În 1863, la patru ani de la înfăptuirea Micii Uniri, când Ţara Românească şi Moldova au intrat sub sceptrul lui Alexandru Ioan Cuza, a fost stabilit primul drapel de luptă comun celor două principate româneşti. Era un simbol naţional care reprezenta întreaga luptă pentru unire a românilor, o piatră de hotar în construirea identităţii ţării şi a naţiunii.
24 ianuarie 1862
Procesul de unificare a celor două principate române, Moldova şi Ţara Românească, era încă în desfăşurare. Adunarea Generală – parlamentul unic, format prin fuziunea celor două Adunări Elective – hotăra, în prima sa şedinţă, ca denumirea noului stat să fie România. La rigoare, se poate spune că atunci s-a semnat actul de naştere al ţării. Aşadar, era nevoie ca noua ţară să adopte un imn naţional, un drapel şi o stemă. Dincolo de mult mai vehiculatul titlu de prim domn al României, Alexandru Ioan Cuza a fost şi întemeietorul simbolurilor naţionale, elemente fără de care nu se poate construi identitatea unei ţări independente, recunoscută ca atare pe plan internaţional.
Alexandru Ioan Cuza
| Primul domnitor al Principatelor Unite și al statului național România
| La 5 ianuarie 1859, Cuza a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 și al Țării Românești, înfăptuindu-se astfel unirea celor două principate
| Cuza a fost obligat să abdice în anul 1866
Cum a apărut primul drapel de luptă românesc
Convenţia de la Paris hotăra limpede în situaţia drapelelor:„Oştirile Moldovei şi Munteniei îşi vor păstra steagurile actuale (n.r. – din 1858). La ele vor ataşa o banderolă de culoare albastră, aceasta din urmă menită a simboliza unirea“. N-a fost aşa. Eludarea prevederilor Convenţiei de la Paris, din 1858, era o tactică deja cunoscută de români.
Prin urmare, pe 19 martie 1863, la solicitarea generalului Ioan Emanoil Florescu, domnitorul Al.I. Cuza hotărăşte printr-un Înalt Ordin de Zi: „Considerând că armata, în urma unirii nu trebuie să aibă decât un singur drapel, având în vedere că adevărata emblemă a României nu poate fi alta decât acvila romană, am decretat şi decretăm ce urmează:acvila romană cu crucea în gură se va pune, ca emblema României, d-asupra drapelelor armatei“.
Totuşi, s-au produs câteva schimbări din martie, de la legiferare, până în septembrie, când au fost împărţite primele steaguri. Modificările esenţiale le-a suferit acvila:nu a mai apărut cu crucea-n plisc, ci cu sceptrul domnesc în gheara dreaptă şi cu sabia, în stânga. Cele două simboluri ale puterii domneşti erau unite printr-o eşarfă roşie, pe care era inscripţionat, în litere de aur: „Honor et Patria“ (n.r. - Onoare şi patrie). Pe cap purta coroana princiară, iar pe piept se afla un scut, încoronat princiar şi el, care conţinea în jumătatea dreaptă, pe fond azuriu şi auriu, acvila Ţării Româneşti, iar în partea stângă, pe fond roşu şi azuriu, bourul Moldovei cu o stea între coarne. În colţurile din dreapta ale steagului, era inscripţionată în auriu cifra domnitorului, înconjurată de lauri. Bineînţeles culorile steagului au rămas cele de la revoluţia paşoptistă:roşu, galben şi albastru, dar redate orizontal, cu roşul în partea superioară. Au fost emise atunci două steaguri:cel de luptă şi cel domnesc - acesta din urmă conţinea, în plus, inscripţia „Unirea Principatelor Fericirea Românilor Trăiască A. Ioan. I“.
Ultimul drapel al monarhiei în România
În 1940, Mihai I a revenit pe tronul României. Drapelul său de luptă a condus trupele române în cel de-Al Doilea Război Mondial şi a rămas în istorie drept ultimul simbol al monarhiei. Pe 6 septembrie 1940, Carol al II-lea a abdicat de la tronul României, cedând locul fiului său, Mihai, care avea 18 ani.
Totuşi, conform protocolului, Mihai I a primit Coroana de Oţel de la Patriarhul Nicodim. În ce priveşte atribuţiile sale de conducător, acestea se rezumau la a fi şeful suprem al armatei – pentru care, în 1941, a fost decorat cu toate clasele Ordinului „Mihai Viteazul“ – şi la a desemna prim-ministrul, care beneficia de puteri depline. Chiar şi în această situaţie tulbure, la domn nou – drapele noi. România mergea în cel de-Al Doilea Război Mondial cu drapelul de luptă al Regelui Mihai I.
Drapelul României în cel de-Al Doilea Război Mondial
A fost, de fapt, o preluare a drapelului lui Ferdinand I, cu mici adaptări. S-au păstrat, bineînţeles, pe stemă toate simbolurile provinciilor româneşti care intrau în alcătuirea ţării: acvila cruciată a Ţării Româneşti, bourul cu stea între coarne al Moldovei, leul rampant al Olteniei şi podul de aur peste valuri al Banatului, precum şi acvila şi turnurile Transilvaniei şi cei doi delfini afrontaţi ce reprezintă Dobrogea.
Stema nu a suferit, de fapt, nicio modificare. Singura schimbare a steagurilor a fost modificarea cifrei regelui din colţuri. Monograma aurită a lui Mihai - patru litere „M“, încoronate princiar, unite la bază, astfel încât să formeze o cruce – era înconjurată de o coroană de frunze de stejar, aurii şi ele.
Sursa: historia.ro
