În numele foamei

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

(despre saturaţie)

vino să-ţi mănânc din palmă

vino să-ţi mănânc din sân

sunt flămând şi am şi acte

e sălbatic şi hapsân

sunt flămând până la urmă

sunt flămând pân-la-nceput

port la gât numele foamei

foamea-mi ţine de urât

sunt sălbatic fiu de fiară

nu ai cum să te fereşti

caut moartea căprioarei

care-ai fost şi care eşti

vino să-ţi mănânc din palmă

pân-la umăr pân-la gât

pân-la sân şi pân-la visul

care-mi ţine de urât

Citit 701 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.