Casa Serfioti de pe strada Domnească a găzduit, vineri seară, un eveniment cultural special. Viorel Ilișoi, unul dintre cei mai apreciați jurnaliști de reportaj din România, și-a lansat cartea ”Cele mai frumoase reportaje”, volum care, așa cum reiese și din titlu, grupează unele dintre reportajele publicate de autor, de-a lungul vremii, în mai multe ziare centrale și în unele publicații locale, printre care și cotidianul ”Viața liberă”. Dacă sunt sau nu cele mai frumoa ...
"Ziarist pe stil vechi", cum singur îşi spune, care se trage pe bune din arta unor Brunea sau Bogza, Viorel Ilişoi "al nostru" (căci a lucrat o vreme, modelându-ne stilul, şi la "Viaţa liberă", a citit şi a comentat la "Noduri şi Semne" în cenaclu) îşi lansează vineri, 5 mai, cartea de colecţie "Cele mai frumoase reportaje" (editura GRI, 2017), de la ora 18,00, la Ethos Caffe, pe Domnească nr. 52, întru cenaclul "Noduri şi Semne". Îl va vorbi, printre alţii, scriitorul Andrei ...
Este absolventă a Facultăţii de Litere, specializarea Jurnalism, şi a ajuns deja la al treilea volum de poezie lansat atât acasă, la Galaţi, cât şi la Bucureşti, oraşul care a adoptat-o. Andra Elena Pelineagră e un om frumos, care scoate la iveală trăiri şi lucruri fireşti, pe care le îmbracă în nefiresc, să le dăruiască cititorilor ei. Întâi virtuali, pentru că are un blog, apoi reali, pentru care poeziile ei se prind cu litere de pagini şi se nasc pe hârtie. A venit ...

Andra Pelineagră revine în oraşul natal

Sâmbătă, 22 Aprilie 2017 04:00 | Publicat în CULTURA
Gălăţeanca Andra Elena Pelineagră revine în oraşul natal, pentru a-şi lansa volumul de poezii "Fata cu starea sufletului". Evenimentul se va desfăşura sâmbătă, 22 aprilie, de la ora 17,00, la Hotel "Faleza". Prezentatori vor fi Petronela Buda şi Marius Grama. Intrarea este liberă. ...

Vinul Game of Thrones, pe piaţă în 2017

Duminică, 09 Aprilie 2017 10:00 | Publicat în MAGAZIN
HBO şi Santa Rosa au făcut echipă pentru a lansa în primăvara anului 2017 un vin roşu şi unul alb, Cabernet Sauvignon şi Chardonnay, dedicate serialului Game of Thrones. Ţinând cont de rolul proeminent al vinului în Games of Thrones, lansarea unui vin oficial sub brandul nostru a părut ceva normal, spun cei de la HBO. O sticlă la 750 ml va putea fi cumpărată la preţuri între 19 şi aproape 40 de euro. Click to open image! Mare ...

VICTOR CILINCĂ lansează "Ţara de sub Picior"

Joi, 30 Martie 2017 00:00 | Publicat în EVENIMENT
Biblioteca „V.A. Urechia“ Galați vă invită astăzi, de la ora 17,00, la Salonul „Axis Libri“, manifestare organizată în sala „Mihai Eminescu“. Evenimentul cuprinde lansarea a trei volume: „Ţara de sub Picior”, de Victor Cilincă (Ed. Limes, Cluj); „Misterele Galaţilor: Povestiri aproape adevărate”, de Violeta Ionescu (Ed. Centrului Cultural “Dunărea de Jos”) şi „Antihistorii de Galaţi”, de Tudose Tatu (Ed. Sinteze, Galaţi). Moderatori: Theodor Parapiru şi ...

Dublă lansare de carte a actorului Ion Dichiseanu

Miercuri, 29 Martie 2017 12:30 | Publicat în CULTURA
Sâmbătă, chiar de Bunavestire, Librăria Humanitas a fost gazda unei întâlniri cu îndrăgitul actor de teatru şi film, Ion Dichiseanu, care şi-a lansat volumele "Am fost rivalul regelui. Povestea mea de iubire cu Sara Montiel" şi "Adevărul, mai frumos decât legenda", ambele apărute la Editura Polirom. După mai bine de patru decenii petrecute pe scena teatrului şi pe platourile de filmare, Ion Dichiseanu îşi spune povestea vieţii. După copilăria petrecută la Adjud, urmează a ...
Cel de-al șaptelea model din gama constructorului ceh, un SUV cu superlative de confort, siguranţă și dotări hi-tech, a intrat și în oferta Complexului Auto IVAS, dealerul Škoda în zona Galaţi-Brăila-Vrancea. Lansarea din 23 martie a fost una originală, cu lasere și decoruri luminoase virtuale, CLICK AICI PENTRU MAI MULTE DETALII, în ton cu soluția de top propusă de Škoda în segmentul autoturismelor de familie. Mai multe locuri, mai mult spațiu individual, dar și pentru ...
Bibby Marine Services Ltd face parte dintr-o companie britanică înfiinţată cu 210 ani în urmă, la Liverpool. A comandat la Damen Galaţi o navă dintr-o nouă generaţie, destinată construirii şi întreţinerii turbinelor eoliene off-shore din Marea Nordului. Nava, lansată ieri, le-a plăcut foarte mult. Şi dacă nici britanicii nu mai ştiu ce e aia o navă bună, atunci cine să mai ştie? Damen Galaţi, cel mai mare şantier naval din cadrul grupului olandez Damen, a lansat, ieri, ...

Lansare la IVAS. Skoda Kodiaq a sosit şi în Galaţi | FOTO

Vineri, 24 Martie 2017 18:00 | Publicat în AUTO
Industria auto dă semne că, încet-încet, se dezmorţeşte şi la Galaţi, iar primul semn al "vremurilor de altădată", adică de dinainte de criză, când în fiecare lună se lansa cel puţin câte un nou model, a fost dat de IVAS, dealerul Skoda, cu modelul Skoda Kodiaq, primul SUV compact cu şapte locuri al casei din Cehia, ajuns în Galaţi la şase luni după premiera mondială de la Berlin. Puternic ca ursul cu acelaşi nume care trăieşte pe o insulă în apropiere de Alaska şi ...
Pagina 8 din 17