Timp de o săptămână, poliţişti locali din cadrul celor 5 Secţii au acţionat în mijloacele de transport în comun de pe raza municipiului Galaţi. „Scopul acţiunii a fost acela de a menţine un climat de ordine şi siguranţă publică în rândul călătorilor, motiv pentru care s-au  urmărit, în principal, următoarele aspecte: depistarea persoanelor date în urmările locală şi naţională, prevenirea şi combaterea furturilor din genţi, buzunare, poşete etc., sancţionarea ...
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi şi-a prezentat bilanţul de activitate pentru anul 2016. După ce au tras linie, pompierii au arătat că, pe lângă intervenţiile obişnuite, au avut o activitate intensă şi pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă. Pentru creşterea eficienţei activităţilor preventive, în anul 2016, sub coordonarea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, au fost executate controale neanunţate, verificări şi recunoaşteri ...
Directorul executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Galaţi, dr. Ştefan Vasile, ne-a comunicat că sunt opt noi suspiciuni de îmbolnăvire cu gripă aviară a unor păsări, dar că numărul cazurilor confirmate rămâne la două. „Atunci când vorbim despre focar de gripă aviară, ne referim la îmbolnăvirea pasărilor din gospodării şi din ferme. Or, astfel de îmbolnăviri nu sunt, în Galaţi. Până acum avem două cazuri de gripă confir ...
Numărul oficial al acţiunilor stradale soldate cu furturi sau tulburarea liniştii publice a cunoscut o scădere în ultimul an * Diferenţa între siguranţa în oraşe şi cea de la ţară rămâne uriaşă Ori hoţii s-au împuţinat, ori şi-au mutat sferele de interes spre alte zone mai puţin expuse şi mai bănoase, ori păgubiţii au renunţat la a mai reclama situaţiile în care sunt puşi în pericol sau jefuiţi pe stradă. Cert este că în primele zece luni ale acestui an, în ...
Legea privind modul în care sunt reglementate cartelele prepay va avea o perioadă de implementare, astfel încât deţinătorii să aibă timp să îţi declare identitatea, a declarat ministrul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională, Marius Bostan, care a precizat că va depune toate eforturile ca această lege să fie cât mai repede dezbătută public. "Legea o să aibă o perioadă de reglementare, un timp de implementare, de şase luni să spunem. Apoi o să aibă un ti ...
Lucrările de hidroizolare ale unei clădiri sunt necesare atunci când infiltrările de apă, de la ploaie sau depunerile de zăpadă, au ca efect apariţia mucegaiului, prăbuşirea tencuielii. În lipsa intervenţiei unor specialişti apare riscul prăbuşirii unor părţi sau, chiar, a întregului acoperiş. De asemenea, „una dintre cele mai importante caracteristici ale unei clădiri este eficienţa energetică, care permite menţinerea căldurii în interior, explică dl. Ciprian Condura ...

Ce REGULI trebuie respectate pentru EVITAREA unei TRAGEDII

Marți, 03 Noiembrie 2015 07:00 | Publicat în EVENIMENT
Tragedia din clubul bucureştean „Colectiv” a dat naştere unor discuţii interminabile despre cine ar putea fi tras la răspundere pentru moartea celor 31 de persoane, cine şi când ar fi trebuit să verifice clubul sau ce condiţii ar fi trebuit respectate pentru a se evita un asemenea dezastru. Aceste discuţii nu îi mai ajută pe cei decedaţi sau răniţi în acel incendiu, dar ar putea fi o lecţie foarte bună pentru patronii cluburilor din toate oraşele ţării. Aceştia ar trebui ...
* Lucrările de întreţinere a şenalului şi a condiţiilor de navigaţie vor fi monitorizate pe toată lungimea fluviului Siguranţa transportului pe Dunăre va creşte graţie finalizării unui proiect ce a constat din realizarea unei reţele geodezice menite să contribuie la monitorizarea dinamicii albiei fluviului şi care va furniza date de precizie pentru producerea hărţilor electronice de navigaţie. „Este un proiect de a cărui necesitate se discută de mai mulţi ani, dar a d ...
Asociaţia Romana pentru Securitate şi Sănătate în Muncă în parteneriat cu Inspectoratul Teritorial de Muncă Galaţi a organizat joi, o dezbatere pe tema "Siguranţa tinerilor şoferi - răspunderea noastră", desfăşurată în cadrul unei campanii naţionale pentru securitate şi siguranţă rutieră. În sală au fost prezenţi reprezentanţi ai celor două instituţii organizatoare, reprezentanţi ai autorităţilor locale, dar şi reprezentanţi ai Poliţiei Rutiere, ai Serviciului J ...
* Şoferul este obligat să se asigure că pasagerii şi-au cuplat centurile, în caz contrar fiind pasibil de amendă * Noile reglementări prevăd amenzi pentru conducătorii auto care nu iau măsuri de siguranţă pentru copii Dacă potrivit vechilor reglementări toate persoanele aflate într-un vehicul erau obligate ca pe timpul deplasării să poarte centura de siguranţă, o ordonanţă care vine să modifice Codul Rutier nuanţează această prevedere: şoferii sunt obligaţi prin leg ...
Pagina 4 din 6