Vreme de Ploaie (buletin meteorologic)

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Bună dimineaţa, doamna mea Vreme de Ploaie,

intră în ogradă şi hai în grădină...

eu sunt micul Senin şi am Secetă exemplară,

tu eşti foarte frumoasă înnourată,

semeni leit cu o Femeie de Apă,

care cutreieră tot cerul şi tot pământul

călare pe curcubee drepte şi strâmbe,

care face curat pentru Adam şi Eva,

pentru acest Amin şi pentru această Amină!

Hai, umple-mi văzduhul, fulgeră şi tună,

bucură-mi greierii prăfuiţi şi trişti...

eu n-am să spun că n-ai fost odată ca niciodată,

n-am să spun că nu eşti mereu cea mai frumoasă,

dar am să-ţi spun cât de liniştită zicea mama:

la vreme de secetă e bună şi Ploaia cu Piatră!

Hai, doamna mea Vreme de Ploaie,

hai, doamna mea Femeie de Apă...

hai, întinde spre mine mâinile-amândouă

şi azvârle cu diamante în aerul sufletului meu,

hai, toarnă viaţă pentru mâine(le) trupului meu...

hai, încă nu-i târziu! hai, frumoasă celestă!...

hai, despleteşte-te şi plângi! dezbracă-te şi plouă!

Citit 6266 ori Ultima modificare Luni, 05 Mai 2014 14:43

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.