Galaţiul la apus: siderurgie şi noroi

Vineri, 13 Februarie 2026 00:00 | Publicat în EDITORIAL
… sau poate „siderurgie şi nevoi”, mă corectează un gând amar. Mi-ar plăcea să cred că sintagma „noroi-nevoi” le-ar bate obrazul mai-marilor noştri. Cu ruşine şi reproş! Dar nici atât de naivă nu sunt. De la începutul anului, siderurgia şi noroiul par să definească - într-un fel mai plastic decât pare - actuala condiţie a municipiului Galaţi. Nu, nu mai e demult o „situaţie” temporară, ci o condiţie a existenţei. Siderurgia gălăţeană a trecut deja de p ...

Concilierea cu IFN-urile, tot mai puțin acceptată

Luni, 09 Februarie 2026 13:30 | Publicat în ECONOMIE
Negocierile dintre consumatori și bănci au atins, anul trecut, cel mai mare procent de acceptare a soluțiilor propuse de conciliatorii Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB). În 96% dintre cererile trimise de consumatori și acceptate de bănci, problemele semnalate au fost rezolvate, iar părțile s-au înțeles amiabil, în afara instanțelor de judecată. Negocierile s-au purtat într-un timp mediu de doar 13 zile în 2025, cea mai scăzută medie ...

CFR SA, investigată pentru abuz de poziție dominantă

Vineri, 06 Februarie 2026 18:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Consiliul Concurenței a declanșat o investigație privind un posibil abuz de poziție dominantă al CFR SA. Autoritatea suspectează că administratorul infrastructurii a blocat accesul altor furnizori pe piața energiei electrice de tracțiune, prin neimplementarea unor investiții critice, relatează news.ro. În cadrul anchetei, au fost efectuate inspecții inopinate la sediile CFR SA și Electrificare CFR SA, autorizate de Curtea de Apel București. Se analizează dacă barierele tehnic ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că anul 2027, când România va avea supraproducție de gaz odată cu extragerea efectivă a gazelor din perimetrul Neptun Deep al Mării Negre, va fi un moment mai potrivit pentru liberalizarea pieței. Pentru a nu expune populația la creșteri necontrolate de preț, premierul a anunțat o perioadă tranzitorie de un an, de la 1 aprilie 2026 și până la sfârșitul lunii martie a anului viitor, în care prețul va ...
Primăria comunei Matca organizează joi, 29 ianuarie, începând cu ora 12,00, o întâlnire de maximă importanță pentru cel mai mare bazin legumicol din țară. Evenimentul va reuni legumicultori, reprezentanți ai fitofarmaciilor și oficiali de rang înalt din cadrul Autorității Naționale Fitosanitare (ANF) de la București și Galați. Scopul principal este stabilirea unui dialog deschis și constructiv pentru a asigura conformitatea produselor și siguranța consumatorilor. Întâl ...

Facturile la gaze ar putea exploda, de la 1 aprilie

Luni, 26 Ianuarie 2026 19:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Românii se pregătesc pentru o primăvară cu facturi mai mari la gaze. Furnizorii au început să publice primele oferte pentru 2026, iar datele arată că prețurile ar putea crește chiar și cu 30%, chiar dacă, paradoxal, piața internațională și cea internă înregistrează scăderi. În timp ce în decembrie 2025 și începutul lui 2026, prețul facturat consumatorilor a fost de aproximativ 0,31 lei pe kWh, noile oferte se situează între 0,32 și 0,41 lei pe kWh, ceea ce ar putea ...
Reprezentanții Apă Canal Galați avertizează că gerul din ultimele zile poate provoca defecțiuni care devin vizibile odată cu creșterea temperaturilor, în special la instalațiile interioare de apă, conducte și contoare din căminele de branșament. Problemele apar mai ales în cazul instalațiilor care au fost înghețate în perioada de temperaturi scăzute. Apă Canal recomandă consumatorilor să verifice cu atenție instalațiile de apă de la contor până în locuință, precu ...
Ministerul Energiei lucrează la un plan B în privința liberalizării pieței gazelor, prevăzută inițial pentru 1 aprilie 2026. Ministrul Bogdan Ivan a declarat joi că, dacă prețurile vor depăși plafonul actual, autoritățile iau în calcul un calendar de liberalizare treptată, care să se întindă și pe perioada iernii 2026-2027, pentru a evita astfel șocuri majore în facturile populației, conform Mediafax. „Din predicțiile noastre, nu anticipăm o creștere a prețurilor ...

Mai multe controale şi amenzi în stațiunile montane

Luni, 22 Decembrie 2025 17:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
ANPC a anunțat că a intensificat controalele în stațiunile montane, pentru protejarea consumatorilor, acțiunile urmând să continue pe tot parcursul sezonului rece, potrivit Agerpres. În perioada 15-21 decembrie 2025, au fost verificați peste 470 de operatori economici, fiind aplicate 271 de amenzi, în valoare de aproximativ 1,6 milioane de lei și 296 de avertismente. Totodată, au fost retrase de la vânzare produse neconforme de peste 65.000 de lei, iar opt operatori au avut activit ...

Noile tarife ale gigacaloriei pentru abonații Calorgal

Miercuri, 17 Decembrie 2025 08:00 | Publicat în EVENIMENT
Consilierii locali ai municipiului Galați au aprobat, în ședința de marți, noile prețuri ale gigacaloriei pentru activitatea de termoficare în sistem centralizat realizată de Calorgal, valoarea subvenției acordate de la bugetul local și prețul care va fi plătit de abonații Calorgal în 2026. Aprobate în baza avizului ANRE, care ia în calcul și scumpirea tarifelor la energie electrică, noile tarife sunt cu circa 7 lei pe gigacalorie mai mari decât cele actuale, pentru consumato ...
Pagina 1 din 4