Marea Britanie a convenit luni asupra celei mai semnificative resetări a relațiilor de apărare și comerciale cu Uniunea Europeană de la Brexit încoace, după ce răsturnarea ordinii globale de către președintele american Donald Trump a forțat cele două părți să depășească divorțul lor, transmite luni agenția Reuters, citată de HotNews. La aproape nouă ani după ce a votat să părăsească blocul comunitar, Marea Britanie, un actor important în domeniul apărării europene, ...
Au fost percheziții în județul Galați, în Capitală și în județele Călăraşi, Ialomiţa, Argeş, Bacău şi Cluj, după ce procurorii DIICOT au adunat informații privind o rețea care, timp de jumătate de an, ar fi făcut diverse tranzacții ilegale cu pesticide, în urma cărora a fost cauzat un prejudiciu imens, de peste șapte milioane de lei. Potrivit anchetatorilor care joi, 15 mai, au descins în 32 de locații, la domicilii și sedii ale unor firme care au ca obiect de activi ...
Exporturile României au crescut în martie 2025 cu 6,3% față de aceeași lună a anului trecut, atingând 8.453,5 milioane de euro, în timp ce importurile au urcat cu 8%, până la 11.289,7 milioane de euro, potrivit datelor Institutului Național de Statistică(INS). Deși comerțul exterior rămâne pe trend ascendent, diferența dintre exporturi și importuri continuă să se adâncească, reflectând un dezechilibru persistent în balanța comercială a României. Astfel, deficitul come ...
Suspendarea tarifelor vamale americane este „o etapă importantă către stabilizarea economiei mondiale”, a declarat joi președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, „salutând” această decizie a președintelui SUA, Donald Trump, informează AFP, preluată de Agerpres. „Condiții clare, previzibile sunt esențiale pentru funcționarea comerțului și canalelor de producție”, a dezvăluit responsabila europeană într-un comunicat. „Tarifele vamale sunt taxe care dăunea ...
Cel puțin 12 republicani din Camera Reprezentanților se gândesc să semneze proiectul de lege al republicanului Don Bacon, pentru a limita capacitatea Casei Albe de a impune taxe vamale unilateral. Proiectul de lege discutat ar face ca toate taxele vamale instituite de un președinte să expire după 60 de zile, cu excepția cazului în care Congresul votează pentru a adopta o rezoluție de aprobare, scrie site-ul american Axios, citat de HotNews. Mișcarea ar marca o ruptură semnificativ ...

Casa Albă a schimbat regulile comerțului mondial

Duminică, 06 Aprilie 2025 21:30 | Publicat în ECONOMIE
Politica protecţionistă a administrației americane, replică a măsurilor luate în urmă cu 100 de ani, care au condus apoi la marea criză, poate afecta economia mondială, inclusiv pe cea americană. Președintele Rezervei Federale americane, Jerome Powell, a atras atenția asupra riscurilor, care afecta rolul Fed de a reduce șomajul și inflația la 2%. Acesta a declarat că noile tarife sunt „mai mari decât era de aşteptat" și economia americană se va confrunta „cu o perspecti ...

Rusia vrea investitori străini în regiunile sale arctice

Miercuri, 26 Martie 2025 16:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Rusia susține varianta ca investitorii internaționali, inclusiv din emisfera sudică, să ajute la dezvoltarea regiunii sale arctice, a declarat miercuri un înalt oficial al Moscovei, potrivit Reuters. Kirill Dmitriev, șeful Fondului Rus de Investiții Directe, care lucrează cu investitorii străini, a transmis că președintele Vladimir Putin este dornic să intensifice comerțul în apele arctice, în timp ce Rusia își schimbă rutele comerciale, din cauza sancțiunilor occidentale. Î ...

Pete negre pe piața produselor cosmetice din Galați

Miercuri, 19 Martie 2025 18:00 | Publicat în MAGAZIN
Controalele Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Galați, desfășurate anul trecut, pe piața produselor de îngrijire personală, inclusiv în comerțul online, au descoperit numeroase... pete, a se citi abateri de la prevederile legale. 50 de operatori economici au fost verificați în cadrul acțiunilor, la toți constatându-se abateri, potrivit unui document prezentat de comisarul-șef adjunct al CJPC Galați, Carmen Tudor. Valoarea totală a produselor cu abate ...

Comerțul exterior al României, bazat pe Uniunea Europeană

Vineri, 14 Martie 2025 12:00 | Publicat în ECONOMIE
În operațiunile de comerț exterior, valoarea schimburilor intra-UE27 de bunuri înregistrată de România în luna ianuarie a fost de 5,13 miliarde de euro la expedieri, respectiv de 6,94 miliarde de euro la introduceri, ceea ce reprezentat 70,8 la sută din total exporturi și 69,5 la sută din total importuri, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS). De asemenea, valoarea schimburilor extra-UE27 de bunuri s-a ridicat la 2,11 miliarde de euro la exporturi și la 3,04 mil ...
Uniunea Europeană "va replica" noilor taxe vamale anunțate de Donald Trump asupra importurilor de oțel și de aluminiu, cum a făcut în timpul măsurilor similare din 2018, a afirmat, luni, ministrul francez al afacerilor externe, Jean-Noel Barrot, informează AFP. "Vom replica din nou", cum a făcut deja Uniunea Europeană în 2018, în timpul unei decizii similare a lui Trump, luată în timpul primului său mandat, a declarat Barrot la TF1. "Nu există nicio ezitare atunci când trebuie ...
Pagina 1 din 7