Reputatul ziarist Viorel Ilişoi, proaspăt intrat în familia "Vieţii libere", lansează la sfârşitul acestei săptămâni un nou volum. Despre carte, dar şi despre alte lucruri, în interviul de mai jos.
Maria Adriana Popa - Viorel Ilişoi, ai ales să petreci jumătate de an prin arhive şi biblioteci pentru a reconstitui povestea poetului Mihai Codreanu. Ce te-a determinat să-i dedici atâta timp?
Viorel Ilişoi - Trebuia să scriu un reportaj de câteva pagini. Părea simplu. Dar nu existau cărţi despre Mihai Codreanu. N-aveam informaţia adunată la un loc, să bag mâna în coş şi să iau ce şi cât îmi trebuie - indicând, desigur, cu onestitate, ce şi de la cine am luat. A trebuit aşadar să intru în arhive şi să recompun bucată cu bucată portretul acestui personaj uluitor din presa vremii, din documente, din cărţi de memorii, din declaraţiile puţinilor supravieţuitori care şi-l mai aminteau. În loc de 4 luni pentru 12 reportaje despre 12 muzee din Iaşi, cum era proiectul, mi-au trebuit aproape 7 luni pentru unul singur. Dar n-a mai ieşit un text subţire, de ziar, ci o carte. Un portret vast, lucrat cu migală, al unui scriitor uitat pe nedrept, cu o operă frumoasă şi cu o poveste de viaţă fascinantă. Dacă aş fi putut, aş fi făcut un film despre Codreanu, nu o carte. Personajul pur şi simplu te cucereşte.
M.A.P. - Despre poetul Mihai Codreanu am mai auzit, dar nu-mi amintesc să fi citit vreun material de presă semnat de el. De ce n-ar trebui să (mai) fie Mihai Codreanu un „necunoscut“, cum îl numeşti în titlul cărţii tale, pentru istoria presei?
V.I.- Ai auzit tu de poetul Codreanu, dar nu şi mulţi alţii. E o temă interesantă asta: a decăderii unei mari vedete literare, cum a fost Codreanu la vremea lui, la condiţia de cvasi-anonim astăzi. E vina istoriei, care lucrează în moduri nu întotdeauna pricepute de noi, sunt schimbările gusturilor noastre estetice, neglijenţa editorilor, nenorocul… Cine ştie? A fost uitat pe nedrept ca poet şi e timpul să fie recuperat, atât cât se poate recupera din opera lui restrânsă, fiindcă nu avem poeţi de aruncat.
Deşi nu vedea, opera lui jurnalistică este rezultatul unei viziuni mature a realităţilor despre care scria. Editorialele lui n-ar trebui ocolite de ziariştii de astăzi. Juristul şi scriitorul din el şi-au dat mâna în texte cu argumentaţie şi stil ce ar putea fi oricând sursă de regenerare pentru producţia cu scriitură proastă şi fără idei care umple paginile gazetelor de azi. Era un gazetar respectat. În 1934 chiar a fost ales, ca recunoaştere, membru de onoare al Sindicatului Ziariştilor Profesionişti.
M.A.P. - La fel ca Mihai Codreanu, şi tu ai scris poezie şi ai lucrat în presă. Ce ai mai trece pe lista asemănărilor dintre voi?
V.I. - E o insolenţă să mă compar cu Mihai Codreanu! Numai aşa, de dragul jocului - fie: şi de dragul tău! -, îţi voi spune totuşi ce ne este comun: iluzia că prin poezie te faci iubit, timiditatea, umorul, petrecerile, subiectele de presă fără miză mare, la care trebuie să faci din rahat bici, călătoriile, un pic de egoism, zgârcenia combinată surprinzător cu o mare generozitate, literatura franceză, migala redactării, grija faţă de tinerii talentaţi, romantismul incurabil… Multe! Nu-i de mirare că, de unde la început nu ştiam mare lucru despre el, am ajuns să-l îndrăgesc. Şi am scris acest reportaj, cu pasiune, despre un om pe care mi-a plăcut să-l descopăr poate şi pentru că, asemănându-ne în multe privinţe, mă descopeream şi pe mine.
M.A.P. - Nu este prima carte pe care ai scris-o, dar este prima publicată, pe coperta căreia apari doar tu ca autor. Cum de s-a întâmplat aşa şi când plănuieşti să publici şi celelalte cărţi pe care le-ai scris?
V.I. - Da, am mai publicat (încă de la 18 ani!) în câteva volume colective: poezie, proză reportaj. Nu am fost tentat să scot cărţi fiindcă n-am considerat că ar fi ceva de valoare în producţia mea literară, ceva care să merite fixat într-o carte. Mi se părea suficientă hârtia ziarelor şi a revistelor literare.
