Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” O CLIPĂ DE NE/ATENŢIE [dosarele XYZ]

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

doar o clipă de ne/atenţie din mintea/sufletul lui,
şi m-am mutat în partea stângă,
şi am adormit,
şi m-am trezit cu femeia lângă mine,
şi m-am împrietenit cu şarpele,
şi am umblat cu fofârlica/ispita,
şi am muşcat/mâncat din mărul/pomul cunoaşterii,
şi nici prin rai nu ne-a trecut
că ne aflăm tocmai la limita dintre păgân şi sfânt
 
doar o clipă de ne/atenţie din partea noastră,
şi ne-a expediat/azvârlit să trăim/murim pe pământ
fiindcă nu avem chip(şi)asemănare de nemuritori,
şi trebuie să ajungem (numaidecât)
unde nu-i nici durere şi nici întristare şi nici suspin,
adică lut de oale şi lut de flori,
şi acum...şi-n pururea...şi-n vecii vecilor...şi amin

Citit 3640 ori Ultima modificare Duminică, 20 Martie 2022 22:23

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.