CATEDRA | Lansare de revistă în limba engleză

CATEDRA | Lansare de revistă în limba engleză
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Biblioteca Franceză "Eugene Ionesco" din Galaţi a găzduit, recent, lansarea celui de-al doilea număr al revistei în limba engleză "Keep calm and keep writing", coordonată de profesorii Dana Katler, Diana Tocilianu şi Cristian Roman.

La lansare au fost prezenţi 26 de elevi de la Şcoala Gimnazială "Constantin Gh. Marinescu" din Galaţi, cei care au contribuit cu textele şi ideile lor la realizarea publicaţiei.

Copiii au fost încurajaţi să se exprime în limba engleză. La lansare şi-au citit articolele în care fiecare autor a ascuns ceva din sufletul său. I-am lăsat să abordeze teme pe placul lor, să scrie despre animalele de companie, interviuri cu persoane celebre, să vorbească despre visurile şi idealurile lor, despre prietenii cei mai buni, despre activităţile din şcoală care i-au impresionat cel mai mult, dar şi despre cum le place să-şi petreacă timpul liber.

Evenimentul editorial a fost completat cu un mic program artistic. Elevii au cântat melodii în limba engleză, făcând totul să pară a fi o muncă uşoară.

La lansare au fost invitaţi şi părinţii, care au fost foarte mândri de copiii lor.

La fel şi noi, profesorii îndrumători. Mulţumim doamnei director a Bibliotecii Franceze, Dorina Moisă, care ne-a găzduit, ca de obicei, cu drag, activitatea.

Citit 2052 ori Ultima modificare Miercuri, 28 Decembrie 2016 17:19

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.