1 Decembrie, zi cu mesaje de la români către români

Duminică, 01 Decembrie 2024 19:00 | Publicat în Regional
„Am votat pentru liniște, pace și bună înțelegere”, este mesajul transmis de unii alegători de la secțiile de votare 33, 34,35 și 36, amenajate în incinta Şcolii Gimnaziale nr. 16 din Galați. Aici, în jurul orei 11,30, era forfotă, tineri și vârstnici așteptând să le vină rândul la urne. La secția 33, reprezentanții secției îi așteptau pe cei mici cu bomboane. Președintele secției ne-a spus că, deși lumea a votat încă de la primele ore, numărul participanțilo ...

Cum au fost încurajaţi studenţii să meargă la vot

Duminică, 01 Decembrie 2024 16:54 | Publicat în EVENIMENT
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi a aprobat solicitarea Ligii Studenţilor din Galaţi ca în zilele de 29 noiembrie (vineri) și 2 decembrie (luni) activitatea didactică să se desfășoare în regim hibrid sau să poată fi recuperată ulterior gratuit, în funcție de decizia cadrelor didactice. Măsura era necesară pentru ca studenţii din toate colţurile ţării care studiază în Galaţi să poată merge să voteze. Potrivit prevederilor legale, la alegerile parlamentare a ...
Preşedintele României, Klaus Iohannis a susținut sâmbătă, la recepția organizată la Cotroceni de Ziua Națională, primul său discurs după ce, în urmă cu o săptămână, la votul din primul tur al alegerilor prezidenţiale, a refuzat să facă declaraţii presei. Şeful statului le-a mulţumit românilor de pretutindeni, a admis că a făcut şi greşeli şi şi-a cerut iertare pentru deciziile care au nemulţumit cetăţenii.„Acum, la finalul celor două mandate de preşedinte, v ...
Deputaţii şi senatorii care, în următorii patru ani, vor reprezenta Galaţiul în Parlamentul României vor fi aleşi duminică, pe 1 decembrie, prin vot liber exprimat În România, scrutinul se va desfăşura doar duminică, în intervalul 7,00 – 21,00. Dacă la ora 21,00 sunt cetăţeni care aşteaptă să voteze la secţia de votare, programul se poate prelungi până cel mult la ora 23,59. Atenţie, la acest scrutin putem vota numai la secția de votare la care este arondată strada ...

Cum au votat europarlamentarii români

Miercuri, 27 Noiembrie 2024 15:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Majoritatea eurodeputaţilor români prezenţi miercuri la Strasbourg au votat în favoarea noii Comisii Europene, care a fost aprobată de plenul Parlamentului European, indică procesul-verbal publicat după vot pe website-ul legislativului european. Astfel, în favoarea noii Comisii Europene au votat eurodeputaţii Rareş Bogdan, Daniel Buda, Gheorghe Falcă, Mircea Hava, Siegfried Mureşan, Adina Vălean (toţi membri ai grupului Partidului Popular European), Dan Barna (membru al grupului Re ...

Noua Comisie Europeană a primit votul de încredere

Miercuri, 27 Noiembrie 2024 15:40 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Noua Comisie Europeană (CE) condusă de Ursula von der Leyen a fost aprobată, miercuri, de Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, relatează agenţiile internaţionale de presă Parlamentul European a susţinut noua echipă a Ursulei von der Leyen cu 370 de voturi pentru, 282 împotrivă şi 36 de abţineri.Noul executiv comunitar va intra în funcţie la începutul lunii decembrie. Înainte de vot, Ursula von der Leyen și-a prezentat echipa și programul, unde a co ...
„Evident că nu e câtuși de puțin confortabilă situaţia la care asistăm, mai ales din perspectiva celui mai mare partid politic din România. Cred că ne-am bătut singuri. Cred că, în momentul de față, asistăm - aşa cum se întâmplă şi în America - la trezirea unui gigant, de cele mai multe ori molatec sau amorf, care înseamnă marea populație. Marea populație care are o agendă total și total diferită decât establishmentul european. Și, din păcate, marea parte a clase ...
Greu de spus dacă e vorba despre dezinteres, dezamăgire, depopulare sau, poate, o formă de protest prin neparticipare la urne. Dar tinde să devină o realitate a fiecărui scrutin, indiferent de miza lui! Că sunt alegeri locale, europarlamentare sau prezidențiale, județul Galați reușește să intre în Top 10 al celor mai modeste participări la vot la nivel național. O astfel de situație s-a petrecut, din păcate, și pe 24 noiembrie 2024, la primul tur al alegerilor pentru președin ...

Campanii prelungite, buletine nule și selfie cu votul, la Galaţi

Duminică, 24 Noiembrie 2024 20:20 | Publicat în Prima Pagina
UPDATE ora 22.00:Cea mai recentă centralizare a incidentelor electorale arată că de la începerea votării, la nivelul județului Galați au fost sesizate 21 posibile incidente cu privire la săvârșirea unor contravenții sau infracțiuni în legătură cu procesul electoral: cinci dintre sesizări s-au confirmat, două nu s-au confirmat, iar 14 sesizări sunt în curs de verificare.Polițiștii au aplicat trei sancțiuni contravenționale sub formă de avertisment și două amenzi în valo ...

Un preşedinte pentru neliniştea noastră

Luni, 25 Noiembrie 2024 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Mărturisesc cinstit, am urmărit cu atenţie şi tot mai crescândă îngrijorare alinierea la start a candidaţilor la funcţia supremă de preşedinte al României. Să ne înţelegem, nu mai sunt aşa de naivă încât să-mi închipui că va apărea, de niciunde, candidatul providenţial. Dar mi-aş fi dorit să pot vota o Maia Sandu sau măcar un candidat cu pregătirea, bun-simţul, tăria şi reprezentativitatea acestui şef de stat… Poate peste cinci ani! Şi ce voiai tu? Un "preşed ...
Pagina 5 din 12