Transportul în comun cu Transurb este gratuit şi vineri

Vineri, 31 Ianuarie 2014 10:28 | Publicat în EVENIMENT
Primăria Municipiului Galaţi a anunţat că transportul în comun este gratuit şi în cursul zilei de vineri. „S-a luat acaestă decizie pentru ca operaţiunile de deszăpezire să continue în condiţii de eficienţă sporită”, ne-a explicat Emanuela Turcu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi. Primarul Marius Stan a făcut apel la posesorii de maşini şi i-a rugat pe aceştia să nu parcheze în locuri nepermise, îngreunând astfel intervenţia utilajelor de deszăpezire. „ ...
Viorel Cumpănici, un tânăr abonat Transurb, pe care l-am întâlnit, joi, în cartierul Micro 21, ne-a semnalat o serie de nereguli cu privire la activitatea unor angajaţi ai Transurb, societatea locală de transport în comun aflată în subordinea CL. Gălăţeanul, în vârstă de 37 de ani, ne-a povestit cum se „evaporă” motorina din rezervoarele unor şoferi de autobuz şi cum conducătorii auto încasează bani de la călători fără a elibera şi bilete în schimb.„Sunt o gră ...

Sâmbătă, la Teatrul Dramatic, vin „Peţitoarele”

Vineri, 10 Ianuarie 2014 13:00 | Publicat în CULTURA
În sala mare a Teatrului Dramatic „Fani Tardini” puteţi vedea sâmbătă, de la ora 19,00, comedia „Peţitoarele”, de Avksentii Tzagareli, în regia lui Ion Sapdaru. În distribuţie îi regăsim pe actorii: Petronela Buda, Oana Preda Gheorghe, Cristian Gheorghe, Ciprian Braşoveanu, Carmen Albu, Aureliu Bâtcă, Lucian Pînzaru, Cristina Uja, Florin Toma, Svetlana Friptu, Elena Ghinea, Vlad Ajder, Răzvan Clopoţel, Corina Ivanov, Oana Mogoş, Roman Gopşa.Premiera spectacolului a avu ...

Concert suspendat: Trupa Holograf nu mai vine la Galaţi

Luni, 16 Decembrie 2013 15:00 | Publicat în EVENIMENT
Concertul trupei Holograf, care trebuia să aibă loc miercuri, la Sala Sporturilor, se suspendă. Potrivit reprezentanţilor agenţiei de impresariat, motivul îl constituie faptul că, din cauza timpului scurt de organizare, s-au vândut doar 300 de bilete din minimul de 1.000 cât ar fi fost necesar pentru ca turneul „Cât de departe” să ajungă şi la Galaţi. Abia în primăvara anului viitor este posibil ca fanii gălăţeni ai trupei să-şi poată vedea favoriţii pe scena Sălii Sp ...

Biletele vor costa doar un leu la meciul Oţelul - Corona

Joi, 12 Decembrie 2013 15:00 | Publicat în SPORT
Cu prilejul ultimului joc din acest an calendaristic de pe teren propriu, managerul general al FC Oţelul, Narcis Răducan, a anunţat că preţul unui bilet la meciul de vineri, contra Coronei Braşov, va fi de 1 leu pentru toate sectoarele tribunelor. „Am decis ca la ultima partidă preţul general să fie de 1 leu. Ştim că e foarte frig afară, dar echipa are nevoie de aportul publicului. Am încercat să fim alături de suporteri, chiar dacă au fost şi unele rezultate dezamăgitoare ...

Şase români în finala circuitului Superkombat de la Galaţi

Marți, 03 Decembrie 2013 06:00 | Publicat în SPORT
* Programul galei de la Patinoar va cuprinde trei părţi distincte: piramida finală la categoria grea, două meciuri pentru titlul mondial şi o confruntare România versus Restul Lumii Şase români - Raul Cătinaş, Cătălin Moroşanu, Andrei Stoica, Bogdan Stoica, Benjamin Adegbuyi şi Alexandru Lungu - vor concura în finala circuitului Superkombat, programată pe data de 21 decembrie, la Galaţi, şi care se anunţă a fi cel mai mare eveniment al anului pe reguli de K-1 din Europa. C ...
Publicat în ultima pagină de „Dialog”, de acum două săptămâni, articolul „Riscuri la drumul mare în judeţul Galaţi: Maxi-taxiul burduşit, o practică sau o întâmplare” a stârnit discuţii aprinse în rândul celor care au citit articolul pe internet. Comentariile au venit atât din partea călătorilor, cât şi din partea unor şoferi, iar discuţiile i-au vizat şi pe patronii firmelor de maxi-taxi din municipiul Galaţi. „Vorbim de civilizaţia din alte părţi” „ ...
„20.000 de pensionari dintre cei 25.000, câţi au dreptul la tichete gratuite, şi-au ridicat biletele de călătorie sau abonamentele. 5.000 de pensionari nu s-au prezentat încă”, ne-a spus Genica Totolici, director general al SC „Transurb” SA Galaţi.Potrivit unei hotărâri a legislativului local, pensionarii cu vârsta de peste 65 de ani beneficiază lunar, la alegere, de 30 de tichete galbene (gratuite) pentru a călători cu mijloacele de transport în comun sau de un abonament ...
După 1 octombrie, cei care nu au primit tichetele le pot ridica de la chioşcuri “Vă rugăm să ne spuneţi care este stadiul distribuirii tichetelor de transport pe trimestrul IV 2013, pentru pensionarii care au vârste de peste 65 de ani. La noi pe scară au venit doi salariaţi ai Transurb şi au adus biletele unei vecine pensionare, dar mai suntem vreo trei familii care depăşim vârsta de 70 de ani şi ni s-a spus că nu suntem pe listă”, ne-a sesizat Vasile Dima, pensionar din Gal ...

Joia viitoare, nu rataţi! "Mozart Rocks", la Grădina Leonard

Vineri, 30 August 2013 12:00 | Publicat în MAGAZIN
* Dan Helciug, alături de mari instrumentişti Teatrul Muzical „Nae Leonard” va găzdui joia viitoare, pe 5 septembrie, evenimentul intitulat "Mozart Rocks", la Grădina de Vară, începând cu ora 20,00. Pe scenă vor urca Ana şi Ema Teodorescu (clape), Andrei Gabriel Ilie (baterie) şi chitariştii Călin Grigoriu, Cezar Popescu, Florin Demea, Radu Dumitriu, Remus Marius Carteleanu, dar şi „doctorul” de la Spitalul de Urgenţă, vocalistul Dan Helciug, alături de membrii orchest ...
Pagina 12 din 16