Spre deosebire de arsura solară, care apare imediat după expunerea excesivă și se manifestă prin roșeață și durere, alergia la soare debutează la câteva ore sau chiar la câteva zile după contactul cu razele ultraviolete. Erupția este însoțită de mâncărime intensă și poate lua forme diferite, de la pete și papule până la plăci sau mici vezicule. Leziunile apar, în general, pe zonele recent expuse, precum decolteul, umerii, partea externă a brațelor, dosul mâinilor sau gambele. Fața este afectată mai rar, deoarece este expusă la soare pe tot parcursul anului și dezvoltă o anumită toleranță la radiațiile UV.
Alergia la soare apare mai frecvent la femei, în special între 20 și 40 de ani, dar și la persoanele cu pielea deschisă la culoare. Totodată, predispoziția genetică poate juca un rol important, existând familii în care mai mulți membri dezvoltă aceeași problemă. Cu toate acestea, afecțiunea poate apărea la orice vârstă și indiferent de tipul de piele.
De ce apare și cum poate fi prevenită alergia la soare aflaţi de la dr. Maria-Roxana Caunic, medic dermatolog în cadrul Spitalului Clinic Colentina, citind articolul integral din NewsEdge.ro.

