Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" MĂ UIT CUM VIN ŞI MERG PE AER SFINŢIIşi n-ochii mei nu cred c-or să încapă -zic sărut mâna lor vindecătoare -ei trec, se duc să meargă şi pe apă,ei trec, se duc departe, să-mi aducăvorbă de duh, cuvânt de rugăciune -ei trec, se duc înspre frumos-răsareşi se întorc dinspre frumos-apune,aşa, cuminţi, cu minţi, încet, de parcănici n-au plecat… şi n-au cum să se-ntoarcă (!)văz duhul lor cum freamătă văzduh ...

Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" (!) dinspre ADÂNC, dinspre ÎNALT, dinspre IUBIREam auzit şi am crezut: e glasul tău,durerea ta - nimeni/nimic din tot nu poatefi mai frumos n-atâta valmă ş-atât rău !!!(!) nimeni/nimic din tot nu poate să ne-aducăce am uitat cu-atâta preţ/dispreţ mârşav,ce am călcat cu tălpi, cu vorbe, cu şenile,ce-am dat de saţ la foc, la pulbere şi praf !!!(!) nimeni/nimic din tot nu poate să ne-nveţecum e să faci şi să des/fac ...

Pădurarul mă priveşte niţel, ca şi cum mi-ar ghici, ca şi cum mi-ar auzi, ca şi cum mi-ar citi gândurile cuvintelor/cuvintele gândurilor din viitor. Parc-ar vrea şi el să stea-n încă nescrisele-mi caligrafii autumnale. Parcă vrea să-mi spună să continui. Şi, ca să mă năucească într-adevăr, chiar mă roagă: "Ionică, nu te opri-n timpul poeziei! mergi până la capătul ei! şi ai să vezi ce minunată-i întoarcerea! sunt frumoase, sunt simple şi frumoase gândurile tal ...

"Eu...nu sunt Ion. Eu sunt el, fratele geamăn, Mihai. Ion a plecat în lume. Nu ştiu dacă în lumea asta ori în lumea de apoi, dar a juruit (cu mâna pe Carte) că nu se mai întoarce. N-a plecat ca din moară, fără să-mi zică de ce nu mai stă. C-o săptămână înainte, îl tot vedeam că se frământă şi că dă-n clocot, parcă ar avea ceva greu şi delicat pe suflet. N-avea curaj să se pronunţe, însă îmi promitea că trebuie să mi se spovedească şi că nu mai poate suport ...

Din colecția "Cele mai clare poezii rămase tablou" Doamnă, fie-ţi bună dimineaţa toată...!Ceastă dimineaţă, ca un fel de ler,bate la fereastră, pune la muşcatădouă vorbe calde: VEȘNIC, EFEMER!Nimeni nu pricepe că pot sta alăturiceste două vorbe, n-are când şi cum -când le iei în casă, le înşiri, le măturişi le-arunci la foamea Domnului Postum,nimenea nu crede când aceste douălaolaltă-s, toate-s, şi în cald, şi-n frig...![luna-i tot (de)plină când (s)-arată no ...

Nea Ion Dumbă abia mă vede şi abia-mi răspunde la salut, aşa-i de ocupat cu paza pădurii. Că-i pădurea Statului, nu a celor care-or s-o taie pe toată, mai târziu, cam peste jumate de secol, s-o facă foc la grătarul cu femur de cinteză şi pectoral de cuc, dar şi scânduri şi furnir pentru copârşeul în care va să se mute mă-sa moartă de ciudă că a plămădit, a frământat, a dospit şi a fătat asemenea criminali.Pădurarul are un caiet cu linii paralele orizontale şi ver ...

"Te duci la pădurăreasă, femeia pădurarului Ion Croitoru, zis Ion Dumbă! Te duci să aduci un bon de lemne! La ea te duci! Pentru că el nu-i acasă! Umblă prin codru şi păzeşte copacii! Îi numără, îi adună, îi scade...! Mă rog, treaba lui! Când ajungi, dai bună ziua la toţi, zici sărut mâna Mariei, îţi dă hârţoaga şi te întorci repede, acasă! Nu cumva să umbli gură cască, după himere şi alte năzdrăvănii, că te sfărâm! Că, uite, bate Brumarul la poartă! ...

Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" bună fie-ţi dimineaţa,/ doamna mea de la copacul singur în bătaia lunii/ şi-ncărcat cu ŞAPTE LIRE, singur şi egal cu mine/ pe cărarea din/spre gară, din/spre despărţire-n lacrimi,/ dinspre fosta monastire, unde, îmi aduc aminte,/ mă ducea de mână, MAMA, să-mi arate, să mă-nveţe/ frumuseţea şi respectul, să-mi sădească n-adâncime/ şi-nălţime CELE ZECE - toată viaţa, toată moartea/ să încep numai cu drep ...

Din colecția "Cele mai triste poezii rămase tablou" Cu mâna întinsă, încerc să mă sprijin...!nu-i nimeni? e nimeni!... mi-ntinde o mână,îmi dă o privire, îi spun că mi-ajunge,începe să plângă, o rog să rămânăaicea, cu mine, n-această livadăaproape uscată, aproape de moarte,uitată de păsări, uitată de cinea zis şi a scris că o suie-ntr-o Carte,a zis şi a scris că e cea mai frumoasăcând cad şi s-aud poame coapte, pe casă!A zis şi a scris că-i frumoasă când ...

Da! Clipa Mamei şi Clipa Tatei! Într-o clipă! Amândouă! Dinspre actorul Vasile Dănilă se aude până dincolo de Taină: "Mama şi-a vopsit părul cu zăpadă.../ şi ninge la Zimbru acelaşi colind.../ şi parcă aşteaptă un fel de rocadă/ în jocul de-a anii cu marele Când!// Lacrimile mamei sunt opere de artă.../ (la Zimbru aşteaptă rocada ningând).../ în jocul de-a anii, doar mama mă iartă.../ mă duc s-o ascult şi să-i spun un colind!"... Şi nu-i întru de-ajuns: "Tata m ...