 voturi „pentru”, 5 „împotrivă” și 4 abţineri, în cea mai recentă şedinţă a Consiliului Local Galaţi.
...
Dincolo de critici si conspirații, putem ajuta! Familia lovita de dronă are nevoie de sprijin
Duminică, 31 Mai 2026 17:00 | Publicat în Prima Pagina
Drama familiei care a rămas pe drumuri, după ce o dronă a căzut pe un bloc din Galați, joi noaptea, nu a trecut neobservată. De la președintele țării, până la oficialitățile locale, la părinți și profesori, multă lume s-a mobilizat într-o campanie de strângere de fonduri, fiecare dorind, după posibilități, să aline suferința familiei afectate.
Într-unul din cele patru apartamente de la ultimul etaj al blocului peste care a căzut drona locuia o femeie de 53 de ani, împ ...
Ambasadorul Rusiei la București riscă expulzarea, dacă atacurile continuă
Duminică, 31 Mai 2026 15:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
România ar putea recurge la expulzarea ambasadorului Federației Ruse la București, dacă pe teritoriul național se vor mai înregistra incidente similare celui din 29 mai, când o dronă rusească a lovit un bloc de locuințe din Galați. Declarația a fost făcută de președintele Nicușor Dan, într-un interviu acordat postului de televiziune BBC, potrivit Digi24.
Întrebat dacă expulzarea recentă a consulului Rusiei la Constanța reprezintă reacția maximă a autorităților române, ...
Voleibaliștii ”tricolori”, două meciuri cu Israelul. Din sportul gălățean
Duminică, 31 Mai 2026 14:30 | Publicat în SPORT
VOLEI. Selecționata ”tricoloră” de volei a României, aflată în cantonament la Mioveni, a susținut două partide de verificare cu echipa similară a Israelului. S-a convenit disputarea a patru seturi, ambele meciuri încheindu-se cu scorul de 2-2. Pregătirile au loc în vederea competiției continentale European League, al cărei start se va da la finalul acestei săptămâni (5 și 6 iunie), cu primele două partide în Letonia, cu echipa țării gazdă şi cu Kosovo. FOTBAL. În Camp ...
United Galați, la un pas de titlul de campioană la futsal
Duminică, 31 Mai 2026 16:00 | Publicat în Prima Pagina
Galațiul poate celebra câștigarea unui nou titlu la futsal, dacă United reușește să se impună și în al treilea meci al finalei cu Sepsi SIC Sfântu Gheorghe. În cazul unui eșec, gălățenii vor mai avea încă două șanse de fructificat. United Galați este mare favorită pentru a pune mâna pe trofeul de campioană a Ligii I la futsal, după ce a reușit să se impună în primele două jocuri ale finalei. Ambele s-au disputat la Galați, săptămâna trecută, iar în ciuda unei ...
O victorie nu a fost de ajuns şi CSM Galaţi a retrogradat
Duminică, 31 Mai 2026 17:30 | Publicat în SPORT
Multe meciuri dificile sunt într-un campionat, dar mai dificile și pline de neprevăzut sunt cele decisive din baraje. Elevele antrenoarei Daciana Balaban au trăit astfel de momente în aceste zile, în barajul de menținere-promovare în primul eșalon de handbal.
În sala din Brașov s-au întâlnit patru echipe, două din primul eșalon - CSM Galați și HC Zalău, respectiv, două din Liga a II-a, CSM Roman și CSU Știința București.
Fetele noastre au început cu un succes strâns, 2 ...
Trenuri întârziate pe ruta Galați - București Nord, din 2 iunie
Luni, 01 Iunie 2026 00:00 | Publicat în Regional
CFR SA și Sucursala Regională Căi Ferate (SRCF) Galați informează că, în perioada 2-11 iunie, se vor executa lucrări de întreținere a infrastructurii feroviare fără scoaterea liniei de contact de sub tensiune, pe firele I și II de circulație, între stațiile Ulmeni și Buzău, pe Magistrala 500 București Nord - Vicșani. Lucrările se execută în regie proprie, cu personalul Secției de Întreținere Linii 3 Buzău, structură aparținând SRCF Galați, pe tronsonul km CF 113+2 ...
Vladimir Zamfirescu, pictor și desenator, s-a născut pe 3 mai 1936, la Ploiești. Este considerat una dintre personalitățile marcante ale artei plastice românești și europene contemporane. A urmat Colegiul Național „I.L. Caragiale” din Ploiești, apoi Școala Tehnică de Arhitectură și Construcția Orașelor din București. În 1960, a fost admis la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, fiind îndrumat de Corneliu Baba, Tiberiu Krausz și Aurel Vlad. Din 1991, a fo ...
1475 - Prima menţiune documentară a oraşului Craiova.1636 - Se naşte NICOLAE MILESCU SPĂTARUL (m. 1708), cărturar, teolog, diplomat.1804 - Se naşte MIHAIL IVANOVICI GLINKA (m. 1875), compozitor rus.1851 - Se naşte ISAAC PERAL (m. 1895), inginer spaniol, inventatorul submarinului (în 1888).1876 - Încetează din viaţă HRISTO BOTEV (n. 1848), scriitor, om politic bulgar.1878 - Începe Congresul Internaţional de la Berlin, convocat în vederea revizuirii Tratatului de la San Stefano. La ...

