Gălăţenii şi brăilenii au fost norocoşi că i-au putut urmări, în prima seară a Festivalului Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc „Mamaia”, pe concurenţii care reprezintă aceste două zone folclorice: Grigorie Moisă – zona Covurluiului şi Cristian Ciauşu - Muntenia. Spunem „norocoși” şi pentru că, joi seară, ploaia a întrerupt spectacolul de la Mamaia şi transmisiunea în direct la TVR 1. Tânărul solist gălățean Grigorie Moisă – Grigoraș ...
Tânărul solist gălățean Grigorie Moisă – Grigoraș, așa cum îi spune mai toată lumea – va urca din nou pe scena Festivalului Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc „Mamaia”. Îl puteţi urmări, în această seară de miercuri, 26 august, în direct, la TVR 1, de la ora 20,00. Va fi al şaptelea concurent şi suntem convinşi că va impresiona atât publicul, cât mai ales juriul!Absolvent al Seminarului Teologic Ortodox „Sf. Andrei” din Galaţi, gălăţean ...

Trofeul unui prestigios festival naţional ajunge la Galaţi

Duminică, 12 Octombrie 2025 17:00 | Publicat în CULTURA
Pentru autenticitate, expresivitate şi sensibilitate, dar mai cu seamă pentru acurateţea interpretării sale, gălăţeanul Grigorie Moisă - Grigoraş, după cum îl ştim cu toţii - a câştigat Trofeul Festivalului Național de Interpretare a Cântecului Popular Românesc „Dan Moisescu”. După Premiul al III-lea la Festivalul Naţional „Ion Dolănescu”, câştigat luna trecută, un alt trofeu, mult mai preţios, se adaugă colecţiei lui Grigoraş Moisă, în vârstă de 18 ani, ...
Ce momente de emoţie, dar şi câtă bucurie a oferit pe scena Festivalului Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc Mamaia 2025, tânărul solist gălățean Grigorie Moisă - Grigoraș, așa cum îi spune mai toată lumea! Elev al Seminarului Teologic Ortodox „Sf. Andrei” din Galaţi, Grigoraş a impresionat nu doar cu vocea şi cu interpretarea, ci şi cu straiele sale populare. Aşa cum aţi putut afla din ziarul „Viaţa liberă”, după legendarul Festival Mamaia al ...
Premiul I la Festivalul-concurs Național de Folclor "Dor de cânt românesc", de la Cumpăna, județul Constanța, este cea mai recentă performanță obținută de tânărul solist gălățean Grigorie Moisă - Grigoraș, așa cum îi spune mai toată lumea -, sub îndrumarea maestrului Paul Buța, artist și folclorist. Vocea extraordinară a lui Grigoraș, talentul său înnăscut au fost puse în valoare și de costumul tradițional pe care l-a purtat. Piesa de rezistență a straielor sale ...