„Nu desfiinţez teatrele, le restructurez!”

„Nu desfiinţez teatrele, le restructurez!”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Chiar dacă prin hotărâre de guvern teatrele vor fi exceptate de la măreaţa restructurare impusă autorităţilor locale, primarul Dumitru Nicolae nu renunţă la ideea de a le face mai … suple, dar fără a le uni într-o singură instituţie:

„Teatrele trebuie reorganizate într-un fel mai suplu. Dacă nu venea reorganizarea, nu ştiam cum e la ceilalţi, în ţară. Am primit informaţii şi am constatat că se pot găsi soluţii. Eu nu vreau să distrug niciun teatru. Nu închidem niciun teatru, că nu ne întoarcem în epoca de piatră!”.

„Dar de redus, sigur vom reduce, fiindcă trebuie să reducem cheltuielile, auxiliarii…! De ce să mai fie unul şi altul care să ne tot reclame acolo sau să se întâmple ca o balerină de 80 de kile să pretindă să fie prim-balerină că altfel nu ştiu ce se întâmplă. Sunt multe glorii care au fost, dar acum a trecut timpul lor”, a declarat Nicolae.

Primarul a precizat că la Teatrul de Păpuşi şi la Teatrul Dramatic nu există personal în plus faţă de media personalului altor teatre din ţară.

„La Muzical, avem ceva diferenţe, dar nici teatrele celelalte nu sunt la fel. Aflasem că la Consiliul Judeţului se desfiinţează fanfara. Nu este o treabă bună! Teatrele trebuia restructurate odată.

Trebuie înţeles, şi la nivelul dânşilor, că Primăria nu are de gând să bage bani încontinuu acolo. Fiecare să-şi cam facă ce e de făcut acolo!”, a declarat Nicolae.

Citit 839 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.