Parlamentul Republicii Moldova nu a reuşit să desemneze preşedintele ţării, Marian Lupu neîntrunind voturile necesare.În total, au votat 62 de deputaţi, dar Marian Lupu a primit doar 58 de voturi. Pentru a deveni preşedinte, el avea nevoie de 61 de voturi. Un nou vot pentru desemnarea şefului statului este programat în termen de 30 de zile.Dacă nici atunci nu va fi ales preşedintele, Parlamentul va fi dizolvat şi vor fi convocate alegeri legislative anticipate. ...
Parlamentarii moldoveni vor vota vineri preşedintele ţării, după mai mult de doi ani de criză şi două scrutinuri legislative anticipate, pe fondul disensiunilor dintre forţele politice, singurul candidat înregistrat în cursă fiind preşedintele Parlamentului Marian Lupu.Deşi au marcat înlăturarea comuniştilor de la putere, alegerile din aprilie 2009 au însemnat şi începutul unei crize politice fără precedent în această fostă republică sovietică, una dintre cele mai săra ...
Marian Lupu şi-a depus luni dosarul la comisia specială pentru alegerea preşedintelui Republicii Moldova, dar nu personal, ci prin intermediul unui coleg de partid, urmând ca o decizie finală privind înregistrarea lui în cursa prezidenţială să fie adoptată marţi.Dosarul lui Marian Lupu, cu toate actele necesare, a fost prezentat comisiei luni de către colegul sau de partid, Igor Corman. Chiar dacă deputatul comunist Sergiu Sarbu a avut câteva obiecţii, dosarul a fost acceptat de ...

Scriitoarea Leonida Lari a murit, la 62 de ani

Duminică, 11 Decembrie 2011 17:15 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Scriitoarea Leonida Lari, fost deputat PRM, a murit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în locuinţa ei din Chişinău. Lari suferea de mai mult timp de cancer mamar. Poet, publicist, politician şi militant pentru reunirea Basarabiei cu România, Leonida Lari s-a născut la 25 octombrie 1949 în satul Buruceni, raionul Bălţi, din Republica Moldova.Ea a avut trei mandate de deputat în Parlamentul României, intrând pe listele Partidului România Mare în 1996, 2000 şi 2004. Ulterior ...
Alegerea preşedintelui Republicii Moldova va fi amânată deoarece niciun candidat nu a prezentat dosarul complet până la exprirarea perioadei de înscriere, luni la ora 24.00, a anunţat preşedintele Comisiei speciale pentru alegerea şefului statului, Tudor Deliu. "Parlamentul va decide o nouă dată pentru alegerea preşedintelui. Comisia specială va veni în şedinţa plenară cu detalii despre activitatea sa şi rezultatele care au fost înregistrate, iar Parlamentul urmează să se ex ...
Comisia pentru alegerea şefului statului nu a înregistrat până în prezent nicio candidatură pentru funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, deşi luni este ultima zi, această situaţie putând conduce la o nouă amânare a controversatului scrutin. Luni, Alianţa pentru Intergrare Europeană va continua negocierile cu grupul lui Igor Dodon, în condiţiile în care se insistă asupra candidaturii Zinaidei Greceanîi, pe de o parte, şi a lui Marian Lupu, pe de altă parte. Potrivit ...
Opt persoane au murit şi alte 15 au fost rănite, marţi, după ce un tren de marfă a lovit un microbuz, la o trecere peste calea ferată din localitatea Bulboaca din Republica Moldova. Şoferul microbuzului a ignorat semnalul semaforului şi a încercat să traverseze calea ferată, după ce depăşise coloana de maşini care aştepta trecerea trenului. Deşi pasagerii l-au avertizat că se apropie un tren, şoferul microbuzului a decis să traverseze calea ferată fără să se asigure.În u ...
Pagina 21 din 21