Britanicii şi oameni din întreaga lume au stat la o coadă de circa opt kilometri pentru a-i aduce omagiu reginei Elizabeth II la Westminster Hall, scrie BBC. Vineri, Regele Charles III şi Regina Consoartă vor merge în Ţara Galilor, în ultima vizită în naţiunile din Regatul Unit. Regina Elizabeth II urmează să fie înhumată luni, la ora locală 19,30 (21,30, ora României), într-o ceremonie privată, în Capela St. Georges a Castelului Windsor, la periferia de vest a Londrei, dup ...
Consul onorific al României în Țara Galilor (Wales), gălățeanca Diana Stroia ne-a dezvăluit tristețea apăsătoare care a cuprins comunitatea locală, marcată de intrarea în istorie a Reginei Elisabeta a II-a. Dar mai ales modul în care galezii au descoperit cât de mult prețuiesc Familia Regală. Trebuie spus că titlul de Prinț de Wales este acordat în mod tradițional moștenitorului tronului Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, titlu care i-a fost conferit ...
Recunoscută pentru simțul datoriei și al dreptății, Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a stat 70 de ani și 127 de zile pe tronul Marii Britanii, devenind al doilea cel mai logeviv mare monarh din întreaga istorie documentată, fiind depășită doar de Ludovic al XIV-lea al Franței. Pe tot timpul domniei sale, principala preocupare a Reginei a fost unificarea națiunii britanice, fapt care i-a reușit întotdeauna, în ciuda multor dificultăți pe care atât națiunea, cât și mo ...
Nunta principesei Elisabeta, devenită mai apoi Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, cu ducele Philip Mountbatten, care devenea astfel prinţ consort, eveniment internaţional din 1947 - se petrecea chiar în anul abdicării forţate a monarhului român - a fost şi…  "momentul în care Mihai I avea să o întâlnească pentru prima oară pe Principesa Ana de Bourbon, viitoarea Regină Ana a României", nota Hotnews. Foarte interesant a fost şi faptul că, pentru a participa la nunta r ...
Sicriul cu rămăşiţele pământeşti ale Reginei Elisabeta a II-a va fi transferat de la Castelul Balmoral, din Scoţia, unde a murit joi, la vârsta de 96 de ani, în capitala Scoţiei, Edinburgh, şi apoi la Londra, unde suverana va fi înmormântată, la 19 septembrie, transmit duminică agenţiile internaţionale de presă.Învelit în Royal Standard of Scotland (drapelul Scoţiei) şi având o coroană de flori deasupra, sicriul a fost depus până în prezent în sala de bal de la Caste ...
Joi seară a murit, după șapte decenii pe tronul Marii Britanii, Regina Elisabeta a II-a. Avea 96 de ani. Charles al III-lea devine rege, iar Europa și lumea sunt schimbate pentru totdeauna. Viața reginei a fost una unică, omagiată acum în întreaga lume.Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a murit, joi, la reședința sa de la Castelul Balmoral, înconjurată de familie. Funeraliile de stat urmează să aibă loc în 10 zile, la Westminster Abbey, Londra.Lideri din întreaga lume, in ...
 Charles, noul rege al Marii Britanii, a făcut joi următoarea declaraţie după moartea mamei sale, Regina Elisabeta - transmite Reuters. ''Moartea iubitei mele mame, Majestatea Sa Regina, este un moment de cea mai mare tristeţe pentru mine şi pentru toţi membrii familiei mele. Plângem profund trecerea în nefiinţă a unei Suverane preţuite şi a unei Mame foarte iubite. Ştiu că pierderea ei va fi profund resimţită în întreaga ţară, în Regate şi în Commonwealth, precum şi ...
 Regina Elisabeta a II-a, cel mai faimos monarh din lume, a murit joi, 8 septembrie, la vârsta de 96 de ani, în Castelul Balmoral din Scoţia, alături de familia sa şi de fiul său, prinţul Charles, care i-a succedat automat. ''Regina a murit liniştită la Balmoral în această după-amiază. Regele şi regina consoartă vor rămâne la Balmoral în această seară şi se vor întoarce la Londra mâine'', a precizat Palatul Buckingham într-un comunicat, preluat de Reuter, un anunţ prim ...
Noul prim-ministru britanic, Liz Truss, şi-a făcut marţi intrarea în Downing Street, succedându-i lui Boris Johnson într-un moment de criză legată de creşterea costului vieţii, transmite AFP. "S-a terminat, prieteni", a spus Johnson, într-un scurt discurs, luni dimineaţă, în faţa reşedinţei oficiale din Downing Street 10, unde se aflau câteva sute de persoane. Johnson şi-a lăudat propriul bilanţ şi s-a comparat cu "o rachetă care şi-a încheiat misiunea" şi reintră în ...

Liz Truss va fi noul prim-ministru al Marii Britanii

Luni, 05 Septembrie 2022 20:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Liz Truss a câştigat în faţa lui Rishi Sunak competiţia internă din cadrul Partidului Conservator britanic, după demisia premierului Boris Johnson, a anunţat luni această formaţiune, relatează Reuters. Ministru de Externe în guvernul lui Johnson, Liz Truss va fi învestită premier marţi, după ce va fi primită de regina Elisabeta a II-a la Castelul Balmoral în Scoţia, unde va veni şi premierul în exerciţiu, pentru a-i prezenta suveranei demisia. Johnson şi-a anunţat demisia ...
Pagina 2 din 40