Bună seara, Doamna mea de Seară...
vezi, la noapte, poate mă visezi
căutându-ţi rochia de stambă
prin tăcerea Marilor Livezi
ale vremii când stăteam la pândă
şi veneai...veneai...veneai să scuturi
mere interzise Nemuririi
şi păzite de poeţii-fluturi!
Noapte bună, Doamna mea de Noapte...
îţi trimit un vis cu măr şi vals...
muşcă-l fără milă...şi dansează-l...
eu nu pot...eu sunt Titanic Fals,
umblu fără rost prin Veşnicie
şi nu pot afla nici un gheţar...
vezi, nu am nimic, n-am nici o rană...
şi mă ştie lumea în zadar!
Bună dimineaţa, Doamnă Dimineaţă...
a fost mare mărul? valsul ţi-a ajuns?
ai văzut cum Steaua falsului Titanic
pâlpâie de parcă nu mai are Sus
şi abia se ţine de Lumină, parcă
vrea să se oprească şi să vină Jos,
să primească, simplu, sărutarea gheţii?
fără Veşnicie nu e mai frumos???
