Trece şchiopătând pe lângă stână,
lăcrămează, nu mai vrea nimic,
nu mai are nici un pui alături -
i-au murit de puşcă şi de frig!
Toţi ai săi s-au dus într-altă lume,
unde nu sunt oameni care n-au
nici o milă... iară ea, sărmana,
nu mai zice nici măcar hau! hau!
Trece spre amurg... şi nu mai vede:
are-un ochi bolnav şi unul spart...
ce destin de fiară la cheremul
unui trist şi crud şi lung hazard!
Vine întunericul şi-o pierde-n
nesfârşirea şi-n desimea lui,
ca-ntr-un fel de veci al vindecării
şi-ntr-un loc sub sceptrul nimănui!