Nici cartea asta n-ar fi apărut dacă nu venea Dan Lungu cu ideea. Dan Lungu, scriitorul cunoscut, e şi directorul Muzeului Literaturii din Iaşi, el face acest incredibil festival internaţional de literatură de la Iaşi, FILIT, ceva ce nu s-a mai văzut pe la noi. Cartea a fost unul din multele proiecte interesante ale festivalului. Trebuia să popularizeze în rândul zecilor de mii de participanţi resursa asta imensă de turism cultural de la Iaşi: cele 12 muzee literare. Dar a ieşit altceva. Şi poate că e mai bine aşa: o carte solidă despre un scriitor, care nici n-avea până acum o carte dedicată, şi nu una cu 12 texte frugale despre 12 scriitori. Le-o veni şi celorlalţi rândul! Fiindcă prin reportaj se ajunge în lumea literaturii mai uşor decât prin istoria literară. E o cale mai accesibilă. Şi după ce te-am dus de mână acasă la scriitor şi ţi-am spus cu mijloacele mele de ziarist care e treaba cu el, ţi-am făcut poftă, n-ai decât să iei la răsfoit tomurile savante, dacă vrei mai mult.
Cât despre celelalte cărţi, n-aş putea acum să-ţi spun exact ce voi face cu ele. Despre literatura mea cred în continuare că nu merită gloria tiparului. Vezi câtă maculatură se publică? De ce să mai vin şi eu cu un braţ? Dar reportajele le-aş strânge în două-trei cărţi! Cititorii m-au făcut să cred că e ceva de capul lor, al reportajelor. Şi interviurile. Cumva, apariţia acestei cărţi m-a încurajat să mai scot una…
M.A.P. - La scurt timp după publicarea volumului „Necunoscutul Mihai Codreanu“, ţi s-a reziliat contractul de colaborare cu „Jurnalul Naţional“. Acum eşti ziarist „detaşat“ la „Viaţa Liberă“ din Galaţi. Ce proiecte jurnalistice ai?
V.I. - Reziliat! Sună ca la tribunal. Mai pe româneşte: am fost dat afară! Dar asta n-are nicio legătură cu cartea. Ba chiar trebuie să spun că „Jurnalul Naţional” a publicat fragmente din volum, pe măsură ce erau scrise, demers cultural pe care nu ştiu ce alte ziare l-ar fi făcut. Asta ca să fim drepţi! De ce am fost dat afară, nu ştiu, nu mi s-a spus. Şi odată ce s-a produs faptul, nici nu mă mai interesează de ce. Cu un ochi privesc înapoi spre salariile restante, cu altul privesc înainte. M-am mutat imediat la Galaţi, la cotidianul „Viaţa liberă”, unde am fost invitat încă de anul trecut, dar am amânat mutarea fiindcă a apărut oportunitatea de a scrie cartea asta la Iaşi. Vezi ce mobilitate am? La „Viaţa liberă“ sunt mentor. Ai să spui că nu există funcţia asta la un ziar. Uite că de-acum există! Trebuie să cresc pe lângă mine câţiva autori de reportaj. Îţi vine a crede că un ziar judeţean vrea să facă asta, când presa centrală a abandonat de mult reportajul? Bineînţeles, o să şi scriu, că asta face ziaristul: scrie. Nu-ţi spun acum ce, pentru că mai lucrez la proiect cu redactorul şef. Dar aşteaptă-te la o nouă carte!
M.A.P. - Cine îţi doreşti să vină la lansarea bucureşteană a „Necunoscutului Mihai Codreanu“?
V.I. - Foştii mei colegi de redacţie, ca să ne revedem. Ziarişti tineri, studenţi la jurnalism, ca să vadă cum se poate scrie frumos (zic unii) despre ceva aparent neinteresant. Să vină puţinii mei prieteni din viaţa reală, să ne pupăm în Piaţa Romană, şi cei mult mai mulţi de pe Facebook, să ne cunoaştemm, să ne strângem mâinile. Să vină iubitorii de literatură, oricine ar vrea să citească o carte scrisă cu pasiune de un poet ratat despre un poet aproape uitat. Şi oameni de pe stradă să vină. E o carte de citit, n-are fasoane. Eu scriu la fel şi despre un moş din cotloanele munţilor şi despre un scriitor.
Criticul Bogdan Creţu a spus despre cartea asta că a fost scrisă ca un roman şi că se citeşte ca atare. Marele profesor de jurnalism Daniel Condurache, Boierul, a spus că este un reportaj. Criticul Luminiţa Corneanu susţine că e o carte de istorie literară. Editura Muzeelor Literare şi Biblioteca Naţională au catalogat cartea ca fiind un eseu. Aşa că aş mai vrea să vină la lansare cineva care să mă lămurească şi pe mine: ce naiba am scris eu la Iaşi?
